Durerile sufleteşti ale avortului

Trauma post-avort este un subiect despre care nu se prea discută. În ultimii 15 ani, s-au efectuat numeroase studii, mai ales în ţările anglo-saxone, care atestă că există o asemenea traumă, ce nu poate fi ignorată. În perioada 1985-2002, au fost publicate 112 articole în 43 de publicaţii medicale de înalt nivel ştiinţific din Marea Britanie, Statele Unite, Finlanda, Canada, Belgia, Danemarca şi Australia. Dincolo de mărturii, realitatea obiectivă este grea.

Existenţa unei traume după avort începe să fie mai bine cunoscută de către medicii ginecologi şi obstetricieni, decât de psihiatri. Cunoaşterea în amploare a acestei traume se bazează astăzi, în Franţa, doar pe mărturiile femeilor care au făcut avort, cum sunt mărturiile produse, de exemplu, de emisiunea de televiziune "Ça ce discute" (13 februarie 2002).

Aceste mărturii au o valoare importantă, însă elementele percepute sunt forţat considerate prea subiective. Pe de altă parte, este bine ştiut, astăzi, că femeile care au făcut un avort sunt totodată prea reticente ca să spună că trauma suferită a fost semnificativă. Amintim aici câteva mărturii apărute în presa franceză: "După avort, am plâns timp de 6 luni. Am mizat pe faptul că odată cu trecerea timpului, îmi voi reveni, trenând starea depresivă în care mă aflam. Nimeni nu vă previne de şocul îngrozitor pe care-l încercaţi".

"Mă clătinam când am ieşit de la spital. Mi-a trebuit timp ca să-mi dau seama. Înainte izbucnesc în lacrimi, am strigat: Copilul meu este în pubelă! Nu-i credeţi pe cei care vă spun că avortul nu înseamnă absolut nimic".

"Am avut un avort cu trei ani înainte de căsătorie, apoi am avut o căsătorie fericită şi trei copii. Eram foarte fericită ca familie, în familie. Doar la 15 ani după acel eveniment am fost cuprinsă de o stare depresivă inexplicabilă: după ce am căutat timp îndelungat cauza acestei stări, mi-am dat seama că ea este legată de acel avort şi a trebuit să parcurg un drum lung al vindecării".

Descrierea unei suferinţe interzise

Constituit dintr-un ansamblu de simptome, care variază de la o persoană la alta, "trauma post-avort" apare mai mult sau mai puţin pe termen lung, adesea în mod ascuns, iar femeia are impresia că ar fi uitat. După avort, femeia are un sentiment de uşurare: problema ei pare rezolvată. Însă, puţin câte puţin, acea uşurare face loc multor probleme de culpabilitate, pierderea stimei faţă de sine, pierderea sensului vieţii chiar face loc insomniilor şi coşmarurilor, stărilor depresive persistente. Apar probleme în relaţia cu soţul, cu copiii şi cu cei din anturajul ei. Trebuie să ştim, de asemenea, că 50% din cupluri care au un avort se separă într-un timp scurt.

Toate aceste simptome se amplifică de fiecare dată când femeia întâlneşte un eveniment care îi evocă avortul pe care l-a făcut: o nouă sarcină, o prietenă însărcinată şi, întotdeauna, ziua aniversară a avortului şi perioada când copilul trebuia să se nască.

În Franţa, această suferinţă este încă "interzisă", căci puţine persoane sunt dispuse să o asculte: soţul, prietenii, familia, medicii şi psihoterapeuţii. Puţini sunt cei care ascultă o suferinţă trăită în tăcere şi singurătate. Se pretinde că această traumă nu le afectează decât pe femeile care au avut probleme antecedente sau se insistă că această culpabilitate este de origine religioasă. Însă, practic, toate femeile care au suferit un avort au probleme la diverse nivele, în toată ţara, în toată lumea, în toate culturile, oricare ar fi, religioase sau nu.

La nivel fiziologic, consecinţele avortului merg de la multiple infecţii până la cancer

Consecinţele avortului ce pot antrena, pe termen scurt, moartea sunt: hemoragii, infecţii, embolii, sarcinile extra-uterine nediagnosticate etc.

În comparaţie cu femeile care au dus sarcina la termen, cele care au avortat în anul precedent au un risc probabil de 60% din cauze naturale, de şapte ori mai mare de a muri din cauza suicidului şi de patru ori mai mare de a muri din cauza sângerărilor de după un accident. De exemplu, în Franţa, în urma unei anchete a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în perioada 1979-1989, 10-13 decese maternale au loc în fiecare an, la 220.000 de avorturi (au fost exact 13, în 1981). În Suedia, unde avorturile se practică după 12 săptămâni, rata mortalităţii atinge 40 de decese la 100.000 de avorturi. Această rată a mortalităţii este de două ori mai mare faţă de cea datorată naşterii la termen.

În ceea ce priveşte riscul cancerului, femeile care au avortat au un risc probabil de două-trei ori mai crescut de a face cancer de col uterin, de ovare sau de ficat. Pentru cancerul de sân, riscul este de două-patru ori mai crescut pentru femeile tinere care au avortat prima sarcină (12.000 de adolescente avortează anual în Franţa).

Două-trei procente din femeile care au avut un avort pot suferi perforaţia uterului sau lacerarea colului uterin. Aceste femei au un risc probabil de 1,89 de a avea o naştere prematură sau târzie. Avortul comportă riscul complicaţiilor la naştere, precum dezvoltarea anormală a placentei, ceea ce poate antrena un handicap pentru făt sau nou-născut. Avortul este asociat în mod semnificativ cu riscul sarcinii extrauterine, putând ameninţa viaţa mamei sau putând antrena sterilitatea. Dintre pacientele care au avut o infecţie cu chlamidia în momentul avortului, 23% vor dezvolta o infecţie pelviană în decurs de patru săptămâni (ceea ce e posibil

să-i reducă fertilitatea). Aproximativ jumătate din cazurile de sterilitate au loc ca urmare a avortului: infecţia trompelor, sinechiile, dilataţia excesivă a colului uterin.

Cele mai comune complicaţii sunt: infecţiile, sângerările, febra, durerile abdominale cronice, vomismentele sau perturbări ale ciclului menstrual. Se constată că unul sau mai multe avorturi sunt asociate cu scăderea generală a nivelului sănătăţii. În timpul primului an după avort, femeile consultă medicul de familie cu 80% mai mult, din orice motive, şi cu 180% mai mult, din motive psihologice. Dimpotrivă, o sarcină dusă la termen este un factor de bună sănătate generală şi psihică. Riscurile complicaţiilor sunt în general prea ridicate la adolescente, când acestea au avorturi multiple.

Sentimentele reprimate determină tulburări psihosomatice şi de comportament

După avort, femeia are un sentiment de uşurare, ea se simte eliberată de o grijă imediată. Cum avortul este autorizat de lege şi rambursat ca un act medical obişnuit, femeia are "conştiinţa curată". Tulburările psihoemoţionale de o gravitate variabilă apar în lunile care urmează, iar, uneori, după ce trec mai mulţi ani.

Practic, toate femeile care au trecut printr-un avort suferă de tulburări mai mult sau mai puţin pe termen lung şi de intensitate variată. Multe ajung la refulare, ca un mecanism de apărare. În prezent, în lume, se vorbeşte despre urmările avortului ca despre "o suferinţă interzisă". Femeile pot trăi o lungă perioadă de negare a stării lor, înainte să caute ajutor. Aceste sentimente reprimate pot cauza tulburări psihosomatice şi de comportament. Medicii consideră că suferinţa rezultată dintr-un avort, când aceasta nu este recunoscută, este un factor declanşator la paciente, atunci când ele sunt examinate pentru o terapie aparent fără legătură cu avortul. (Sursa: Liberté politique.com)