Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
"Nu mă mai înţeleg cu el, face numai ce vrea şi cum vrea"; "Este superficial, nu ştie că doar cu multă învăţătură va ajunge om în viaţă" - sunt doar câteva dintre reproşurile părinţilor la adresa propr
CFR Călători a suplimentat "Oferta de călătorie - Trenurile Tineretului" cu încă două trenuri spre/dinspre litoral, care vor circula pe relaţia Bucureşti - Constanţa - Mangalia, informează Ministerul
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a declarat, astăzi, că rata şomajului va începe să scadă, acest lucru putând să se întâmple chiar din luna mai. "Eu
Compania aeriană Blue Air va anula, în perioada 1 mai - 13 iunie, trei zboruri din Suceava şi Bucureşti către Roma (Fiumicino), şi o cursă pe ruta Bucureşti-Paris, toate cu retur, din motive
Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, prin Direcţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, va organiza, pe 2 mai, de Ziua Tineretului, mai multe manifestări în parcul IOR. Potrivit unui comunicat
Oficiile poştale vor fi închise pe 1 mai, informează un comunicat al Poştei Române. Programul de lucru cu publicul va fi reluat pe data de 3 mai. Tot luni, va fi distribuită şi presa apărută sâmbătă, se
La o zi după ce cunoscuse un salt de aproape doi bani în raport cu moneda europeană, leul s-a apreciat, astăzi, cu 0,50 bani (0,12 la sută), iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă
Târgul Ţăranului/Earth Market, deschis la ARK Bursa Mărfurilor, va oferi bucureştenilor, pe 1 şi 2 mai, mâncăruri gătite pe loc, dar şi produse ecologice aduse din toată ţara. În cadrul Târgului Ţăranulu
Miniştrii de Externe din Germania, Franţa şi Polonia, reuniţi marţi la Bonn, şi-au exprimat dorinţa de a pune în practică o politică europeană a apărării, relatează AFP. Miniştrii din ţările membre ale "
Subvenţiile directe pe suprafaţă aferente anului 2009 vor fi plătite integral până la data de 30 mai, cu o lună mai devreme decât termenul stabilit de regulamentele europene, a declarat ministrul Agriculturii
Preţurile practicate de hotelieri pe litoral au scăzut cu 15% în acest an, comparativ cu 2009, iar în perioada 30 aprilie-2 mai aceştia oferă pachete speciale pentru turişti, au anunţat, marţi, reprezentanţii
Preşedintele Parlamentului ucrainean a trebuit să fie protejat cu ajutorul umbrelelor pentru a nu fi lovit cu ouă, în timp ce în sală au fost lansate fumigene, în cadrul şedinţei susţinute marţi pe tema
Norvegia şi Rusia au ajuns la un acord asupra trasării frontierei maritime în zona arctică, lucru ce ar putea pune capăt unui diferend de 40 de ani în această regiune, despre care se crede că este bogată în
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova a solicitat părţii române agrementul în privinţa lui Iurie Reniţă, propus pentru funcţia de ambasador în România. Iurie Reniţă,
Turcia va importa animale în viu din 4-5 ţări alese de Guvern, precum Bulgaria şi România, pentru a reduce preţurile la carne, care au avansat cu peste 50% în ultimul an, potrivit ministrului turc al Economiei, Al
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a respins recepţia finală a contractului de reabilitare pentru DN 6 Craiova-Filiaşi, reţinând şi garanţia de patru milioane de
Euro a scăzut peste noapte la minimul ultimelor 12 luni faţă de dolar, iar bursele asiatice au înregistrat pierderi semnificative, investitorii renunţând la activele percepute ca riscante, speriaţi de
Belgia, care va prelua la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, ar putea organiza alegeri anticipate în 6 sau 13 iunie, în funcţie de durata procedurii de dizolvare a Parlamentului, a declarat
Unităţile teritoriale retail ale Banca Comercială Română (BCR), inclusiv cele care îşi desfăşoară activitatea în mall-uri, centrele de afaceri corporate şi administraţia centrală nu vor avea program cu
Şomerii din Capitală pot alege un loc de muncă din cele 655 puse la dispoziţie de către Agenţia Municipală de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti, informează un comunicat transmis de Agenţie. Numărul
Trei grădini botanice din ţară vor intra, pe 8 mai, în curăţenie de primăvară, o iniţiativă demarată de Asociaţia Team Work, la care sunt aşteptaţi circa 500 de studenţi din centrele universitare
Enel Distribuţie Muntenia S.A. va întrerupe alimentarea cu energie electrică, joi şi vineri, în unele zone din Capitală şi din judeţul Ilfov, ca urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparaţii şi
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca îşi va suspenda traficul aerian timp de patru zile, în perioada 6 mai (ora 8.00) - 10 mai (ora 8.00), ca urmare a unor lucrări de reparaţii şi mentenanţă care trebuie
Leul s-a depreciat, astăzi, faţă de euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,1430 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 1,84 bani (0,44 la sută), comparativ cu
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


