Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Construcţia primei centrale hidroelectrice pe Someş, din judeţul Sălaj, ar putea demara în acest an, în extravilanul localităţii Cuciulat, din comuna Letca, dacă firma ce a demarat acest proiect va obţine
Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi Constanţa sunt cele mai verzi oraşe din România, arată un clasament întocmit la nivel european de către compania MioTechnology, în cadrul campaniei "I LOVE Green Cities". Cel
Rata şomajului în Spania a depăşit pragul de 20% în primul trimestru al anului, a anunţat, ieri, Institutul Naţional de Statistică (INE). Conform datelor prezentate de institut, numărul persoanelor fără un
Cinci copii de la o grădiniţă din estul Chinei au fost răniţi, ieri, cu un ciocan de un atacator care ulterior şi-a dat foc, a anunţat agenţia oficială China Nouă. Acesta este cel de-al treilea atac comis
Pata de petrol provenind de la platforma care s-a scufundat la 22 aprilie în Golful Mexic a început să atingă coastele statului Louisiana (sudul Statelor Unite). Preşedintele comitatului Plaquemines, Billy
Oraşul Shanghai a găzduit vineri seară ceremonia de deschidere a celei mai mari expoziţii universale din toate timpurile, în faţa a aproximativ 20 de lideri străini. Începând de sâmbătă dimineaţă, publicul
Guvernul va restructura în acest an oricâte posturi vor fi necesare, pentru ca sistemul să funcţioneze eficient, iar concedierile vor continua până se va atinge un echilibru între ajustarea din sectorul public
Nouriel Roubini, economistul care a previzionat intrarea SUA în recesiune cu mai mult de un an înainte ca aceasta să aibă loc, a declarat că datoriile suverane, de la cele ale SUA şi Japoniei, până la cea a
Zona Times Square din inima New Yorkului a fost evacuată sâmbătă de poliţie, alertată de prezenţa unui vehicul suspect, despre care s-a considerat că ar putea conţine o bombă. Vehiculul, un SUV, era parcat la
Centrul Regional Bucureşti al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF) îi invită pe bucureşteni în Parcul Tineretului, astăzi, la ora
Tinerii sunt aşteptaţi astăzi să participe la manifestările dedicate lor şi organizate în toată ţara, de Ziua Naţională a Tineretului. Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) organizează
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, pentru acest sfârşit de săptămână, vreme în general frumoasă în toată ţara cu temperaturi între 17 şi 28 de grade Celsius. În Muntenia vremea va fi cald
Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) nu va fi majorată, dar ministerul Finanţelor discută în cotinuare cu reprezentanţii FMI, inclusiv, lărgirea bazei de impozitare, a declarat, ast\zi, ministrul de resort Sebastian
Banca Transilvania (BT) nu va avea program de lucru cu publicul de 1 Mai, informează un comunicat remis de către bancă. Anumite unităţi ale BT, care se află în centre comerciale din ţară, vor lucra cu
Leul a continuat, astăzi, să se aprecieze faţă de moneda unică europeană, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,1276 lei pentru un euro, în scădere cu 1,04 bani (0,25 la
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca îşi va suspenda traficul aerian timp de patru zile, în perioada 6 mai (ora 8:00) - 10 mai (ora 8:00), ca urmare a unor lucrări de reparaţii şi mentenanţă care trebuie
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) va declanşa, din luna mai, acţiuni de control la toate spitalele. "Vom începe un control tematic în toate spitalele
Parlamentarii din cadrul Consiliului Europei au condamnat, miercuri, regimul lui Iosif Stalin, considerat vinovat pentru Marea foamete la sfârşitul anilor â20 în mai multe republici sovietice, o catastrofă
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit, ieri, 28 de copii şi trei adulţi, într-o grădiniţă pentru copii din estul Chinei, în a treia agresiune de acest fel în ultima lună, a anunţat Agenţia chineză
Vasta pată de petrol care pluteşte în Golful Mexic, unde s-a scufundat o platformă petrolieră, ar putea atinge coastele statului american Louisiana în această seara, au comunicat autorităţile americane, citate
Eliminarea comisionului de rambursare nu va duce la majorarea costului creditelor, întrucât vor exista permanent bănci interesate să intre pe piaţă sau să câştige cotă, ceea ce va creşte concurenţa,
Comisarul european pentru Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, Laszlo Andor, a declarat, în cursul unui schimb de opinii cu membri ai Parlamentului European, că Germania şi Austria vor ridica restricţiile
Dobânzile din piaţă ar putea creşte, ca urmare a zvonurilor şi părerilor exagerate privind influenţa situaţiei Greciei, deşi pieţele financiare româneşti s-au maturizat, a declarat, miercuri, guvernatorul
Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) ar urma să scoată la vânzare în acest an cel puţin 22 mii de locuinţe ieftine, la preţuri fără concurenţă. Conform normelor adoptate, beneficiarii vor fi doar
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


