Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Așezământul monahal închinat „Înălțării Sfintei Cruci” din Eparhia Banatului Montan a fost vizitat duminică, 20 septembrie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a săvârşit î
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat luni, 21 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Dunavățul de Jos, judeţul Tulcea, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, unde a
În Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat la resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”
Biserica Mănăstirii Chirilovca din raionul Florești, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a fost sfințită joi, 17 septembrie 2026, de Înaltpreasfințitul Părinte
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Doina Lemny, curatoarea expoziției „Brâncuși și muzele sale”, deschisă recent la Art Safari New Museum din Piaţa Amzei, București, va oferi un nou tur ghidat în expoziție, joi, 24 septembrie, de la ora
Istoricul Cezar Petre Buiumaci va participa la cea de-a 42-a Întâlnire a Societății pentru Cercetarea Crucilor de Piatră organizată la Muzeul Aš, Cehia, care va avea loc la 3 octombrie 2026. „În cadrul
Cu prilejul împlinirii a 567 de ani de atestare documentară a orașului București, mai multe instituții culturale au desfășurat activități dedicate momentului. Începând cu 18 septembrie, Biblioteca
Galeria Romană și Editura Addendum organizează marți, 22 septembrie 2026, de la ora 19:00, lansarea albumului „Horea Paștina. Punctul”. Evenimentul se desfășoară în cadrul expoziției „Punctul”,
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Uniunea Europeană ezită încă dacă să permită Statelor Unite să aibă în continuare acces la datele bancare ale cetăţenilor săi, în numele luptei împotriva terorismului, cu câteva zile înaintea termenului
Parlamentul European solicită Comisiei să prezinte o propunere legislativă în domeniul protecţiei sănătăţii lucrătorilor privind interzicerea fumatului până în 2011 în toate spaţiile închise la locul de
Milioanele de călători care rezervă pe internet sau în agenţiile de turism pachete de vacanţă combinate, ce includ bilete de avion, cazare la hotel sau închiriere de maşini, vor beneficia în viitor de o
▲ Deputaţii europeni susţin obligativitatea afişării originii produselor pentru o mai bună protecţie a consumatorilor ▲ Deşi acest lucru a fost sugerat încă din anul 2005, indicarea originii produselor a fos
La Copenhaga, între 7 şi 18 decembrie, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, delegaţi din 192 de ţări se vor reuni pentru încheierea unui acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi lupta
Prima evaluare a fluxurilor de carbon din Uniunea Europeană arată că emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură depăşesc capacitatea de absorbţie a ecosistemelor, în special în cazul celei intensive,
Premiul LUX 2009 a fost acordat filmului francez „Welcome“, regizat de Philippe Lioret. Pelicula prezintă povestea unui instructor de înot din Calais, care îl ajută pe un tânăr refugiat kurd care vrea să
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va fi marcată, la 1 decembrie, de o ceremonie organizată în capitala portugheză în prezenţa viitorului preşedinte al UE, Herman Van Rompuy, şi a noului şef al
Miniştrii europeni ai Mediului au convenit că la reuniunea de la Copenhaga trebuie adoptate norme clare de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, atât pentru statele industrializate, cât şi pentru cele
Germania a extins până la sfârşitul anului 2010 un program ce permite companiilor să îi treacă pe angajaţi la un program de lucru redus, în efortul de a evita concedierile, aranjament creditat cu păstrarea
▲ 23% dintre tinerii europeni au dificultăţi la citit, procentul elevilor de 15 ani care nu au suficiente cunoştinţe la matematică este de 24%, iar 20% aveau, în 2006, un nivel insuficient în ştiinţe ▲ Datel
Bugetele unor instituţii, printre care ministerele Finanţelor, Agriculturii, Apărării, Justiţiei, Internelor şi Externelor, vor fi majorate în total cu 265 milioane de lei, în contul sumelor retrase la
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva va comercializa 123.600 de pomi de Crăciun, cu 18,8% mai mult decât în anul precedent, iar preţurile vor rămâne similare cu cele din 2008, cel mai scump brad fiind în
Activităţile de turism vor fi impozitate cu o cotă redusă de TVA de 9%, care se va aplica şi asupra serviciilor de masă prestate de operatorii economici autorizaţi de către Ministerul Turismului, care nu se va ap
Impozitele şi taxele locale, taxele pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi alte taxe care se percep în municipiul Bucureşti, prevăzute de legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, vor fi modificate în
▲ Cele mai afectate de criza economică se declară femeile cu vârsta cuprinsă între 55-65 ani, cu un nivel de educaţie „sub liceu“ şi cu un venit mai mic de 1.500 de lei/familie ▲ Cei care nu şi-au
Preşedintele CE, José Manuel Barroso, a anunţat, ieri, la Bruxelles, lista comisarilor desemnaţi, din partea României fiind anunţat Dacian Cioloş pentru portofoliul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Guvernul
Peste 500 de medicamente vor dispărea de pe piaţa românească în acest an, pe fondul scăderii vânzărilor cu 50%, iar în 2010 alte 1.500 de produse ar putea fi scoase sau vor fi disponibile în cantităţi
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat pachetul de reforme UE în domeniul telecomunicaţiilor propus de Comisia Europeană încă din luna noiembrie 2007. În curând, 500 de
La sediul Comisiei Europene, ieri s-a încheiat cel de-al treilea forum al protecţiei civile, unde au participat aproximativ 500 de profesionişti, subiectul central fiind modul în care ţările UE îşi pot dezvolta
Sumele de bani obţinute astfel ar urma să fie virate direct în contul bugetului Uniunii Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, nu a exclus ideea unui impozit european pentru a permite Uniunii
▲ În fiecare an, Uniunea Europeană alege o temă pentru o campanie care îşi propune să atragă atenţia asupra unui anumit aspect sau a unei probleme cu care se confruntă cetăţenii europeni ▲ În 2010, vor
Premierul italian Silvio Berlusconi va fi în curând cercetat pentru asociere mafiotă într-un dosar deschis de procuratura din Palermo, iar întreaga sa avere este în pericol de a fi sechestrată, lucru permis de
▲ Pandemia de gripă porcină s-ar putea dovedi a fi una dintre cele mai „grandioase afaceri de corupţie din timpurile noastre“, afirmă ziarul danez „Information“ ▲ Jurnaliştii danezi au publicat o
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit.
Fraților, de acum nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra cea din
Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi (†1694) s-a născut în ţinutul Vrancei, în prima jumătate a veacului al XVII-lea. De tânăr intră în obştea Schitului Brazi, de lângă oraşul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 241-242 „Mănăstirea Brazi - numită și de la Cruce de lângă orașul Panciu, a fost cea mai iubită
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


