Păresimii, miercurea de la jumătatea Postului Sfintelor Paşti

Termenul „păresimi“ semnifica, cu sute de ani în urmă, toată perioada postului Sfintelor Paşti. Cuvântul desemna cele patruzeci de zile ale postului, „quadragesima“ însemnând „patruzeci“ în limba latină. În calendarul sărbătorilor tradiţionale, păresimile marchează acum mijlocul Postului Mare, ziua fiind numită şi Mijlocul Păresimilor. „«Quaresima» era denumirea iniţială latinească pentru postul de 40 de zile. Tradiţia populară a păstrat cuvântul pentru a desemna Postul Mare, apoi pentru mijlocul Postului mare, Miaza Păresii, care cădea întotdeauna într-o zi de miercuri, la mijlocul postului“, după cum a menţionat Ovidiu Focşa, muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei.

În tradiţia populară românească, la mijlocul Postului Paştelui, de Păresimi, în miercurea care cade în săptămâna a patra a postului, avea loc o sărbătoare a ouălor, după cum a arătat Ovidiu Focşa de la Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi.

Despre Păresimi se spune că „este o sărbătoare de prag, care delimita perioada Postului Mare în două jumătăţi, de aici şi denumirea de Miezul Păresimilor, Păresii sau Miaza Păresii, Păresemi, preluat de popor cu denumirea de Păreţi, cu trimiterea clară spre părete, jucând rolul de despărţitură între cele două perioade“, a precizat Ovidiu Focşa, care a arătat că acest cuvânt provine de la latinescul „Quaresima“, care însemna cele patruzeci de zile ale Postului Mare.

De la Păresimi, care reprezentau de fapt Postul Paştelui, tradiţia populară a păstrat denumirea care se referă doar la mijlocul postului, momentul în care se aleg ouăle care vor fi folosite pentru înroşit şi care vor intra în componenţa bucatelor rituale de Paşte.

Adunatul ouălor din cuibar se făcea de Păresimi

„Sărbătoarea aceasta este la jumătatea postului, la 24 de zile de la începutul Postului Mare, de obicei, în ziua de miercuri din a patra săptămână, se mai numeşte şi Sărbătoarea Ouălor, pentru că trimiterea este foarte clară spre acest aliment încărcat cu o semnificaţie parte ce va fi consumat în perioada pascală atunci când va fi şi înroşit şi încondeiat în Săptămâna Mare“, a menţionat muzeograful Ovidiu Focşa.

În tradiţia populară, „oul stă, ca şi aliment, în centrul atenţiei, are conotaţii rituale în alimentaţia pascală. Pe vremuri, mai ales femeile ţineau această zi de miercuri ca pe o sărbătoare, deşi ea nu apare specificată în vreun calendar. Astfel, femeile evitau să muncească în câmp sau în gospodărie. Munci precum torsul, periatul, cusutul şi mai ales datul cu vopsea sau cu var, adică unsul pereţilor, erau interzise. Femeia, stăpâna casei, nu lucra, la fel ca şi ceilalţi membri ai familiei“, a precizat Ovidiu Focşa.

Totuşi, deşi nu se făcea treabă în acestă zi de Mijlocul păresimilor, „o singură activitate era permisă, şi anume adunarea ouălor din cuibar, astfel că ne apropiem de semnificaţia acestei zile, care avea mai mult un caracter domestic. Se spunea că de la lăsatul secului şi până în această zi, miercurea din a patra săptămână a postului, gospodina nu se ducea să strângă ouăle, ele erau lăsate acolo. Era credinţa că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paşte. Se alegeau acum ouăle pentru mâncarea de Paşti - ouă roşii, cozonac şi pască şi alte alimente“.

Ouăle care urmau să fie vopsite sau utilizate la gătitul bucatelor de la sărbătoarea Paştelui se puneau deoparte, iar de cealaltă parte se alegeau ouăle care erau puse pentru cloşcă, pentru pui, aceasta fiind ziua specială pentru alegere, a precizat muzeograful Ovidiu Focşa.

Gospodinele preferau, atât pentru a pregătirea ouălor roşii cât şi pentru preparate, ouăle făcute de găinile cu pene negre. Se spune că aceste ouă sunt mai gustoase şi rezistă mai bine, faţă de ouăle făcute de găinile cu pene albe. La această activitate de alegere a ouălor participau şi copiii, ei ajutându-şi mamele, cu care discutau despre cum vor înroşi sau decora ouăle.

Gospodinele ţes pânza pentru hainele noi

Pentru că era o sărbătoare a gospodăriei, acum se vedea şi hărnicia femeii, care pregătea pânza pentru cămăşile noi de Paşte, a precizat Ovidiu Focşa.

Acum „se numărau clăpele de lână toarsă, de in, cânepă, astfel fiind cântărită vrednicia gospodinei. Era o evaluare a muncii sale de la începutul Postului Mare până acum, deşi se spune că, odată cu începutul postului, încetau şi şezătorile pentru că începea munca afară, la câmp. Femeia era angrenată în muncile de câmp, în cele ale gospodăriei, fiind o perioadă în care totul se curăţa, spăla, având loc primenirea întregului ansamblu de locuinţe, precum şi a grădinii, a pomilor.

Se spune că, odată cu începerea postului, războiul de ţesut sau stativele erau desfăcute, acum înceta munca ţesutului specifică perioadei de iarnă. Totuşi femeile îşi mai rupeau din timpul lor, pentru a ţese, a toarce şi pentu a face cămăşi, atât pentru ea, cât şi pentru copii şi soţ. Este şi acum obiceiul ca de Înviere să porţi ceva nou, în special o cămaşă nouă, mai ales că în vechime cămaşa mai lungă era piesa principală de îmbrăcăminte“, a precizat Ovidiu Focşa care a adăugat că şi în ziua de azi lumea păstrează obiceiul de a purta ceva nou de Paşte, deşi acum totul se rezolvă foarte simplu, prin mersul la magazin.

„Înainte, femeile trebuiau să pregătească aceste cămaşi, haine, deşi mai aveau de îndeplinit şi multe alte treburi. Acum se evalua, prin cantitatea de pânză ţesută, hărnicia şi vrednicia femeii, ţesutul fiind prin excelenţă apanajul femeii. Aceste munci legate de industria casnică nu încetau defintiv odată cu începerea muncilor agricole, iar în această zi, alături de număratul ouălor din cuibar, se numărau şi clăpile, cum se numeau valurile de pânză ţesută, se vedea câtă pânză s-a ţesut sau tors şi se aprecia cam cât mai are de lucrat fiecare gospodină până la Paşte, până în Joia Mare“, a precizat Ovidiu Focşa.

Acum, femeile trebuiau să grăbească ritmul treburilor, având în vedere că în Săptămâna Mare se mergea mai mult la biserică şi aveau loc ultimele pregătiri înainte de Paşte. Ele trebuiau să se grăbească foarte tare pentru a avea timp să îşi termine toate treburile, a adăugat specialistul de la Muzeul de Etnografie a Moldovei, Ovidiu Focşa.

▲ Cel mai lung şi mai aspru post

Postul Paştilor, Păresimilor sau Patruzecimea, adică Postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De asemenea, perioada postului aminteşte, alături de Patimi şi de Înviere şi de postul de patruzeci de zile ţinut de Iisus, astfel că a primit denumirea de Păresimi, fiind o denumire care aminteşte de începuturile creştinismului şi latinităţii din ţara noastră.

Acum, Păresimile desemnează Mijlocul Postului Mare, sărbătoarea fiind numită şi Mijlocul Păresimilor. Local, în Bucovina, denumirea acestei sărbători a încetat să mai exprime împărţirea Postului în părţi egale, devenind Miezul Păreţilor în sensul de pereţi despărţitori. Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri, zi de ales ouăle, dar şi de numărat cantitatea totală de cânepă, apreciind data aproximativă când urma să se termine operaţia. Tot acum începe pusul cloştilor. Tot acum, fiind Miezul Păreţior, nu se văruiau sau se vopseau pereţii.