Alcoolismul, deşi considerat o boală serioasă în literatura de specialitate, în România e caracterizat cel mai adesea ca un obicei condamnabil, consumator de bani şi generator de scandaluri în familie. Puţini par a înţelege că alcoolicul este un om cu o voinţă îmbolnăvită de dependenţa sa şi că pentru tratarea şi recuperarea lui e nevoie de ajutor de specialitate. Şi mai puţini sunt aceia care ajung să priceapă ce dramă trăiesc unii dintre aceşti dependenţi.
"Sunt Florin, am 43 de ani şi sunt alcoolic". Aşa începe să-şi depene povestea Florin B., un bărbat care şi-a risipit jumătate din viaţă înlănţuit în cumplita dependenţă a alcoolismului. Totul a început în urmă cu mai bine de 20 de ani, odată cu eşecul survenit după ce a picat treapta a doua la liceu. S-a angajat pe şantier atunci, să-şi câştige singur pâinea, şi, încurajat de anturaj, a început să bea, considerând că alcoolul e singura cale prin care-şi putea vărsa năduful. "Prima dată am băut fiindcă mi se părea că şeful mă munceşte pe mine mai mult decât pe ceilalţi. Mi s-a părut nedrept. Am cumpărat o sticlă de lichior, am dus-o la gură şi n-am mai luat-o până nu s-a golit. S-a mirat şi vânzătoarea", povesteşte omul.
"De copil îmi era o ruşine enormă"
10 ani din viaţă a băut crunt, fără să încerce să se lase, convins fiind că fără alcool nu putea trăi. Următorii 10, conştientizând că are deja o problemă, a încercat din răsputeri să se lase de băut, alternând între stări de beţie zdravănă şi săptămâni la rând în care nu punea picătură în gură. Cum scăpa însă, recupera cât pentru toată perioada de abstinenţă. Încerca să controleze el alcoolul, nu să se lase dominat de acesta, însă nu reuşea, iar neputinţa îl enerva cumplit. "Simţeam cum luptam în mine. Parcă erau două identităţi separate. Una îmi zicea: "Nu fi prost, mai bea o bere, că mai poţi", iar cealaltă spunea "Opreşte-te! Ai promis!". Bineînţeles, cea cu alcoolul câştiga întotdeauna", povesteşte Florin B.
De vorbele de ocară ale soţiei nu-i prea păsa, iar părinţii şi fraţii îl văzuseră deja în destule situaţii în care nu se mai putea ţine pe picioare. A venit însă pe lume copilul, o fetiţă pe care o iubeşte mai presus de orice şi care a crescut printre episoadele sale de beţie. Când fata s-a făcut destul de mare încât să înţeleagă cum stau lucrurile, a început să-l cuprindă o ruşine teribilă. "Nu mă interesau părerile celor din familie, dar a venit copilul. De el îmi era o ruşine enormă. De multe ori stăteam sub plapumă până pleca la şcoală şi abia după aceea ieşeam. Voiam să evit să ne întâlnim trei zile, o săptămână, aşa o ruşine îmi era. Ea a fost o motivaţie foarte bună pentru mine să renunţ", explică bărbatul.
Terapia de grup l-a vindecat
A venit la grupul de Alcoolici Anonimi (AA), organizat de Centrul de reabilitare şi recuperare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri din cadrul Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în urmă cu un an şi jumătate, paradoxal, din proprie iniţiativă, după o altă tentativă de a scăpa de dependenţă, în urma unei internări într-o clinică de dezintoxicare. "Nu m-a ţinut nici această internare prea mult departe de alcool. Am început însă să fac pauze în consum, mai întâi de trei luni, apoi acestea s-au tot mărit. Când am ajuns la grup aveam deja trei ani de abstinenţă. Cei 12 paşi, metoda utilizată de cei de la Centru, m-au ajutat să fiu un om echilibrat", ne spune bărbatul.
Perioada de terapie n-a fost deloc uşoară. A trecut şi printr-o recădere, după ce şi-a văzut casa în flăcări, însă a găsit în el tăria de a merge mai departe şi de a povesti, la grup, în cadrul întâlnirilor, că i s-a întâmplat din nou. "Mi-a fost teamă că n-o să pot spune psihologului sau grupului că am băut din nou. Aşa că m-am dus şi am băut o bere într-un local care aparţinea unui membru al grupului, să fiu sigur că mă vede şi că n-o să am încotro. M-a văzut, iar a doua zi am povestit la grup. De atunci n-am mai băut deloc", spune Florin.
Alcoolic, pacient, voluntar
Acum Florin simte că şi-a găsit din nou liniştea, echilibrul, iar cei din familie, care nu l-au încurajat să se prezinte la şedinţele de terapie de grup, recunosc că acum a devenit un cu totul alt om. Munceşte, între timp a renunţat şi la fumat, iar puţinul timp liber pe care-l mai are îl dedică voluntariatului. A venit rândul ca şi el să-i ajute pe alţi alcoolici, aflaţi într-o situaţie similară cu cea prin care a trecut el, să renunţe la acest drog. Despre sine, cu un curaj fantastic, spune în continuare că este alcoolic, participă cu regularitate la întâlnirile AA şi e conştient că lungul proces al recuperării şi menţinerea abstinenţei ţin acum numai de voinţa şi puterea lui. Marele său regret e că n-a căutat acest grup mai devreme.
Alcoolicii, imaginea "oii pierdute"
Mărturia lui Florin te pune pe gânduri. N-ai bănui că în mintea şi în sufletul unui alcoolic, persoană dispreţuită în general şi de propria familie, şi de societate, se dă, în permanenţă această luptă între a ceda şi a nu ceda în faţa drogului. Sau că un astfel de om are frământări, are dileme, îi e ruşine de felul în care îl văd cei din jur. De cele mai multe ori, alcoolicii sunt condamnaţi. Şi tocmai de aceea familia şi comunitatea nu conştientizează şi, în consecinţă, nu învaţă să-i ajute să renunţe la consum, oferindu-le suport, dirijându-i spre centre de tratament şi recuperare, fără să-i condamne sau să-i judece.
"Alcoolicii sunt, dacă vreţi, imaginea perfectă a "oii celei pierdute". Cât timp îl judeci pe alcoolic, nu rezolvi nimic. Alcoolul este un drog euforizant al scoarţei cerebrale. Pe termen scurt te binedispune, dar pe termen lung el este un drog depresiv. De aceea, este foarte bine ca persoanele din jur să intervină. Trebuie să reuşeşti să-l faci pe om să "întoarcă binoclul" spre sine, pentru că ei sunt focalizaţi pe ceilalţi şi se cruţă pe ei înşişi. Cei mai mulţi vin şi-şi justifică băutul. Au foarte multe scuze, de care se folosesc pentru a bea: soţul/ soţia, şeful, preotul, ei sunt vinovaţi. Iar noi, în cadrul procesului de terapie, vorbim despre pretextele pe care le folosesc. Ei încearcă tot timpul să se lase, dar nu reuşesc şi chiar ajung la un anumit punct în care capitulează, în care intervine deznădejdea. Aici intervine rolul nostru", explică părintele Iulian Negru, directorul centrului şi coordonatorul Programului Naţional Antidrog al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).
Cât timp îl judeci pe alcoolic, nu rezolvi nimic. Trebuie să reuşeşti să-l faci pe om să "întoarcă binoclul" spre sine, pentru că ei sunt focalizaţi pe ceilalţi şi se cruţă pe ei înşişi. Ei încearcă tot timpul să se lase, dar nu reuşesc şi chiar ajung la un anumit punct în care capitulează, în care intervine deznădejdea. Aici intervine rolul nostru."
părintele Iulian Negru, directorul Centrului de reabilitare şi recuperare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri şi coordonatorul Programului Naţional Antidrog al BOR
