Tehnologia digitală a pătruns profund în lumea contemporană și în viața omului, încât aproape că este imposibilă separarea ei sau deconectarea de la variatele ei forme, chiar și pentru câteva minute. Dacă
Alimentaţia românilor stă în multă pâine şi ciorbă
Românii consumă alimente în funcţie de zona în care locuiesc, de venit şi de vârstă. Cel puţin aşa reiese din studiul „Frigiderul“, efectuat în luna iunie, de o companie de pe piaţa bunurilor de larg consum. Studiul arată că peste 70% dintre respondenţi consumă în fiecare zi pâine albă, iar unul din doi români consumă zilnic legume (53%) şi zarzavaturi (50%). La momentul realizării cercetării, în luna iunie, mai puţin de jumătate dintre români consumau zilnic fructe (45%). Lactate proaspete consumau zilnic 41% dintre români, în timp ce unul din trei români consuma brânzeturi cu aceeaşi frecvenţă.
Unilever SCE a desfăşurat în România primul studiu de consum care oferă informaţii cu privire la conţinutul frigiderelor românilor. Studiul „Frigiderul“ îşi propune să evalueze ce categorii de alimente sunt incluse în alimentaţia românilor, precum şi câteva dintre obiceiurile de consum ale acestora. Printre altele, acesta arată că românii acordă importanţă în egală măsură consumului de grăsimi şi celui de fructe, legume şi zarzavaturi. „Am decis să iniţiem studiul «Frigiderul», primul de acest fel în România, ca o continuare firească a cercetării despre comportamentul alimentar al românilor, desfăşurată acum două luni. Am considerat că obiceiurile alimentare reprezintă un important factor de influenţă asupra calităţii traiului cotidian. Acest demers este determinat de dorinţa Unilever de a înţelege mai bine consumatorii şi de a contribui la o alimentaţie cât mai echilibrată şi la promovarea unui stil de viaţă sănătos“, a declarat Alexandra Olaru, Director de Comunicare şi Resurse Umane al Unilever South Central Europe. Deşi studiul relevă o prezenţă relativ echilibrată a principalelor grupe de alimente în consumul zilnic, există cu toate acestea diferenţe semnificative din perspectiva frecvenţei aportului, a caracteristicilor consumatorilor (venit, vârstă) sau a mediului de rezidenţă. 70% dintre români mănâncă zilnic pâine albă Peste 70% dintre respondenţi consumă în fiecare zi pâine albă, iar unul din doi români consumă zilnic legume (53%) şi zarzavaturi (50%). La momentul realizării cercetării, în luna iunie, mai puţin de jumătate dintre români consumau zilnic fructe (45%). Lactate proaspete consumau zilnic 41% dintre români, în timp ce unul din trei români consuma brânzeturi cu aceeaşi frecvenţă. În luna iunie toate aceste alimente erau consumate în toate gospodăriile din România. În general, există un consum mare de feluri de mâncare preparate în gospodărie, de tipul ciorbe, supe, sarmale, mămăliguţă, dar şi cartofi prăjiţi. Ciorbele şi supele (55%), sandvişurile (35%), salatele mixte/de legume (31%) şi cartofii prăjiţi (8%) se consumă cel mai frecvent zilnic. Perioada de vară a determinat totodată şi un consum ridicat de îngheţată. Studiul a arătat şi preferinţele românilor în materie de carne: astfel, carnea de pui se regăseşte cel mai frecvent în frigiderul respondenţilor (68,4% din cazuri), fiind urmată de carnea de porc (39,8%), carnea de peşte (28%) şi carnea de vită, (25,6%). Pe ultimul loc se află carnea de oaie, aceasta fiind alegerea a 8,2% dintre respondenţi. În ceea ce priveşte aportul de lichide se remarcă la 22% dintre români faptul că ei consumă zilnic apă minerală, în timp ce sucurile acidulate se regăsesc în consumul zilnic la 18,4%, respectiv cele neacidulate la 13,6% dintre respondenţi. Tinerii şi persoanele cu venituri mari au mai mult frigiderul gol Studiul „Frigiderul“ arată că persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, precum şi cele cu venituri ridicate sunt mari consumatori de fructe şi lactate. De asemenea, tinerii consumă mai frecvent preparate de tip fast-food şi dulciuri, în comparaţie cu persoanele mai în vârstă, care preferă mâncărurile tradiţionale. Persoanele cu venituri medii şi mari se orientează către alimente care se prepară mai rapid (grătar, sandvişuri). În acelaşi timp, persoanele cu venituri ridicate au printre preferinţele lor mai ales brânzeturile, comparativ cu persoanele cu venit mic, care aleg mai frecvent orezul, pastele făinoase, peştele şi carnea de oaie. Gospodăriile cu copii se remarcă printr-un consum mai mare de produse specifice micului dejun (mezeluri, lactate proaspete, margarină), dar şi de dulciuri, fructe oleaginose (alune, nuci, fistic, arahide, etc), orez şi paste făinoase. Gătit cu ulei de floarea-soarelui şi untură Studiul „Frigiderul“ pune în evidenţă şi câteva tendinţe care privesc consumul de grăsimi. Astfel s-a determinat faptul că margarina şi untul sunt folosite în special în prepararea sandvişurilor (68% margarina, 63% untul) şi a cremelor/prăjiturilor (53% margarina, 46% untul) şi într-o masură mai mică la prepararea termică a alimentelor (29% margarina, 17% untul). În aproape toate gospodăriile (99%) se consumă ulei de floarea- soarelui, iar în 61,6% dintre acestea zilnic, fiind utilizat în special la prepararea felurilor de mâncare. În comparaţie cu acesta, uleiul de măsline este consumat în 73% din gospodării, dar şi cu o frecvenţă mult mai redusă (doar 11,8% folosindu-l în fiecare zi), fiind utilizat de 88% dintre respondenţi la prepararea salatelor. În general, uleiul de măsline este preferat de cei cu venituri medii şi mari precum şi de familiile cu copii. Studiul relevă şi că untura, cu un conţinut mare de grăsimi saturate şi deci cu risc cardio-vascular, este folosită încă în proporţie destul de ridicată la prepararea mâncărurilor - 28% din gospodării. Moldovenii preferă zarzavaturile şi legumele Studiul scoate în evidenţă şi existenţa unor diferenţe regionale în modul de alimentaţie. În Moldova se remarcă astfel un consum mai mare de zarzavaturi şi legume, în gospodăriile din această zonă consumându-se însă mai puţină carne, mezeluri, peşte, conserve, grăsimi, orez, dulciuri şi fructe oleaginoase, comparativ cu Muntenia şi Transilvania. „Considerăm că astfel de demersuri vor contribui la o mai bună înţelegere a rolului alimentaţiei în viaţa noastră. Alături de iniţiativele noastre anterioare, acest studiu construieşte fundamentul pentru lansarea unor mesaje ce au ca scop educarea în sensul unei alimentaţii echilibrate din punct de vedere nutriţional“, a mai spus Alexandra Olaru. Studiul obiceiurilor de consum intitulat „Frigiderul“ a fost realizat de către Lighthouse Marketing Quant în luna iunie, pe un eşantion urban feminin reprezentativ, cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani. Cei care au răspuns chestionarului aplicat prin interviu faţă în faţă sunt persoane responsabile în aprovizionarea cu produse alimentare în gospodărie.