Alternative pozitive la internet şi televizor

"Dacă în educaţia copilului ocolim familia, ocolim Biserica, ocolim practicile culturale tradiţionale, care presupun lectură, meditaţie, contemplaţie, şi, în locul lor, punem educaţia prin internet şi televiziune, atunci ajungem, mai devreme sau mai târziu, la o criză profundă", spune prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. "Atât timp cât i se oferă alternative pozitive, care să-i capteze atenţia şi să-i îmbogăţească, totodată, experienţa de viaţă, copilul sau adolescentul va constata, treptat, îngustimea şi sărăcia universului video şi densitatea emoţională goală de sens, ascunsă în spatele ecranului colorat care hipnotizează", atrage atenţia diac. dr. Sorin Mihalache.

Informaţia difuzată de acest uriaş vehicul, denumit, generic, mass-media, a devenit o parte importantă şi firească a vieţii noastre, iar volumul pe care îl receptăm, conştient sau nu, majoritatea dintre noi, a crescut la niveluri măsurabile în "x" ore zilnic.

Mass-media ne permite să intrăm în contact cu oameni, locuri şi fenomene extraordinare, ne deschide orizonturi, ne permite să comunicăm la distanţă, să socializăm, să evoluăm şi să performăm. În acelaşi timp însă, într-un mod aparent paradoxal, tot mass-media favorizează derularea acestor procese şi în sens invers, determinând o serie întreagă de tulburări psihologice şi comportamentale, fie că vorbim de izolarea individului de societate, în aşa-numitul "spaţiu virtual", de imitarea unor modele negative, de promovarea individualismului, violenţei, pornografiei şi viciilor, de manipulare sau, un fenomen mai recent în spaţiul românesc, de abandonarea copiilor în faţa televizorului sau calculatorului.

"Eu nu ştiu cum să o fac să înţeleagă, la vârsta ei, că nu sunt bune aceste lucruri"

Din această ultimă perspectivă, a efectelor mass-mediei asupra copiilor şi tinerilor, materialul de faţă a pornit de la cazul concret al unei mame, care, într-o emisiune realizată de unul din posturile tv româneşti, se plângea de faptul că nu reuşeşte "să ţină pasul cu tehnologia" şi să împiedice contactul fiicei ei, în vârstă de 13 ani, cu lucrurile nocive conţinute de mass-media.

"Acasă are un program bine stabilit la televizor şi calculator, dar la şcoală sau atunci când este împreună cu prietenii nu mai am nici un control. Mulţi dintre ei au acum telefoane cu acces la internet şi pot viziona în voie scene de violenţă extremă sau cu un conţinut pornografic. Eu nu ştiu cum să abordez această problemă, nu ştiu cum să o fac să înţeleagă, la vârsta ei, că nu sunt bune aceste lucruri", povestea mama respectivă. În foarte multe alte cazuri însă, părinţii ori nu cunosc, nu observă lucrurile la care au acces copiii lor prin intermediul media sau, mai grav, sunt mulţumiţi de faptul că aceştia "stau cuminţi" în camera lor, la televizor sau calculator, şi nu-i deranjează de la treburile zilnice.

Despre efectele pe termen lung ale unei astfel de atitudini, despre modul în care imaginile ajung să influenţeze realitatea şi despre ce posibilităţi avem să "cernem" ceea ce ni se oferă am discutat cu prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi diac. dr. Sorin Mihalache, asistent universitar la facultăţile de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi Bucureşti, secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii "Al I. Cuza" din Iaşi.

"În loc să fugim de televizor, mai bine oferim copilului alternative"

O strategie care să protejeze copilul de televiziune, prin simpla evitare a contactului cu ecranul, nu este sustenabilă, în condiţiile în care produsul de televiziune conţine stimuli vizuali atent "preparaţi", destinaţi să capteze atenţia, să impresioneze, încât, în multe situaţii, se dovedeşte irezistibil chiar şi pentru mulţi adulţi, consideră diac. dr. Sorin Mihalache. "În loc să fugim de televizor, ar fi mai bine să oferim copilului un univers de experienţe interesante, captivante, care să concureze şi să depăşească oferta video. Excursiile în aer liber cu familia, lectura unor cărţi bune, practicarea unui sport sau exersarea la un instrument muzical, frecventarea concertelor şi spectacolelor de teatru de calitate sau îngrijirea unui animal, fiecare dintre acestea, la vârsta adecvată, contribuie la lărgirea orizontului experienţial al copilului. Dacă va participa frecvent la astfel de experienţe diverse, copilul, adolescentul va constata, treptat, îngustimea şi sărăcia universului video şi densitatea emoţională goală de sens, ascunsă în spatele ecranului colorat care hipnotizează. Însă, mai înainte de toate şi dincolo de toate, rămâne ajutorul insistent pe care trebuie să îl cerem lui Dumnezeu, prin lucrarea Căruia toate experienţele vieţii, chiar şi cele rele, pot fi "organizate", întoarse înspre folosul spiritual al omului, mai devreme sau mai târziu", consideră diac. dr. Sorin Mihalache.

Distincţiile între bine-rău, adevăr şi fals par tot mai greu de făcut

În privinţa efectelor pe care le are asupra unui copil, care nu distinge îndeajuns între bine-rău, realitate-ficţiune, moral-imoral etc., vizionarea, de multe ori constantă şi pe termen lung, a unor scene de violenţă extremă, pornografie sau care încurajează felurite forme de vicii, diac. Sorin Mihalache spune că "efectele sunt greu de suprins în totalitatea lor, pentru că, foarte probabil, ele amprentează mecanismele cele mai adânci ale receptării, ale raporturilor pe care adolescentul sau copilul le are cu lumea şi cu semenii".

"Jocurile computerizate îmbracă violenţa şi brutalitatea în "veşmintele" ludicului şi propun înlocuirea planului real, care ne constrânge, cu o virtualitate complet aservită; comediile horror "învelesc" imagini şi scene macabre în situaţii "amuzante"; producţiile pornografice amestecă iubirea, sexualitatea şi perversiunile, iar cele fantastice "încurcă" planul real cu cel imaginar. În lumea poveştilor, a experienţelor pe care le au copiii şi adolescenţii, distincţii precum cele dintre bine şi rău, frumos şi urât, adevăr şi fals, armonios şi disonant, viciu şi virtute par să fie tot mai greu de făcut. Experimentate în mod repetat, conţinuturile acestea amestecate se imprimă în mintea şi în sufletul copilului, în forma unor amintiri sau gânduri, a unor stări sau dispoziţii emoţionale care cheamă, mereu şi mereu, alte imagini şi emoţii înrudite. Aceste forme diverse de "învăţare socială" ne arată că industria divertismentului are tot mai multe efecte în planul formativ al vieţii copiilor, în alegerea modului lor de a trăi. În ultimă instanţă, ei pierd o hrană spirituală sănătoasă, adecvată vârstei lor, care se dovedeşte utilă în creşterea judecăţilor morale de mai târziu. Această hrană este "ascunsă" şi în poveştile nemuritoare cu eroi curajoşi, care înving până la urmă răul", spune secretarul general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă.

Un însoţitor înşelător, dar şi o şansă către cunoaşterea lumii

Mulţi cercetători care studiază fenomenul consideră că un consum constant, pasiv şi nediferenţiat de filme şi emisiuni poate duce la apariţia unor forme de slăbire a voinţei, chiar depersonalizare, care sfârşesc, nu de puţine ori, într-o stare de dependenţă faţa de lumea virtuală. "Sunt multe date şi avertismente aici. De exemplu, din perspectivă neuronală, privitul la televizor seamănă cu somnul şi cu hipnoza, întrucât creierul emite, în principal, unde cerebrale alfa. Televiziunea nu stimulează gândirea şi nici nu cotribuie la dezvoltarea limbajului, cu toate nuanţele şi posibilităţile lui de abstractizare, aşa cum remarcă Giovanni Sartori. Televiziunea nici măcar nu ne învaţă să privim, cu atât mai puţin să exprimăm lucruri. Ea ne arată, pur şi simplu, ceea ce trebuie să vedem. Ne umple mintea de imagini, nu de judecăţi de ordin logic sau valoric şi chiar grăbeşte şi superficializează demersul analitic. Privită din perspectivă creştină, gândirea superficială, analiza sumară, grăbită, cu care ne obişnuieşte televiziunea, ne face tot mai puţin pregătiţi pentru reflecţia profundă, pentru demersul cunoaşterii de sine şi, cu atât mai puţin, pentru rugăciune şi contemplaţie. Aşadar, televizorul, chiar dacă nu poate fi acuzat în mod direct că se pune de-a curmezişul urcuşului spiritual, se dovedeşte a fi un "însoţitor" înşelător, care, prin curiozităţi, distracţie şi divertisment, ne ţine departe de noi înşine, de Creaţie, de semeni şi, desigur, într-o consecinţă inevitabilă, de Dumnezeu", spune diac. dr. Sorin Mihalache, care subliniază însă faptul că raportarea noastră la "oferta" mass-media nu trebuie să fie una alarmistă, ci să aibă la bază separarea utilului de "surplus".

"Dacă facem o alegere atentă, televizorul poate fi folosit ca mijloc de informare sau ca o poartă către locurile geografice ale lumii şi către diversitatea culturilor, o şansă pentru deschiderea către frumuseţile unei lumii pe care nu o putem cunoaşte pe de-antregul, la pas, şi "un ochi" prin care să vedem diversitatea oamenilor cărora Dumnezeu le poartă de grijă. În concluzie, s-ar putea spune că modul în care o folosim decide, în ultimă instanţă, dacă televiziunea ne ajută sau ne împiedică în viaţa spirituală, ne sporeşte sau ne răpeşte din timpul informării şi formării noastre", concluzionează diac. dr. Sorin Mihalache.

Sfaturi practice pentru părinţi

- Obişnuieşte-ţi copilul să citească publicaţii destinate categoriei sale de vârstă şi să urmărească programe de televiziune de acelaşi gen. Sunt mai puţin agresive;

- Încearcă să identifici predilecţiile copilului în materie de ştiri şi obiceiurile sale de consumator mediatic;

- Deprinde-l să analizeze atent ceea ce aude şi să nu considere că toate informaţiile sunt neaparăt reale, doar pentru că prezentarea lor este una spectaculoasă;

- Discutaţi împreună evenimentele de actualitate, dar orientează cursul conversaţiei către subiecte neutre; de exemplu, o ştire despre un cataclism poate conduce la o discuţie despre cum se poate manifesta altruismul oamenilor în astfel de cazuri;

- Dacă vei considera că o emisiune nu este potrivită pentru copil, închide pur şi simplu televizorul. Dar nu uita că aceasta este doar o soluţie de moment! Pe termen lung, nu constituie o rezolvare;

Oricât am vrea să-l ferim pe cel mic de influenţa mass-mediei, acest lucru este imposibil. Reclamele, publicaţiile obscene, filmele "pentru adulţi", violenţa programelor tv îl înconjoară. Important este felul în care este ajutat copilul să înţeleagă ceea ce i se întâmplă şi cum să răspundă influenţelor care îl înconjoară. Şi să nu uitam că, în loc să i se impună, este mai important ca un copil să aleagă bine, dar să aleagă singur.

"Mijloacele mass-media nu pot suplini elementul sacru din natura umană"

Într-un dialog pe tema influenţei pe care o are mass-media asupra tinerilor, prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, şi-a exprimat opinia că "traversăm în prezent o criză spirituală, responsabilă de toate lucrurile neplăcute care se întâmplă în jurul nostru".

Domnule decan, ce înseamnă un consum iraţional de mass-media? Unde este graniţa care delimitează firescul de anormal?

Eu înţeleg prin aceasta un consum în exces şi un consum neselectiv. Dacă vorbim despre cazul particular al copiilor, trebuie să luăm în calcul naturala şi fireasca lor tentaţie de a căuta şi de a descoperi mereu ceva nou. De regulă, vor să descopere ceea ce le este interzis şi vreau să subliniez tentaţia, aproape magică, pentru copii, de a urmări scene care au o doză nefirească de violenţă. Acest lucru este periculos, deoarece, la nivel profund, la nivel subconştient, rămâne modelul central al personajului violent şi, cu cât copilul înaintează în vârstă, cu atât personajul lui preferat îi poate deveni un model de viaţă şi se poate, în ultimă instanţă, chiar identifica cu el. Dintr-un alt punct de vedere, în clipa în care copiii, ca şi adulţii urmăresc în exces emisiunile de televiziune, spre exemplu, se solicită, din întreg ansamblul personalităţii umane, în mod special un simţ: simţul vederii. Solicitarea în exces a vederii, în detrimentul auzului, a pipăitului şi, mai ales, în detrimentul gândirii, lasă, în timp, urme atât de profunde, încât se poate ajunge la ceea ce unii autori numeau a fi "mutaţia antropologică majoră a secolului", prin trecerea de la "homo sapiens, la homo videns". Homo videns e omul axat pe imagine, pe ceea ce este pentru el palpabil şi imediat sesizabil, ori un om normal este cel care îşi dozează, în comportament şi în viaţă, toate simţurile.

Cât de periculoasă este această lene a simţirii?

A nu-ţi exersa simţul gândirii şi a nu-ţi cultiva sufletul înseamnă, în ultimă instanţă, a intra într-o criză spirituală profundă. Ajungi să fii locuit de un imens pustiu al sufletului şi al minţii. Nu-ţi dai seama de toate acestea imediat, ci în timp, când realizezi că nu eşti un om mulţumit, nu eşti împăcat, îţi lipseşte ceva esenţial. Acel ceva esenţial este, din punctul meu de vedere, elementul sacru din natura umană, iar mijloacele mass-media nu pot substitui această nevoie. Dacă în educaţia copilului ocolim familia, ocolim Biserica, ocolim practicile culturale tradiţionale, care presupun lectură, meditaţie, contemplaţie şi, în locul lor, punem educaţia prin internet şi televiziune, atunci ajungem, mai devreme sau mai târziu, la o criză profundă.

Criza de care vorbeaţi se poate observa şi în starea "de vegetaţie" a foarte multor oameni, care ajung, practic, să-şi trăiască viaţa în faţa televizorului. Acolo se simt bine, acolo protestează, de acolo aşteaptă rezolvarea problemelor pe care le au.

Din nefericire, acest fenomen există şi mulţi români vegetează în faţa micilor ecrane. E o situaţie nefirească. Spre exemplu, Europa Centrală şi de Vest este o zonă unde se pune un accent deosebit pe timpul liber, în sensul eficientizării lui. Ori se scoate bani din timpul liber, adică se caută un al doilea loc de muncă, pentru că sunt şi ei în criză ori, în alte cazuri, timpul liber devine rentabil, în sensul că devine activ: te plimbi, faci sport, te implici în practici caritabile şi filantropice, cunoşti oameni, dialoghezi, deci eşti activ. Revenind la cazul nostru, după o perioadă relativ scurtă de timp de la momentul â89, care a făcut şi trecerea de la o televiziune unică, controlată de partid, la multitudinea de tentaţii existente astăzi în materie de mass-media, ne este greu în continuare să ne desprindem de ele. La fel de adevărat este şi faptul că ne uităm atât de mult la televizor şi pentru faptul că, instinctiv, căutăm ceva care să ne mulţumească, să ne liniştească, să ne dea o satisfacţie şi o motivaţie pentru ziua de mâine, dar şi să ne împlinească frustrările. Acest lucru este periculos, pentru că poate duce şi la o lentoare mentală de masă. Sigur, există această frustrare a lipsei banilor, a dezamăgirii faţă de sistem, a greutăţilor zilnice, dar se poate ocupa timpul liber şi în multe alte moduri mai interesante şi mai sănătoase decât privitul, ore întregi, la televizor.

Revenind la tabloul general al relaţiei românilor, dacă vorbim de exemplul nostru particular cu fenomenul mass-media, unde credeţi că suntem acum şi spre ce ne îndreptăm?

Simplu spus, cred că traversăm în prezent o criză spirituală, responsabilă de toate lucrurile neplăcute care se întâmplă în jurul nostru. Dar sunt optimist în ceea ce ne priveşte şi cred că această cădere va fi urmată de un urcuş. Soluţia nu poate fi însă decât de ordin spiritual.