Ce se întâmplă în jurul nostru?

Redăm continuarea discuţiei purtate de domnul academician Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Române, la postul naţional de radio, într-o emisiune realizată de George Popescu, despre politica socială şi de stat, în contextul evenimentelor din Europa de azi, şi anume, statutul Mării Negre în politica românească şi dialogul necesar dintre politicieni şi popor.

Aș putea să reîntăresc ideea lui Mehedinți, conform căreia interpretarea și înțele­gerea condiției geopolitice a statului român - și deci a spațiului românesc - depind de cele cinci repere geopolitice. Este vorba despre Carpați, după cum spunea Take Ionescu, „ori noi pe Carpați, și atunci statul român și România sunt naționale, ori alții pe Carpați, și atunci nu mai avem stat național în deplinătatea lui”. În al doilea rând, este vorba despre Dunăre, care, după cum o spunea un alt geopolitician suedez, este bulevard geopolitic care face apoi parte constitutivă din politica pontică, din ceea ce este chestiunea Mării Negre, foarte importantă, la fel. Bineînțeles, apoi este istmul ponto-baltic, unde intră chestiunea mult disputatei Basarabii și a războiului de la frontieră, care este o ame­nințare pentru stabilitatea regiunii ca atare. Sunt strâmtorile, care sunt într-un fel o prelungire a Dunării. Toate acestea sunt repere ale geopoliticii statului român. Deci, noi nu putem fi absenți din ceea ce se întâmplă în raport cu toate aceste cinci repere, deci nici cu ceea ce se întâmplă în Marea Neagră.

Sigur că Marea Neagră a avut, cum spune foarte frumos în cartea lui Gheorghe Brătianu, „regimurile istorice de la Imperiul Scitic până la condiția de lac turcesc, de mare închisă vreme de 300 de ani”. Se redeschide după Adrianopole, la 1829, și din nou noi redobândim și în urma Congresului de Pace de la Berlin și după Trianon ieșirea la mare, avem acces la toate cele cinci repere geopolitice.

În clipa de față ea se află sub confruntare, nu numai războiul, ci și statutul Mării Negre este sub dispută și implicit gurile Dunării. Apropo de Canalul Bîstroe, vedem ce se întâmplă cu toate aceste confruntări legate tocmai de relația dintre bulevardul geopolitic al Dunării și marea ca sistem geopolitic, extinsă mai departe în Azov și Marea Caspică. Acest spațiu este în prezent sub dispută, sigur că acest război trebuie privit și sub semnificația de război perdea, care amenință actorii politici, mai cu seamă cu orbirea, cu ceea ce un mare specialist numește vederea periferială. Adică îți orbește capacitatea de a vedea dincolo de ramă, adică dincolo de rama războiului. Te focalizezi pe război și nu vezi ce este dincolo de punctul focal, ori dincolo de război sunt alte ame­nințări și, deci, situația aceasta trebuie citită în ramă și dincolo de ramă.

Mi-am îngăduit într-o carte a mea, „A doua distrugere”, o perspectivă de interpretare asupra a ceea ce se întâmplă cu lumea, mi-am permis să atrag atenția asupra unui nou tip sau, mă rog, să propun o cale nouă de interpretare a situației pentru că este clar că atunci când se ajunge la război într-o zonă sistemele de gândire ale acestor puteri sunt în impas, că n-au găsit răspuns, adică au căzut din dialog și, deci, din punctul acesta de vedere trebuie să citim corect starea lumii și condiția acestui spațiu, iar datoria noastră, ca stat de cultură la Dunărea de jos, cum spune Eminescu, este să fim foarte atenți cu toate cele cinci repere geopolitice ale securității statului român, pentru că, altminteri, dacă le jucăm prost, cum spunea Heliade Rădulescu, care are un eseu foarte frumos, să avem grijă că întotdeauna există un al treilea, deci trebuie să punem lucrurile în triunghi. Din punctul acesta de vedere, sarcina diplomației românești este dificilă. Oricum, schema aceasta a lui Simion Mehedinți își păstrează deplinătatea, la care aș adăuga-o pe cea propusă de George Brătianu, care spune foarte clar că spațiul acesta - Crimeea, face și el parte din spațiul de securitate al acestei regiuni, deci nu este întâmplătoare situația și noi trebuie să punem analiza în acest cadru.

Dialogul dintre politicieni şi popor

Această revenire la dialogul cu poporul suveran este un imperativ și el, din nefericire pentru spațiul românesc, este de o actualitate teribilă după 1989, pentru că, așa cum spunea D. Gusti în perioada interbelică, noi suntem pândiți permanent de o primejdie, de un risc, și anume, să rupem țara legală de țara reală. El spunea că reformele care se fac din țara legală spre țara reală sunt greșite, eșuate. Noi trebuie să facem reforme de la țara reală, adică de la popor, spre țara legală, adică să fie auzită vocea celor de jos. Din păcate, sensibilitatea clasei politice și a elitelor guvernamentale de la noi față de țara reală a fost slabă de la început. Așa-numitele rațiuni istorice: integrarea europeană, NATO și așa mai departe, lucruri reale, fundamentale, dar care nu au îndreptățirea să răstoarne raportul cu propriul tău popor peste care guvernezi sau superfetezi ca grăsimile peste apă. Din punctul acesta de vedere, cred că ceea ce lipsește elitelor guvernamentale este o sensibilitate profundă față de poporul peste care guvernează. Să așezi întotdeauna înaintea propriilor tale interese suferințele, necazurile și soarta și interesul acestui popor. Foarte multe legi au fost rupte pur și simplu de popor. Vă dau un exemplu, Legea nr. 18 a fondului funciar, care a fost dată imediat sub ideea generoasă că restituie pământul țăranilor și așa mai departe, a fost o lege care a avut o viclenie aparte în ea pentru că n-a restituit și uneltele, echipamentul și în felul acesta țăranul s-a trezit cu loturile acelea de pământ, oricum mici, restituite, dar n-avea ce face, pentru că vită în gospodărie nu avea, uneltele nu erau, capital nu avea, și atunci, prima ispită a fost să vândă pământul și în felul acesta s-a produs o desproprietărire a țăranului în loc de împroprietărire, în sensul că uneltele erau proprietatea muncii țărănești, deci ele ar fi trebuit să fie restituite într-o formă sau alta satului. Cert este că acea lege a fost potrivnică țăranului. Noi am avut trei tipuri de reformă și s-a aplicat cea care a dus la fenomenul de confiscare a avuției naționale de către stat, care după aceea l-a privatizat cum știm foarte bine, mergând până la formula de privatizare pe un dolar sau pe un leu. Sunt foarte multe legi care s-au dat și există un fel de exces legislativ. În tot intervalul s-au adoptat 120.000 de acte, de reglementări, este înnebunitor, cine poate să le pună în ordine? Într-un an au fost adoptate 9.000 de asemenea reglementări. În Anglia sunt maximum 3-4 reglementări pe an, deci vă dați seama ce înseamnă această inflație de reglementări, de legi care creează incoerență. Apare ceea ce specia­liștii numesc anomie legislativă. Noi avem aici colegii de la Institutul de Științe Juridice care colaborează cu noi în foarte multe cercetări. Eu cred că dacă politicienii nu-și vor recupera această dragoste profundă și jertfelnică față de poporul peste care guvernează, atunci România va avea foarte multe necazuri și primejdii în viitor și cea de pe urmă va fi primejdia care este descrisă de unul dintre premianții Nobel, care a analizat așa-numitul sindrom bengalez. Când te joci cu pre­țurile, se măresc prețurile, la aceste măriri de prețuri, să zicem că salariații din urban au acces, dar ce faci cu lumea rurală? Ei nu mai au acces la prețurile acestea și atunci apare foametea, deci sunt primejdii, acestea sunt, cum s-ar spune, amenințări aliniate. Asta cred că îi lipsește clasei politice și asta ar avea nevoie: să refacă alianța cu poporul peste care guvernează. Nu cu interese din afară, nu cu grupuri și corporații din afară, ci cu propriul popor. Dacă ne uităm în PNRR, sunt prevăzute 107 proiecte cu investiții, dar 60 de reforme. Altfel spus, un proiect este aprobat dacă obligatoriu săvârșești reforma convenabilă Comisiei Europene. Stai o clipă! Cum adică îmi condiționezi mie de aceste reforme, nu mai spun că toate acestea au fost adoptate, cum s-ar zice, pe sub mână. Este o mare problemă ce se întâmplă cu legislația.

Am cercetat mai multe legi și au vicii serioase. Este o mare proble­mă, pentru că, așa cum spune un expert, cel mai mare specialist în probleme de sărăcie este săracul însuși, nu cel care vine cu rețeta de la nu știu ce instituție bancară și altele. La fel și românul este cel mai bun expert în ceea ce-l privește, te duci la el. De aceea Gusti în perioada interbelică a dezvoltat modelul acela de cercetare acțiune reală, adică mă duc la țara reală și pe baza a ceea ce este acolo întemeiez proiectele legislative. Aceasta este după părerea mea chestiunea.