Colibe teologice pe Tabor, Sinai și Carmel

„Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine ne este nouă să fim aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una” - „neștiind ce spune” (Matei 17, 4; Marcu 9, 5; Luca 9, 33). Cuvintele Sfântului Apostol Petru, după Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, sunt un răspuns dat, fără să fie întrebat (!), al omului pământean, înspăimântat (Marcu 9, 6) și cutremurat, ca martor la minunea nepământeană a Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, pe muntele Taborului. Sfântul Evanghelist Luca ne spune în relatarea sa evanghelică a minunii că Sfântul Apostol Petru a rostit aceste cuvinte pe când Moise și Ilie se despărțeau de Hristos, Cel ce S-a schimbat la Față, întorcându-se de unde au venit și au fost trimiși.

Nu Sfântul Apostol Petru, ajutat de Iacob și Ioan, avea să ridice cele trei colibe teologice și mistice de pe Tabor - simboluri și icoane ale Evangheliei, Legii și Pro­feților -, ci Sfinții și dumne­zeieștii Părinți ai Bisericii, prin teologia și teologhisirea lor ortodoxă, de peste veacuri, aveau să ridice și să tâlcuiască prin viața, operele lor, aceste întreite „colibe teologice”: „Ție una” - de pe Tabor, „lui Moise una” - de pe Sinai, „și lui Ilie una” - de pe Carmel și Horeb. În colibele teologice de pe Tabor, Sinai și Carmel sălăș­luiesc, precum într-un chivot al Revelației dumne­zeiești, „toată Legea și prorocii” (Matei 7, 12) Vechiului Testament și întreaga Evanghelie a Noului Testament. Aceste trei colibe teologice nu au corespondent biblic decât cu isihasta și profetica colibă a lui Iona „de la răsărit de Ninive” (Iona 4, 6), în fața căreia avea să crească, pentru a-l adumbri pe proroc, un vrej, prin voia lui Dumnezeu. „Și s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej” (Iona 4, 6); iar retezarea acestuia, a doua zi, la revărsatul zorilor, de către un vierme, spre uscăciune, la porunca lui Dumnezeu, i-a provocat mâhnire la fel de mare marelui proroc al pocăinței (Iona 4, 7-9).

Coliba teologică de pe Sinai este învăluită în norul supraluminos al dumnezeirii, fiind străluminată de fulgere dumne­zeiești și vestită de tunete cerești și îngerești. În coliba de pe Sinai intră doar Moise, precum într-un templu, contemplând atât coliba Patriarhului Noe de pe Ararat și cortul Patriarhului Avraam de la Mamvri, cât și pe îngerul de pe Moria și pe îngerii de la Betel, în lumina aceluiași rug aprins din Sinai; dar și coliba minunilor lui Iosua din Canaan și a întâmplărilor minunate din cărțile Judecători și Rut.

Profetul Ilie şi urcuşul pe muntele Carmel

În coliba profetică și teologică de pe Carmel, contemplăm focul dumnezeirii pogorât din cer, peste jertfa Sfântului proroc Ilie, în Epicleza Liturghiei unice din Vechiul Testament. Dar în rugul aprins al focului de pe Carmel, pogorât „în vremea jertfei de seară” - ca la o Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite - și care „a mistuit arderea de tot și lemnele și pietrele și țărâna și a mistuit și toată apa care era în șanț” împrejurul altarului (III Regi 18, 36-38), contemplăm și minunea chemării tânărului Samuel din cortul de la Șilo, ca profet al lui Israel; precum și ungerea lui ­David ca rege și biruința lui împotriva lui Goliat, și sfințirea templului lui Solomon, și chemarea lui Isaia, prin vedenia serafimilor din templu și a lui Iezechiel, prin carul heruvimilor de la Chebar și marile revelații, descoperiri și viziuni dumnezeiești din cartea Sfântului proroc Daniel, din Babilon, și turnul cel de veghe al prorocului Avacum și candelabrul cel de aur al prorocului Zaharia, ascultând și propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul din pustia Iordanului, cel vestit de către prorocul Maleahi; și nu în ultimul rând, minunile Sfântului proroc Elisei, ucenicul și urmașul Sfântului Ilie și, în mod deosebit, revelația acestuia din gura peșterii de la Horeb și înălțarea lui la cer, în carul cel de foc.

Dacă colibele de pe Sinai, Carmel sau Horeb sunt „Sfânta” sau pridvorul și naosul teologiei, coliba evanghelică și teologică de pe Tabor este cu adevărat „Sfânta Sfintelor” sau altarul Revelației dumnezeiești și al teologiei ortodoxe, avându-L pe Hristos, Dumnezeu și Om, în mijlocul și în centrul ei, fiind străjuit de Moise și Ilie, vestit de către Sfântul Ioan Botezătorul și înconjurat de soborul Sfinților și dumnezeieștilor Săi ucenici și Apostoli. În coliba teologică de pe Tabor contemplăm atât casa Maicii Domnului din Nazaret și peștera din Betleem, cât și templul Întâmpinării din Ierusalim, Epifania de la Iordan, Muntele Fericirilor, fântâna ­samarinencei, scăldătoarea de la Vitezda, izvorul Siloamului, mormântul lui Lazăr din Betania, Duminica Floriilor, Cina cea de Taină, Răstignirea de pe Crucea Golgotei și mai ales Învierea Domnului, dimpreună cu Înălțarea Lui la cer și Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt. Spre coliba teologică de pe Tabor mergem, deopotrivă, pe drumul spre Emaus cu Luca și Cleopa și pe drumul Damascului, luând Cina în Emaus, căzând cu fața la pământ la poarta Damascului și în Patmos, împreună cu Sfântul Apostol Pavel și cu Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Din mulți cei chemați, doar puțini sunt cei aleși și învredniciți de revelația Sfântului Arhidiacon Ștefan din sinedriu și de răpirea Sfântului Apostol Pavel la al treilea cer, precum Sfinții Arsenie cel Mare, Pamvo, Siluan și Sisoe, din Pateric, Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Grigorie Palama sau Sfântul Serafim de Sarov.

Sinaiul şi apropierea de Dumnezeu

Spre coliba teologică de pe Sinai mergem călăuziți de stâlpul de foc, care este Hristos Domnul, și de norul Duhului Sfânt, iar în fața acesteia îl vedem îngenuncheat pe Sfântul Grigorie de Nyssa, scriind neîntrecuta Viață a lui Moise, și pe Sfântul Chiril al Alexandriei, autorul Glafirelor; iar în fața colibei teologice de pe Carmel îi vedem pe Sfinții Părinți autori de Liturghii: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Dialogul; iar în fața colibei teologice de pe Tabor îi vedem pe Sfinții Atanasie cel Mare și Chiril al Ierusalimului, Grigorie Teologul, Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschin.

Deși nu suntem decât un „vrej” răsărit în fața colibei profetice a lui Iona, la răsărit de cetatea ­Ninive a acestei lumi, până „la revărsatul zorilor”, când ni se va reteza firul acestei vieți pă­mântești (Iona 4, 6-9), să ne grăbim a ne muta cu duhul și a ne strămuta cu mintea înaintea Ușilor Îm­părătești și diaconești ale celor trei colibe apostolice de pe Tabor, cu trimitere spre Sinai și Carmel, pentru a fi învăluiți în norul de lumină al Preasfintei Treimi prin harul Duhului Sfânt și a ajunge la „sărbătoarea corturilor” (Levitic 23, 34; Deuteronom 16, 16) din Împărăția lui Dumnezeu, pe malurile râului vieții (Apocalipsă 22, 1-2). Până atunci, să ne acoperim fața cu vălul lui Moise de pe Sinai și cu mantia Sfântului Ilie din gura peșterii de la Horeb, căci „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii” (Apocalipsă 21, 3), cei ce s-au rugat și se roagă, s-au închinat și se închină Tatălui „în Duh și Adevăr” (Ioan 4, 23-24) în colibele tainice de pe Tabor, Sinai și Carmel.