Credința în Dumnezeu și încrederea în aproapele

„Contract social”, „relație contractuală”, „parteneriat civil”, „înțelegere contractuală”. Toate aceste cuvinte și sintagme provin din realitatea noastră socială și exprimă o stare generală de fapt: oamenii trăiesc insular, individualist și orice manifestare în afară, fiecare gest care îl implică pe celălalt sau presupune o reacție din partea lui trebuie negociată în prealabil. Cu rare excepții, ființele umane nu mai au sentimentul unui ceva profund și comun care le leagă, a unei esențe comune.

În viața noastră de zi cu zi, dacă este să privim cu sinceritate și realism în jurul nostru, aproapele este… departele nostru. Ne-fratele, Nefârtatul, cum apare el în mitologia țăranului român. Într-o societate a concuren­ței, el este rivalul, cel care a­me­nință să ne ocupe rolul social, funcția, poziția pe care ne-o dorim în ierarhia socială. Într-o societate de consum, el este un individ care poate intra în posesia unor bunuri materiale sau a unor resurse la care noi doar aspirăm.

Cauzele psihologice și duhovnicești ale neîncrederii în celălalt

În relația cu celălalt suntem mai degrabă suspicioși, neîncrezători. Adesea temători. Poate că înainte de a ne propune proiecte de anvergură pentru revitalizarea societății românești, ar trebui să ne gândim cum am putea recrea și întreține sentimentul încrederii dintre oameni. Fără încredere dispare, pur și simplu, coeziunea dintre oameni. Neîncrederea poate anula, în mic, o familie, iar la scală mare, un popor.
Psihologii și psihoterapeuții explică distorsiunile care apar în relația eu-tu-el prin fenomenul proiecției. Trăsăturile psihologice pe care nu le acceptăm la noi, dar și dorințe, sentimente, idei, înclinații neconștientizate sunt proiectate, în mod inconștient, în afara noastră, asupra persoanelor cu care interacționăm în viața noastră de zi cu zi. Voi da aici două exemple: bărbatul tentat să își înșele aleasa inimii proiectează asupra ei, îi atribuie această dorință și devine extrem de gelos. În campania electorală, masa votanților va alege candidatul care corespunde cel mai bine propriilor proiecții, pe acela în care indivizii se oglindesc cel mai fidel. El poate fi „tatăl protector”, „civilizatorul”, „justiția­rul”, „războinicul”, „garantul stabilității” etc. Proiecția - unul din mecanismele defensive arhaice, de apărare a eului - se manifestă de obicei printr-un spirit critic exagerat, exacerbat față de trăsăturile de personalitate așa-zis negative, tendințele și defectele semenilor noștri. Criticismul în relațiile interumane este un simptom evident al necunoașterii de sine.
Sfinții Părinți, având o perspectivă profundă, mai adâncă asupra ființei umane, explică distorsiunile care apar în relațiile noastre cu semenii pornind de la un concept al cărui înțeles este străin domeniului psihologiei: patima. În spatele reprezentării eronate despre celălalt, sau chiar a fricii de el, întotdeauna stă ascunsă patima iubirii de sine (filautia). Aceasta generează părerea de sine, prea buna prețuire de sine care ne face să îl desconsiderăm pe aproapele nostru, să îl privim cu superioritate, dar stă și la originea celorlalte patimi: „Păzește-te de maica relelor, de iubirea de sine - ne îndeamnă Sfântul Maxim Mărturisitorul -, care este iubirea nerațională a trupului, fiindcă din aceasta se nasc cele dintâi trei gânduri pătimașe: al lăcomiei pântecelui, al iubirii de argint și al slavei deșarte, iar din ele se naște toată lista patimilor”. În „Răspunsurile către Talasie”, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că din iubirea trupească de sine se nasc patimile care perturbă relația cu semenii noștri: mândria, slava deșartă, îngâmfarea, zgârcenia, aroganța, părerea de sine, înfumurarea, disprețul, injuria, pornirea de a lua în râs, dar și mânia, pizma, ura, dușmănia, ținerea de minte a răului, calomnia, bârfirea, intriga.

Remedii psihologice și duhovnicești pentru îmbunătățirea relației noastre cu semenii

Din punct de vedere psihologic, ne putem îmbunătăți rela­țiile cu ceilalți oameni conștien­tizând faptul că ceea ce le repro­șăm lor ar trebui să ne reproșăm nouă înșine. Imperfecțiunea care ne deranjează la ei este imperfec­țiunea, neputința din noi, pe care adesea nu o conștientizăm. Potrivit cuvântului Domnului, ar trebui să vedem bârna din ochiul nostru, nu paiul din ochiul celuilalt.
Dintr-o perspectivă duhovnicească, ameliorarea relației cu semenii noștri nu se poate realiza decât prin tămăduirea patimilor din sufletul nostru. Pe lângă spovedania deasă și ascultarea față de cuvântul duhovnicului, trebuie să cultivăm virtuțile contrare patimilor care schimonosesc reprezentarea noastră asupra aproapelui: cultivând credința în Dumnezeu, ne izbăvim de frica de oameni. Iubirea alungă frica, ne învață Sfântul Apostol Pavel. Perseverând în cultivarea stării de smerenie, a prihănirii de sine, ne tămăduim de patima mândriei și de slava deșartă. Exersând iubirea față de fratele nostru întru Hristos ne izbăvim de toate patimile, iar raporturile cu lumea și cu semenii noștri reintră în matca firescului.