Tehnologia digitală a pătruns profund în lumea contemporană și în viața omului, încât aproape că este imposibilă separarea ei sau deconectarea de la variatele ei forme, chiar și pentru câteva minute. Dacă
Criza, o oportunitate pentru investitorii români
▲ Potrivit unui studiu cu privire la tendinţele angajărilor în perioada următoare, şansele ca românii să găsească mai multe locuri de muncă sau mai bine plătite apar abia la sfârşitul acestei primăveri ▲ Analiştii în domeniu sunt de părere că această criză este o şansă pentru investitorii români de a deschide noi afaceri, în lipsa concurenţei investitorilor străini, pe segmente de piaţă insuficient exploatate ▲ Spre deosebire de alte ţări, România pare să aibă o şansă în plus de relansare economică datorită fondurilor puse la dispoziţie de Uniunea Europeană ▲
Criza financiară mondială continuă să facă victime în rândul companiilor şi angajaţilor lor, şomajul fiind în continuă creştere, speranţele de mai bine urmând să apară abia în semestrul al treilea al acestui an. Analiştii sunt de părere că abia la finalul primăverii românii vor găsi mai multe locuri de muncă sau salarii mai atractive. Potrivit unui studiu al Companiei Manpower, intitulat „Perspectivele angajării de forţă de muncă“, majoritatea firmelor nu intenţionează să angajeze oameni în primele luni ale acestui an. Analiza a fost făcută prin intervievarea unui număr de 750 de agenţi economici din zece sectoare de activitate reprezentative din cele opt regiuni ale ţării. „Declinul continuu înregistrat în România, în ceea ce priveşte activitatea de angajare, nu este o surpriză, ţinând cont de condiţiile actuale înregistrate pe piaţă în rândul companiilor, care îşi vor ajusta cu o mai mare atenţie angajările, în funcţie de noua cerere de produse sau servicii pe care le oferă“, afirmă Camelia Stănculescu, general manager al Manpower România, realizatorul studiului. Speranţe de mai bine abia din semestrul al treilea Studiul mai arată că cele mai afectate de valul de disponibilizări de la sfârşitul anului trecut au fost activităţile cu caracter sezonier. În continuare, angajatorii din domenii precum agricultură, vânătoare, silvicultură, pescuit, construcţii şi turism nu iau în calcul încadrări în primele trei luni ale anului, dar estimările pentru următoarele trei luni sunt pozitive. „Cu toate că se observă o scădere a perspectivei de angajare, comparativ cu cea înregistrată în urmă cu trei luni, previziunea netă de angajare se situează încă la o valoare pozitivă de Â16%. Mai mult de jumătate dintre angajatorii intervievaţi, peste 58%, nu se aşteaptă la modificări şi doar 28% se aşteaptă la o creştere a ritmului de angajare în trimestrul I al anului 2009“, se menţionează în analiza companiei de resurse umane. Criza mondială, o şansă pentru unii investitori români Totuşi, unii analişti sunt de părere că situaţia economică dificilă la nivel mondial poate fi o şansă pentru investitorii din România. Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOA) din Iaşi, Gheorghe Pleşu, este de părere că această criză este o şansă pentru investitorii români de a deschide noi afaceri, în lipsa concurenţei investitorilor străini, pe segmente de piaţă insuficient exploatate. „Noi am ajuns să fim dependenţi de investitorii străini. Ei ar trebui să vină doar să întărească, însă noi construim totul după investitorul străin şi nu-i corect. În contextul crizei financiare mondiale, atât timp cât ei nu vin, este o şansă pentru investitorii români să înceapă o afacere. Cred că, pentru cel puţin un an, poate doi, în care investiţiile străine vor fi mai puţine, situaţia actuală constituie un bun prilej pentru investitorii români de a creşte o afacere şi de a o face competitivă“, a declarat Gheorghe Pleşu. Potrivit acestuia, investitorii români trebuie să investească în special în producţie, economia românească având nevoie de producţie. În opinia lui Pleşu, la finalul crizei financiare, se va produce o egalizare între producţia efectivă şi economia românească, lucru care ar putea fi în avantajul investitorului român, dacă a demarat deja o investiţie în producţie. „Acum poţi construi în tihnă, fără să-ţi impună cineva preţurile. Criza mondială duce, până la urmă, la consolidarea economiei reale, criza fiind într-o economie virtuală, unde produsele nu circulă. Această criză poate determina investiţii româneşti în segmentele de piaţă încă neocupate. De exemplu, industria prelucrătoare ar putea lua un avânt sau agricultura. Chiar dacă nu o faci la nivelul cel mai înalt, ai şansa să ajungi la nivelul corespunzător, iar apoi să fii competitiv cu cei străini“, a mai spus preşedintele AOA Iaşi. Fondurile europene, o gură de oxigen pentru economia românească Spre deosebire de alte ţări, România beneficiază şi de fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Acestea pot oferi o şansă în plus investitorilor români, care le pot accesa pentru a dezvolta sau pentru a începe o afacere. Potrivit preşedintelui AOA, Gheorghe Pleşu, asimilarea fondurilor europene este un „moment de respiro“ pentru investitorii români, în contextul crizei financiare mondiale, el însuşi intenţionând să investească în industria prelucrării mecanice, cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană. „Criza este un semnal pentru România. Iar ca o primă direcţie, ar trebui să orientăm tineretul către universităţile tehnice, pentru că inginerii sunt cei care produc, în condiţiile în care a doua orientare importantă este reprezentată de investiţiile româneşti în producţie“, afirmă şeful AOA Iaşi. ▲ Produse noipe piaţa bancară Deşi pare greu de crezut, există şi activităţi din sectorul financiar care nu au fost afectate de criză. Ba mai mult, reprezentanţii acestor companii susţin că situaţia actuală le-ar putea aduce un plus de profit. Reticenţa de a face împrumuturi, alături de noile norme de creditare, i-a făcut pe mulţi români să-şi ia gândul de la achiziţionarea unei case prea curând. O alternativă o reprezintă produsele de economisire-creditare oferite de cei doi jucători de pe piaţa românească, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi BCR Banca pentru Locuinţe. Avantajul acestui produs de economisire şi creditare îl reprezintă faptul că, după ce economiseşte o perioadă, clientul poate contracta un credit în lei (se elimină riscul valutar), cu dobândă fixă, la care se adaugă o primă de la stat. Criza internaţională nu numai că nu afectează băncile pentru locuinţe, dar reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea şi consolidarea lor, spun reprezentanţii sistemului de economisire-creditare. ▲ Criza financiară, văzută de companii şi de oamenii simpli Criza economică este resimţită diferit de companii şi de oamenii simpli, deşi are aceleaşi elemente comune, respectiv lipsa banilor. Pentru marile companii, criza financiară înseamnă profituri în scădere şi o redimensionare a bugetelor, eventual disponibilizări din cauza lipsei comenzilor sau scăderea drastică a vânzărilor. Pentru omul de rând, criza are însă un alt înţeles: vacanţe mai puţine şi mai ieftine, renunţarea la hainele de marcă sau la mesele la restaurant, precum şi amânarea achiziţiei unei case pe credit sau trecerea pe bugete de austeritate. Cel mai grav este cazul persoanelor care au fost disponibilizate şi care îşi găsesc foarte greu un loc de muncă, sau, dacă găsesc, salariul nu este unul suficient de atractiv. O altă consecinţă a crizei este creşterea volumului de muncă pe angajat. Companiile sunt nevoit, în prezent, să crească atribuţiile fiecărui angajat, pentru a creşte nivelul producţiei şi, în acelaşi timp, scăderea cheltuielilor. Astfel, decât să facă noi angajări, firmele preferă să crească volumul de muncă al salariaţilor, deoarece este mai simplu de plătit câţiva bani în plus unui angajat pentru care se plătesc deja impozitele şi contribuţiile sociale decât să se facă noi angajări, caz în care costurile ar fi net superioare. ▲ Perspective sumbre de angajare în finanţe, imobiliare, asigurări Potrivit studiului realizat de Manpower cu privire la tendinţele angajărilor în perioada următoare, angajatorii din 7 sectoare de activitate din 10 analizate raportează o perspectivă de angajare negativă pentru următoarele 3 luni. Cele mai importante modificări provocate de aceste încetiniri ale ritmului de angajare, comparativ cu trei luni în urmă, sunt în sectoarele: finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri, unde perspectiva este cu 36 de puncte procentuale mai scăzută, transport, depozitare şi comunicaţii, cu o diferenţă de 35 de puncte procentuale, industria extractivă, care prezintă un declin de 33 de puncte procentuale, şi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, care prezintă o descreştere de 26 de puncte procentuale. Cei mai optimişti angajatori în această perioadă sumbră sunt în sectorul agricultură, vânătoare, silvicultură şi pescuit şi în sectorul administraţie publică şi servicii sociale, amândouă raportând o previziune de  2%. La nivel regional, majoritatea perspectivelor sunt pesimiste, singura previziune netă de angajare care prezintă o notă optimistă fiind înregistrată în regiunea de Nord-Est (Â7%), iar în regiunea de Sud-Vest, unde angajatorii raportează o stagnare a ritmului de angajare, previziunea are o valoare de 0% pentru trimestrul al doilea al anului 2009. Cea mai pesimistă previziune, cu cea mai abruptă scădere a planurilor de angajare, este raportată de către angajatorii din regiunea de Vest, unde perspectiva este cu 27 de puncte procentuale mai scăzută, comparativ cu trimestrul anterior, atingând o valoare de -27%.