Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Analiză De la „educația sanitară” la cea morală

De la „educația sanitară” la cea morală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Analiză
Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu - 04 Sep, 2022

Anul școlar 2022-2023 reprezintă un pas uriaș spre o „Românie educată”, așa cum s-a promis în campania electorală din 2019, în vremuri în care analfabetismul funcțional, întâlnit la elevii români, ne situează pe primul loc în Europa, iar testele Thales, pe ultimul, și în care la examenul maturității, bacalaureatul, anul acesta nu s-au prezentat 40.000 de elevi, aproape 30.000 nu au reușit să îl promoveze, ceea ce înseamnă, împreună, o jumătate din absolvenții clasei a XII-lea. De ce un pas uriaș? Pentru că începând cu clasa a VIII-a, educația sexuală se va preda elevilor sub denumirea de „educația sanitară”, însă numai cu acordul scris al părinților. Așadar, chiar dacă nu avem performanță științifică, să avem măcar pregătire sexuală, că viața nu e doar știință, artă și cultură, ci palpabilă realitate. Sau, mai pe românește, să fie educație sexuală, pardon, sanitară, și să fie din belșug!

În data de 21 iunie 2022, Camera Deputaților, forul decizional al Parlamentului României, a adoptat, cu 224 de voturi „pentru”, unul „contra” și 49 de abțineri, Proiectul de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. În acest fel, a fost admisă, în parte, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004. În cererea de reexaminare se preciza că prin introducerea sintagmei „educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educaţiei pentru sănătate”, prevăzut în art. 3, lit. r) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Deputaţii au reformulat, astfel, textul, stabilind „derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”. 

Educație sanitară la standarde europene

Încercând să „intuim” sensul „educației sanitare”, am aflat de existența unor legiferări europene în domeniu, a unor Standarde pentru educația sexuală în Europa. Un cadru pentru factorii de decizie politică, specialişti și autorităţi din domeniul educaţiei și sănătăţii, elaborate de Biroul Regional OMS pentru Europa și Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate, BzgA Köln, în anul 2010. El a fost alcătuit în urma ini­țiativei lansate în anul 2008 de Biroul Regional OMS pentru Europa de către 19 experți cu studii în diverse domenii, de la medicină și sexologie, la psihologie și științe sociale, din nouă țări occidentale. Aceștia s-au întrunit, pe parcursul unui an și jumătate, în patru sesiuni, la finalul cărora au convenit asupra acestor standarde, ce se doresc a fi implementate în toate țările europene ca fiind normative.

Documentul are 68 de pagini și este împărțit în două secțiuni: Introducere și Matricea educației sexuale. Din totalul de 68 de pagini, 17 pagini cuprind bibliografia bogată: Referințe; Literatură științifică privind dezvoltarea psiho-sexuală a copiilor; Programe școlare și cărți educative; Site-uri web.

Prima parte a documentului face un istoric al educației sexuale ca disciplină de studiu în Europa. Aflăm, astfel, că ea a fost introdusă întâi în Suedia (1955), Germania (1968), Austria (1970). Chiar și Irlanda, o țară conservatoare, a procedat la studierea ei, în anul 2003. Țările est-europene, considerate conservatoare și decalate față de Europa Occidentală, au rețineri în studierea ei.

În privința vârstei la care ar trebui să înceapă să se predea educația sexuală, autorii propun vârsta de 4 ani!!, remarcând întârzierile reale: ea începe la 5 ani, în Portugalia; la 14 ani, în Spania, Italia și Cipru.

Constatarea pozitivă pentru experții menționați este aceea că „în ultimele decenii, în Europa s-a înregistrat o tendință de atribuire a statutului de obligativitate educației sexuale în școli, fără clauze «opționale» care ar permite părinților să-și retragă copiii de la orele respective, în cazul în care au obiecții serioase față de con­ținutul programei școlare” (p. 14). De aici și recomandarea lor: „Totuși, ca să obțină suficientă atenție, este necesar ca educația sexuală să fie promovată prin examen” (p. 14).

În vederea derulării orelor de educație sexuală cu succes, se pledează pentru transformarea ei „într-o disciplină multidisciplinară”. Astfel, în fiecare școală, ar trebui să existe un profesor responsabil care să colaboreze cu medici, asistenți medicali, moașe, tineri lucrători și psihologi, ­special instruiți în domeniul educației sexuale.

Cu referire la programele de studiu, din diversele țări europene, este menționat faptul că nu există, încă, un consens. În unele țări, precum Suedia, programele sunt aprobate la nivel central. În alte țări (Danemarca și Olanda) - la nivel local sau chiar al fiecărei școli.

Experții care au alcătuit prezentele standarde au observat existența a trei tipuri de programe pentru educația sexuală: cel în care este promovată abstinența sexuală până la căsătorie (Tipul 1); cel în care abstinența este o opțiune, acordându-se atenție practicilor de contracepție și de sex protejat (Tip 2) și programele care includ elemente din Tipul 2, dar sunt axate pe „rezultate tangibile”, concentrându-se pe elemente de „creștere și de dezvoltare personală și sexuală” (Tip 3). Acest program este considerat unul de „educație sexuală holistică”.

Programele de Tipul 1 sunt specifice Statelor Unite ale Americii și vizează prevenirea și soluționarea problemelor. Cele de Tip 2 și Tip 3 sunt întâlnite în Europa de Vest, unde sexualitatea nu este privită ca o problemă ce trebuie soluționată sau ca o amenințare, ci este considerată a fi „o sursă valoroasă pentru îmbo­gățirea persoanei”.

Procedând la detalierea noțiunilor de „sex”, „sexualitate”, „sănătate sexuală”, „drepturi sexuale”, „bunăstare sexuală”, „cetățenie intimă”, documentul definește educația sexuală a presupune „învățarea despre aspectele cognitive, emoționale, sociale, interactive și fizice ale sexuali­tății” (p. 20). Prin definiție, ea „pune accentul principal pe sexualitate ca element pozitiv al poten­țialului uman și ca sursă de satisfacție și plăcere. Cunoștințele și abilitățile, ferm recunoscute, de care este nevoie pentru a preveni bolile sexuale sunt pe al doilea loc în toată această abordare pozitivă” (p. 20).

În privința modalității în care trebuie să se desfășoare educația sexuală, Standardele fac referire la șapte caracteristici: „Calitatea educației sexuale este îmbună­tățită prin participarea tinerilor. Elevii nu sunt beneficiari pasivi ai educației sexuale, ci dimpotrivă, ei joacă un rol activ în organizarea, furnizarea și evaluarea educației sexuale; Educația sexuală ar trebui predată într-un mod interactiv; Educația sexuală este predată continuu și se bazează pe înţelegerea faptului că dezvoltarea sexualității este un proces care durează toată viața; Continuitatea educației sexuale de-a lungul timpului este completată de cadrul multisectorial. Educația sexuală în școală este conectată de alte sectoare prin stabilirea relațiilor de cooperare cu partenerii din școală și din exterior, de exemplu, cu centrele de sănătate și centrele de consiliere, ca să cităm doar două dintre ele; Educația sexuală nu se desfășoară în vid, dar este strâns legată de mediul elevului și experiențele specifice ale grupurilor-țintă; Educația sexuală stabilește o cooperare strânsă cu părinții și comunitatea pentru a construi un mediu favorabil”, încheind apoteotic: „Educația sexuală se bazează pe receptivitatea la aspectele de gen” (p. 30).

Cu referire la competența profesorilor, pe lângă instruirea în domeniul educației sexuale cerută, ei trebuie să demonstreze „loialitate față de subiect și motivația înaltă în predare: ei trebuie să creadă cu fermitate în principiile educației sexuale”. Ei trebuie să fundamenteze „cu fermitate edu­cația sexuală pe drepturile omului și pe acceptarea diver­sității - prin urmare, ei consideră că sexualitatea este și educație privind drepturile omului și diversitatea” (p. 30). Astfel de cadre didactice, se subliniază în document, „trebuie stimulate și susținute” de către admi­nistrațiile școlilor. „Trebuie” „loialitate”, „fermitate”, „diversitate”, „stimulare”, „susținere” etc. îndreaptă către un limbaj ideologizant mobilizator.

„Educația sanitară/sexuală” - informații, abilități, atitudini

Partea a doua a documentului vizează, în mod concret, matricea educației sexuale și categoriile tematice principale. Matricea poate fi adaptată în funcție de nece­sitățile specifice ale persoanelor sau grupurilor „instruite sexual” și cuprinde „un cadru din care formatorul/educatorul poate alege subiecte de interes special pentru grupul pe care el/ea îl abordează” (p. 33).

Toate subiectele propuse au fost sumarizate în opt teme generale pentru toate vârstele: „Corpul uman și dezvoltarea umană”, „Fertilitatea și reproducerea”, „Sexualitatea”, „Emoțiile”, „Relațiile și stilurile de viață”, „Sexualitatea, sănătatea și bunăstarea”, „Sexualitatea și drepturile” și „Factorii determinanţi sociali și culturali ai sexualității”. Cele trei secțiuni ale proiectelor de programe vizează trei aspecte fundamentale: „Informații”, „Abilități”, „Atitudini”.

Grupele de vârstă identificate și cărora Standardele pentru educația sexuală în Europa se adresează sunt: 0-4 ani; 4-6 ani; 6-9 ani; 9-12 ani; 12-15 ani și peste 15 ani.

În primul interval de vârstă: 0-4 ani, se arată în matricea-cadru, copilul trebuie să descopere bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie. Ba chiar mai mult, să afle despre prietenie și dragoste față de persoanele de același sex. Iar la secțiunea „Atitudini”, i se cere copilului ceea ce se dorește la un adult: „sentimentul că poate lua decizii independent”, odată ce discernământul sau capacitatea de a lua decizii raționale, obiective, se dobândește, precum arată psihologia, după mai bine de 20 de ani.

Între 4-6 ani, aceeași programă îl ajută pe copil să dezvolte alte abilități importante și îl informează despre gelozie, furie, agresiune, dezamăgire; prietenie și dragoste față de persoanele de același sex și urmăresc, ca abilitate pentru acesta, să își stăpânească dezamăgirile, probabil ca urmare a sentimentelor de gelozie, furie, agresiune sexuală. Iar ca și atitudine urmărită: acceptarea diversității.

Deja la copiii cu vârsta cuprinsă între 6-9 ani se înmulțesc informațiile, dar și așteptările. Ei trebuie să afle despre: schimbările corpului, menstruație, ejaculare, diferenţiere individuală în ceea ce privește dezvoltarea în timp; diferențele (biologice) dintre bărbați și femei (exterior, interior), diferența dintre prietenie, dragoste și plăcere, drepturile sexuale ale copiilor (la informaţii, educație sexuală, integritate corporală).

Dar tot acestor copii, mult prea fragezi la trup și la suflet, și tot acum, mult prea devreme, se intenționează a li se da informații privind: alegerile ce țin de calitatea de părinți și sarcină, infertilitate, adopție; ideea de bază a contracepţiei (este posibil de planificat și decis cu privire la familia ta); diferite metode de contra­cepție, bolile legate de sexualitate.

Un copil care va parcurge acest program ar trebui, conform autorilor ei, ca la vârsta de 9-12 ani să obțină și să posede un bagaj larg de informații privind sexul și sexualitatea: igiena corpului (menstruație, ejaculare); schimbările la primele etape ale pubertății (schimbări mentale, fizice, sociale și emoționale și modurile diferite în care se pot manifesta acestea), reproducerea și planificarea familială; simptomele de sarcină; riscurile și consecințele sexului neprotejat (sarcină neplanificată), diferențele dintre prietenie, companie și relații și metodele de întâlnire, simptomele, riscurile și consecințele experiențelor sexuale nesigure, neplăcute și nedorite (infecţii cu transmitere sexuală - ITS, HIV, sarcină neplanificată, consecințe psihologice); prevalența și diferitele tipuri de abuz sexual, cum poate fi evitat și de unde să obții ajutor.

Același copil, fie băiat sau fată, trebuie să dobândească, conform programei, numeroase abilități: să comunice și să înțeleagă diferitele sentimente sexuale și să vorbească despre sexualitate în mod adecvat; să ia decizii con­știente dacă să aibă sau nu experiențe sexuale; să refuze experiențele sexuale nedorite, să își exprime și să recunoască diferitele emoții trăite de sine și de alții; să își exprime nece­sitățile, dorințele și limitele și să le respecte pe ale altora; să își asume responsabilitatea față de experiențele sexuale sigure și plăcute pentru sine și alții; să își exprime limitele și dorințele și să evite experiențele sexuale nesigure și nedorite; să acționeze în conformitate cu aceste drepturi și responsabilităţi. Iar în privința atitudinilor urmărite de profesorii sexuali, copiii trebuie: să înțe­leagă și să accepte schimbările și diferențele între corpuri; ideea că, de fapt, contracepția ține de responsabilitatea ambelor sexe; înțelegerea sexualității ca proces de învățare; acceptarea diferitelor exprimări ale sexua­lității (sărut, atingere, alint etc.); respectul pentru intimitatea altora.

La fel de exagerat ni se pare, însă, a ține lecții copiilor la această vârstă (9-12 ani) despre lucruri care sunt absolut accidente și excepții: prima experiență sexuală; diferitele tipuri de contracepție și utilizarea lor; mituri despre contracepție. O abilitate esențială pe care trebuie să o dobândească, între altele, este să utilizeze prezervative și contraceptivele în mod eficient pe viitor. La vârsta de doar 9-12 ani!

Iar în privința atitudinilor, laxismul moral pare a-și spune și mai mult cuvântul. Copilul de 9-12 ani trebuie astfel instruit, încât să dobândească o atitudine pozitivă față de egalitatea de gen în relații și alegerea liberă a partenerului, acceptarea, respectul și înţelegerea di­versității în sexualitate și orientare sexuală (sexul trebuie să aibă loc prin acord reciproc, în mod voluntar, egal, corespunzător vârstei și contextului și cu respect față de sine)” (p. 45).

Între 12-15 ani, elevii vor fi informați, la orele de educație sexuală (la noi de „educație sanitară”) despre: imaginea corpului și modificările lui (mutilarea genitală la femei, circumcizia, restabilirea himenului, anorexia, bulimia, piercingul, tatuajele); impactul maternității și pater­nității (la o vârstă tânără), contracepţia, luarea deciziilor și îngrijirea acordată în cazul unei sarcini neplanificate; informaţiile despre serviciile de contracepție, contracepţia ineficientă și cauzele sale (consumul de alcool, efectele adverse, neglijarea, inegalitatea de gen etc.), influența vârstei, genului, religiei și a culturii; igiena corpului și autoexaminarea. Ca abilități de bază ce se urmăresc a fi dobândite de către elevi, standardele menționează: să descrie modul în care sentimentele oamenilor față de corpurile lor le pot afecta sănătatea, imaginea de sine și comportamentul; să recunoască semnele și simptomele sarcinii; să obțină contracepţia dintr-un loc corespunzător, de ex., vizitând un specialist în sănătate; să ia decizii conștiente dacă să aibă sau nu experiențe sexuale; să dezvolte capacitățile de comunicare și negociere intimă; să abordeze injustiția, discriminarea, inegalitatea; să ia decizii responsabile și să facă alegeri bine informate (aferente comportamentului sexual); să recunoască drepturile sexuale proprii și ale celorlalți; să gestioneze normele și valorile inter(personale) conflictuale în familie și societate.

Atitudinile pe care trebuie să le dobândească elevii presupun: atitudini personale (norme și valori) cu privire la maternitate și paternitate (la o vârstă tânără), contracepţie, avort și adopție; o atitudine pozitivă față de asumarea responsabilității reciproce privind contracepţia; acceptarea faptului că oamenii simt diferit (din cauza genului, culturii, religiei etc. și din cauza modului în care acești oameni le interpretează); aspirația de a crea relații egale și împlinite; o opinie personală față de sexualitate (să fie flexibilă) în cadrul unei societăți sau grup în schimbare.

Deja începând cu vârsta de 15 ani, matricea propune informații legate de: schimbările psihologice în perioada pubertății, schimbarea fertilității odată cu înaintarea în vârstă (mame surogat, reproducere asistată medical); semni­ficația sexului la diferite vârste, diferențele de gen; sexualitate și dizabilitate, influența bolii asupra sexualității (diabet, cancer etc.); sexul tranzacțional (prostituție, dar și sexul în schimbul unor ­daruri, hrană/nopți plăcute, mici sume de bani), pornografia, depen­dența sexuală.

Tânărul sau tânăra de 15 ani și peste trebuie să identifice diferențele între imaginile din media și viața reală; să comunice cu partenerul lor în condiții egale; să discute subiecte dificile cu respectarea opiniilor diferite; să utilizeze competențe de negociere; să ia decizii informate cu privire la contracepţie și sarcini (neplanificate); să discute formele de relații și motivele sexului sau ale lipsei acestuia; să accepte îndrăgostirea, ambivalența, dezamăgirea, furia, gelozia, trădarea, încrederea, vina, teama și ne­sigu­ranța; să discute despre emoții, să se opună hărţuirii sexuale; să obţină competențe de autoapărare, să definească valorile și convingerile personale.

Dar, ca și cum ar fi un lucru general, ar trebui să primească informații privind comportamentul, așteptările și neînțe­legerile față de rolurile de gen, datorate, probabil, geloziei, violenței sexuale, dezamăgirilor, pe care le-a studiat la vârsta de 4-6 ani.

Ca abilități, trebuie să „dezvăluie orientarea sexuală” altor persoane (să recunoască că este homosexual sau bisexual) (probabil în scopul dezincriminării și acceptării publice - n.n.); să se simtă în drept să ­revendice drepturile sexuale ­(probabil prin parade și mani­festații - n.n.); să recunoască încălcarea drepturilor și să pledeze împotriva discriminării și vio­lenței bazate pe gen.

Printre atâtea informații, abilități, atitudini și competențe, oferite de „educația sexuală”, propusă de experți a se desfășura standardizat în întreaga Europă, comportamentul denumit: „o atitudine pozitivă față de sexualitate și plăcere” pare a fi „nevinovat”, dar în consens cu hedonismul societății de astăzi, care caută, propune și apreciază plăcerile simțuale, în detrimentul înaltelor bucurii intelectuale, morale sau spirituale.

Cunoștințele, abilitățile și competențele elevului de nota 10 la „educația sanitară” 

Recapitulând, sintetic, prin noianul de informații, ce vizează obținerea unor abilități și dobândirea unor atitudini precise, un copil de 0-4 ani trebuie să afle despre masturbarea precoce; la 4-6 ani trebuie să își stăpânească ­dezamăgirile, datorate sentimentelor de gelozie, furie, agresiune, efecte, poate, ale relațiilor gre­șite de „prietenie și dragoste față de persoanele de același sex”, odată ce tot la această vârstă de 4-6 ani învață, de la experți, să accepte diversitatea. Bine­înțeles că nu ne referim la biodiversitate sau la diversitatea culturală, precum nici documentul nu o face, ci la cea de gen sau sexuală.

La vârsta de 6-9 ani deja devine un fel de mic specialist și el, dobândind cunoștințe temeinice despre ceea ce ține de calitatea de părinți și de sarcină, despre infertilitate, adopție și contra­cepție, precum și despre bolile legate de sexualitate și planificarea familială. Oare la această vârstă știe bine tabla înmulțirii și a împărțirii, să nu dea cumva cu virgulă, când, în joacă, face calcule de planificare familială?

Mai departe și silitor învățând la „educația sanitară”, copilul cu vârsta între 9-12 ani devine un fel de psihosexolog. Deja a trecut de lecția referitoare la prima experiență sexuală, având abilitatea, sperăm tot teoretică, de a utiliza prezervative și contraceptive „în mod eficient”, că doar a învățat. Iar în raport cu alții, el trebuie să fi dobândit deja „o atitudine pozitivă față de egalitatea de gen în relații și alegerea liberă a partenerului, acceptarea, respectul și înţelegerea diversității în sexualitate și orientarea sexuală”.

La 12-15 ani, deplin flexibil în atitudinea și comportamentul față de identitatea de sex a altora, el învață despre mutilări sexuale, piercing și tatuaje. Documentul nu dă detalii privind zona sau locul acestora.

La vârsta de 15 ani, elevul care nu a absentat la orele de „educație sexuală” poate da lecții părinților. Îi poate spune tatălui sau mamei sale, care probabil nu au făcut „educație sanitară”, că au libido slab din cauza bolilor cronice și trebuie să le trateze. Sau poate, non­șalant, căci standardele de educație sexuală în Europa îl încurajează, să își anunțe părinții, familia sau prietenii că este homosexual sau bisexual (și-a „dezvăluit orientarea sexuală”) și că suferă de depresie, din cauza așteptărilor și neînțe­legerile față de rolurile de gen, în raport cu prietenul său din metavers, că e la modă acum să cultivi relații virtuale, la propriu și la figurat.

„Educația sanitară” trebuie să fie și morală

În documentul de 68 de pagini prezentat nu am întâlnit niciodată cuvântul „morală” sau „etică”. Doar „sex”, „sexologie”, „așteptări sexuale”, „bunăstare sexuală”, „drepturi sexuale” etc. Probabil că, așa cum spun părinții duhovnicești, cei care, prin darul discernământului, văd profunzimile sufletului uman și viitorul lumii, în societatea hedonistă în care trăim și în sistemele de educație seculare, morala și virtutea sunt considerate a fi rușine, semne de înapoiere și regres. Păcatul este în trend. El este cultivat și lăudat. Virtuțile, între care castitatea sau abstinența, nu mai au loc. Neprihănirea crinului este sufocată de spinii scailor. O epocă a dezlănțuirii forțelor umane, nu totdeauna superioare și creatoare, ci de multe ori având mai multe lucruri în comun cu pofta, instinctul și plăcerea, pe care standardele menționate ne pregătesc să o căutăm și să o juisăm.

În țările în care s-a introdus, cu mai bine de 50 de ani în urmă, educația sexuală în școli, acum nu s-a constatat o „sublimare” a relațiilor dintre bărbat și femeie sau o consolidare a familiei, ci vulnerabilizarea și volatilizarea lor.

Citeşte mai multe despre:   educație sanitară