Fără Mântuitor nu e nimic de sărbătorit în Crăciun

Realitatea este că în cazul Crăciunului - Nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu - vorbim cu adevărat de o sărbătoare generalizată aproape la scară mondială. Încadrată generic în ceea ce s-ar numi sărbătorile de iarnă sau sărbătorile de final de an, denumire standardizată cu prudență pentru a nu „jigni” pe nimeni, sărbătoarea Nașterii Domnului este umbrită de mercantilism și globalizare. Am putea spune că asistăm apriori la un Crăciun fără Hristos, căci, din păcate, și în rândul creștinilor vorbim adeseori de o sărbătoare de factură culturală. Goana după cadouri și lista de posibile destinații de vacanță fac parte din spiritul societății care promovează fericirea prin intermediul consumului. Și, totuși, amintind de unele cuvinte ale lui Constantin Noica din ultima sa carte De dignitate Europae: Mai putem fi salvați? Mai putem fi salvați, așadar, de legături superficiale între oameni - prin intermediul superficialului, al agresivității comerciale și al pregătirii ostentative a bradului de Crăciun chiar de la finalul lunii octombrie?

Este cunoscut faptul că în afara granițelor țării locuiesc atât români care au cunoscut tradițiile creștine de Crăciun din momentele copilăriei lor, dar și copii de naționalitate română născuți în afara României care au luat contact cu tot ceea ce înseamnă tradițiile și cultura părinților lor. Deși sunt educați într-un alt mediu adeseori cu o viziune diferită asupra sărbătorii Crăciunului, în cazul Franței vorbim, desigur, de spiritul laicității care într-un fel sau altul este ridicat la nivel de dogmă, copiii românilor organizează, în biserici, în această perioadă, concerte de colinde. Spre exemplu, Nepsis Winter Festival sau Festivalul de Colinde este un eveniment organizat de asociația Nepsis a tinerilor din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale prin care se promovează tradițiile româ­nești creștine cu prilejul sărbătorii Nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu. La un alt nivel, există un concert al coralelor din Europa Occidentală organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfin­țitului Părinte Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale. În 2019, acest eveniment a avut loc la Nürnberg, în perioada 14-15 decembrie, la care au participat opt coruri din Italia, Franța, Austria și Germania.

Nașterea Domnului, între consumerism și mărturisire

Pregătirea pentru praznicul Nașterii Domnului începe încă de la jumătatea lunii noiembrie prin Postul de 40 de zile ce precede acest eveniment fundamental din istoria mântuirii. Dacă Sfântul Apostol Pavel le vorbea locuitorilor din Corint despre legătura dintre Euharistie și mărturisire: „Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni” (1 Corinteni 11, 26), în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare găsim o frumoasă completare: „A­ceas­ta să o faceți întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veți mân­ca pâinea aceasta și veți bea paharul acesta, moartea Mea veți vesti, învierea Mea veți mărturisi”. Și nu ar fi deloc greșit să spunem că mărturisirea în realitate a Nașterii Domnului și sărbătorirea acestui eveniment din istoria mântuirii fac parte din ceea ce s-ar numi conștiință creștină. Crăciunul este așadar o formă de mărturisire a credinței în Hristos Domnul și în Nașterea Sa din Fecioara Maria. Căci fără Hristos nu e nimic de sărbătorit în Crăciun.

Crăciunul în Orașul Luminilor nu înseamnă doar consumerism prin așa-numitele Marché de Noël sau diverse spectacole la Disney sau în alte locații. Desigur, acestea au existat și vor exista în continuare. Însă, din punct de vedere creștin, sărbătoarea Nașterii Domnului are această veritabilă componentă de mărturisire prin postul ce precede Crăciunul - un post mai dificil de ținut în condițiile unei societăți ce pune accentul pe ghiftuire și nu pe jertfă. Totodată, mărturisirea înomenirii Fiului lui Dumnezeu se perpetuează și prin faptul că tradițiile sunt păstrate în bisericile ortodoxe, ceea ce face ca și pentru francezi sărbătoarea Nașterii Domnului să le aducă aminte de ceea ce e înscris în cultura franceză și în mentalul în care cei mai în vârstă au fost educați.

Pentru românii din străinătate, sărbătoarea Nașterii Domnului înseamnă, pe de o parte, fuga de un zâmbet fad, politețe și un surâs politic corect, dar și o manieră în care fiecare încearcă să mărturisească, după putința lui, un Crăciun în care Hristos este prezent cu adevărat.

Viața omului este încadrată de reguli și excepții, căci legile și normele de organizare fac parte intrinsecă din viața oricărei comunități. Chiar dacă nivelul de secularizare este mult mai pregnant în societatea occidentală, românii care trăiesc aici, fiecare conform putinței lui, încearcă să mărturisească Naș­terea Domnului prin post, participare la biserică și colind. Mesajul Nașterii Domnului absent sau bine ascuns în societatea de tip consumerism își face simțită prezența prin micile oaze ale comunităților de români.

Sărbătorile creștine, identitate și moștenire culturală

Mentalul societății occidentale contemporane e profund influențat de ceea ce numim generic laicitate. Legea de separare a bisericilor de Stat (Republica Franceză) din 9 decembrie 1905, rod al Epocii Luminilor, a făcut ca sărbătorile creștine, deși cele mai importante – Nașterea Domnului, Paștile, Rusaliile și Adormirea Maicii Domnului, fiind şi zile libere, să fie golite de un sens teologic și încărcate, cel mult, de o semnificație pur socială, filantropică. 

De aceea nu e de mirare că pentru filosoful Alain Finkielkraut poziția creștinismului în societatea europeană este din ce în ce mai slăbită. Într-adevăr, cel puțin în majoritatea țărilor din Vestul Europei, există bucuria de a dărui, căutarea celui sărman sau aflat în nevoie, dar de prea puține ori se amintește de numele Mântuitorului Hristos. „Răpirea” Crăciunului de către „fericirea” adusă de surogatele comerciale ale învățăturii hristice este una din ce în ce mai evidentă. Limitarea sărbătorii Nașterii Domnului la o sferă privată este o consecință nu doar a laicității, ci și a demografiei țărilor din Uniunea Europeană. Vorbim așadar de sărbători creștine, dar care sunt sărbătorite de cele mai multe ori în sens umanist. Teza propusă de sociologul Jean-Paul Willaime, care afirmă existența unui fenomen religios altfel, care presupune din ce în ce mai mult o alegere personală, o asumare identitară și o integrare în multiculturalism, pare a fi confirmată cel puțin la nivel teoretic.