Fără proiecte de cercetare, universităţile româneşti nu sunt vizibile în străinătate

Masificarea învăţământului universitar a dus la o scădere a calităţii şi mai ales a numărului proiectelor de cercetare. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) indică, într-un raport intitulat „Barometrul calităţii - 2009“, faptul că pentru multe universităţi cercetarea este foarte puţin atractivă, mai ales din motive financiare. Lipsa proiectelor de cercetare face ca universităţile din România să fie puţin vizibile în străinătate, iar o consecinţă este şi lipsa instituţiilor de învăţământ superior româneşti din topurile internaţionale.

Reprezentanţii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) susţin că până în anul 2011 ar putea fi evaluate toate universităţile din România, iar începând de la sfârşitul acestui an s-ar putea lucra cu noua metodologie de evaluare. Potrivit reprezentantului ARACIS, Adrian Miroiu, în noua metodologie se va pune accent pe indicatorii de intrare, dar şi de ieşire din procesul educaţional al universităţilor, ceea ce se întâmplă la ieşirea din sistem şi câte credite obţin studenţii, rezultatul cercetării, precum şi numărul de absolvenţi.

Un alt reprezentant al ARACIS, Lazăr Vlăsceanu, a spus că aproximativ 60% dintre studenţi muncesc în timpul facultăţii temporar sau permanent, lucru care duce la scăderea performanţelor de învăţare. „Nu există nici o legătură între ceea ce învaţă şi ceea ce muncesc în cursul facultăţii, aceşti studenţi anticipând că se vor confrunta cu probleme mari mai târziu şi vor fi pierzătorii zilei de mâine“, a apreciat Vlăsceanu. El a subliniat că se pune „mare preţ“ pe diploma obţinută, şi nu pe competenţe, conform Agerpres.

Mai mulţi studenţi, finanţare necorespunzătoare

În urma barometrului realizat de ARACIS, se arată că numărul de studenţi a crescut de aproape trei ori în numai zece ani, din 1998 până în 2007, generând un decalaj cu efectivele de cadre didactice. „În acelaşi timp, cu scăderea populaţiei şcolare generale a României, învăţământul superior după 1990 s-a confruntat cu un proces intens de masificare. Astfel, spre exemplu, în numai 10 ani, din 1998 până în 2007, populaţia de studenţi a crescut de aproape trei ori. Această creştere extrem de rapidă a numărului de studenţi a dus la subfinanţarea sistemului, întrucât procesul de masificare nu a fost corelat cu o creştere proporţională a resurselor necesare. De asemenea, întrucât procesul de masificare nu a fost unul uniform la nivelul domeniilor de studii, unele domenii s-au confruntat cu o inflaţie de candidaţi, în timp ce alte domenii s-au confruntat cu un fenomen de depopulare“, potrivit raportului, conform Mediafax.

Astfel, „creşterea numărului de studenţi a fost mult mai rapidă decât creşterea numărului de cadre didactice. Acest lucru a făcut ca raportul dintre numărul de studenţi şi numărul de cadre didactice să crească de la 13,8 la 1, în 1990/1991, la 25,7 la 1, în 2006/2007. Altfel spus, în 16 ani, numărul mediu de studenţi care revine unui cadru didactic aproape că s-a dublat“, arată ARACIS.

Studenţii cu taxă, mai rentabili decât proiectele de cercetare

Faţă de aceste situaţii, universităţile au dezvoltat cel puţin două tipuri de comportament. Cele care s-au confruntat cu masificarea au ales, din cauza subfinanţării, să îşi acopere costurile prin atragerea unui număr tot mai mare de studenţi cu taxă (cu mult peste valoarea medie, din 2007, de 25,7 studenţi la un cadru didactic). Unele facultăţi care s-au confruntat cu depopularea au ales, din cauza subfinanţării, să îşi centreze comportamentul pe atragerea de granturi de cercetare. Cele mai multe universităţi au preferat însă atragerea studenţilor cu taxă. Majoritatea universităţilor a ales să relaxeze şi condiţiile de admitere a candidaţilor pentru a-şi acoperi locurile scoase la concurs.

Cercetarea devine mai puţin atractivă: „Veniturile generate de cercetare nu suplimentează alocaţiile bugetare în aceeaşi măsură în care o fac taxele studenţilor şi au un efect mai scăzut asupra veniturilor individuale ale cercetătorului. Din acest motiv, dar şi din altele, cum ar fi, spre exemplu, practicile de evaluare a proiectelor de cercetare sau gestionarea sistemică şi instituţională defectuoasă a fondurilor de cercetare, doar şase instituţii de învăţământ superior acreditate, dintr-un total de 8.514, au atras peste jumătate din banii publici alocaţi pentru cercetare (51,14%), iar trei universităţi (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti) au reuşit performanţa de a câştiga aproape o treime din fonduri (32,36%)“, potrivit studiului. Puţin peste 20% dintre universităţile româneşti au concentrat peste 90% din fondurile pentru cercetare alocate prin concurs.

Cinci universităţi din ţară produc 50% din articolele indexate ISI

În primele 20 de universităţi care au atras fonduri de cercetare, doar şapte au un profil generalist, restul de 13 având un profil specializat (tehnic, ştiinţe agricole, medicină veterinară, medicină şi farmacie, ştiinţe economice). „În condiţiile în care 90% din banii publici alocaţi pentru cercetare sunt accesaţi de 21 de instituţii de învăţământ superior acreditate, dintr-un total de 8.514 existente în sistemul nostru, ne putem întreba în ce măsură activităţile de cercetare mai reprezintă o miză pentru toate instituţiile de învăţământ superior care, fără excepţie, se declară totuşi a fi universităţi de învăţământ şi cercetare“, potrivit raportului ARACIS. Ierarhia universităţilor pe criteriul sumelor de cercetare atrase se asociază cu distribuţia numărului de articole indexate în baze de date internaţionale. Astfel, 16 universităţi care se află în topul primelor 20 pe criteriul numărului de articole indexate ISI (standard de acreditare - n.r.) se regăsesc în primele 20 de universităţi pe criteriul numărului de finanţări atrase pentru cercetare. Primele trei universităţi care au atras cele mai multe finanţări de cercetare ocupă primele trei locuri şi în clasamentul articolelor indexate ISI, acestea totalizând 38% din articole. Cinci universităţi furnizează peste 50% din numărul total de articole indexate ISI şi numai 20 de universităţi furnizează peste 90% din totalul articolelor indexate ISI.

România nu are universităţi în topuri, din cauza lipsei cercetării

Lipsa stimulentelor pentru cercetare şi subfinanţarea publică a programelor de studii fac ca universităţile să fie captive într-o logică a supravieţuirii în care accentul este pus pe comunicarea de cunoştinţe - predare, decât pe producerea de cunoaştere - cercetare. Această tendinţă se va menţine dacă cercetarea continuă să fie grav subfinanţată, inclusiv din cauza lipsei comenzii din mediul privat - caracteristică Europei în general, dar care în România este agravată de distrugerea sistematică a industriei manufacturiere în perioada de după 1990. Conducerea ARACIS consideră că universităţile româneşti nu sunt cuprinse în topul primelor 500 de universităţi ale lumii, tocmai pentru că nu au dezvoltată cercetarea şi nu au o imagine bună, conform Mediafax.

Universităţile româneşti nu se află în nici una din clasificările europene sau globale ale celor mai bune instituţii de învăţământ superior, dar nici în topul primelor cinci destinaţii de studii pentru studenţii nici unei ţări europene, potrivit „Barometrului calităţii“, elaborat de ARACIS.