Golul din spatele ecranului

Avem libertatea de a ști, de a cerceta despre tot ceea ce ne înconjoară, „de a fi la curent”. Și ne folosim deseori în acest sens toată energia. Dar cu ce sacrificii? Să ajungem să știm „totul” oare nu ne risipește? Sau dorința de a ajunge la „atotștiință” nu ne îndepărtează de ceea ce contează și de cei ce sunt mai importanți în călătoria noastră aici pe pământ?

Trăim în lumea ecranului global, într-o societate informa­țională, dominată de informația de tip mediatic, promovată prin mediul televizual sau virtual. Televizorul este prezent în 98,6% din gospodăriile românilor, telefonul (mobil sau fix) în 89,9% și computerul în 50,9%, conform datelor strânse în anul 2014 de Institutul Național de Statistică. Deci suntem într-o eră comunicațională care ar trebui să ne aproprie destul de mult. Din păcate, studiile specialiștilor din toate domeniile spun contrariul. În spatele iluziei unei comunicări totale „este cultivată o singurătate electronică, cu consecințe adesea devastatoare pentru sănătatea sufletească și trupească”, spune conf. dr. Adrian Lemeni în Apologetica ortodoxă, vol. 2.

Și cine credeți că sunt cei mai afectați? Copiii. Utilizarea exagerată a tehnologiilor informaționale de către elevi afectează capacitatea de însușire a cunoștințelor, relevă un studiu realizat de o organizație internațională în 30 din cele mai dezvoltate țări. Elevii care folosesc moderat calculatorul în școli, adică o dată sau de două ori pe săptămână, au rezultate mai bune la învățătură. Pe când cei care folosesc computerul frecvent tind să aibă rezultate slabe. Așa este cazul elevilor din țările care au investit mult în dotarea școlilor cu tehnologie IT, cum ar fi Australia, unele țări scandinave și Spania. Spre exemplu, în Australia, singura țară unde fiecare elev are acces la un computer la ore, testele din ultimii ani au arătat că aptitudinile elevilor au scăzut cu 16%. Așadar, studiul arată că folosirea calculatoarelor nu garantează o educație mai înaltă. Făcând o comparație cu rezultatele din țara noastră la examenele naționale la sfârșit de ciclu școlar din ultimii ani, cu siguranță una din cauzele acestor rezultate negative este și prezența telefoanelor, tabletelor, computerului și televizorului în viața elevilor români.

„Nu permite retragerea în reflexie, contemplare, rugăciune”

Este adevărat, ne folosim de tehnologia avansată din societatea actuală deoarece, în cele mai multe cazuri, ne ușurează munca. Dar, ca și în cazul elevilor, diferența o dau moderația și frecvența. Adică cine stăpânește: omul mașina sau mașina pe om. Trebuie să recunoaștem că orice contact cu tehnologia informa­țională care capătă o oarecare frecvență duce inevitabil la dependență. După ce închizi suportul electronic, fie el televizor, computer sau altceva, îți dai seama de golul în care te afli, de vidul „plictisitor” care te lasă doar cu tine însuți. Acesta este momentul în care jinduiești la tasta care îți redeschide lumea virtuală în care ești stăpânul absolut, vedeta listei tale de „prieteni”. „Televizorul nu permite retragerea în reflexie, contemplare, rugăciune. Omul nu mai găsește timpul de a se aduna în sine, de a-și reînnoi resursele sufletești spre a rezista solicitărilor cotidiene. În felul acesta, nivelul de oboseală și stres crește continuu, rămânând ca soluții pentru descărcarea parțială (în fond falsă) a lor televizorul sau divertismentul cotidian. Atât de puternic a ajuns omul captivat de această stare sau atmosferă, de zgomot, ritm sau agitație permanentă, încât chiar atunci când, conjunctural, rămâne singur acasă sau undeva în mijlocul naturii, neobișnuit cu liniștea, cu reflexia sau cu propriile gânduri, și acolo caută zgomotul, știrile, mass-media, lumea de care abia a reușit să se desprindă”, spune Virgiliu Gheorghe în Știința și războiul sfârșitului lumii.

Alienarea gândirii

Și în volumul Apologetica ortodoxă al domnului Adrian Lemeni se vorbește despre dependență. „Computerul devine un narcotic care anesteziază existența într-un mod mai subtil și ca atare mai riscant, în comparație cu drogurile tradiționale”. Același autor spune că televizorul determină „o dependență prin care se poate cultiva foarte ușor amăgirea unei evadări din stările negative ale zilei, prin depășirea sentimentelor de singurătate sau de tristețe. Este propusă o relaxare simplă. Chiar dacă pe moment este oferită iluzia unei deconectări de la stările apăsătoare, ulterior acestea sunt amplificate. Practic, func­ționează același mecanism ca în cazul drogurilor”. Această de­pendență de televizor care ne provoacă o stare de pasivitate inevitabil este corelată cu alienarea gândirii, cu erodarea semnificativă a puterilor sufletești - minte, voință, sentimente. „Televizorul ne revendică întreaga ființă. Adesea, dependențele cronice de televizor determină o incapacitate de a mai face altceva. Televiziunea devine mediul de existență al întregii vieți”. În lumea ecranului global, „a trăi înseamnă de fapt a fi în cadrul unei experiențe a mediului televizual, a corela propria existență cu ceea ce se furnizează pe micul ecran. Consumatorul de televiziune și de mass-media nu poate concepe că cineva poate trăi în absența experienței televizuale”, mai spune Adrian Lemeni.

Toată această lume infor­mațională generează „gândirea rapidă” și „un fast-food cultural”, dar care nu este o gândire sclipitoare, cu idei rezultate din anumite străfulgerări ale minții, cât mai degrabă de idei prefabricate, sloganuri de tip ideologic care trebuie mediatizate. Sunt cercetători care evidențiază cu multe argumente solide faptul că o creștere accelerată a informației nu produce neapărat o sporire a sensului. În această libertate de comunicare, omul, în loc să comunice, se epuizează în punerea în scenă a comunicării. Deci, se constată că trăim într-o lume cu tot mai multă informație, și cu tot mai puțin sens.

Completare, dar nu substituire

Psihologul clinician Mihaela Sahlean recomandă părinților să comunice cu copiii lor pentru ca aceștia să nu ajungă la forme false de comunicare, cum sunt rețelele de socializare. În plus, părinții nu trebuie să le arate modele de dependență vorbind foarte mult la telefon, stând foarte mult la calculator și ignorându-i cu o precizie aproape matematică.

Suntem predispuși la de­pendență atunci când pierdem cu adevărat sensul vieții. Riscăm să pierdem contactele normale, firești, autentice interumane atunci când atenția noastră este distrasă de această lume infor­mațională. „Eu plec întotdeauna de la ideea că noi suntem creați de Dumnezeu și este mult mai important pentru noi să avem o comunicare și o relație tot cu o creație a lui Dumnezeu mai mult decât cu lucruri electronice care se schimbă din 3 în 3 luni și care nu ne oferă decât niște imagini și un timp consumat, care nu este neapărat de calitate sau un lucru cu care nu rămânem foarte mult. Formele acestea de comunicare sunt necesare într-un procent mic ca o completare a celor autentice, dar nu ca substitute ale comunicării și relaționării autentice. Pot fi o completare, dar nu pot fi un substitut”, spune Mihaela Sa­hlean.

Adunarea minții din risipire

În acest amalgam de imagini, sunet și informație creștinul trebuie să își asume viața ca o comuniune interpersonală, să-și cultive viața lăuntrică, să-și adune mintea din risipirea spre cele lumești și să-și unească mintea și inima pentru a ieși din tăvălugul stresului informațional. „Sfinții Părinți propun asumarea vieții duhovnicești, a transformării gândurilor în rugăciune ca remediu la atacurile venite din afară, astfel încât mintea să devină cerească”, spune Adrian Lemeni în lucrarea amintită. Concluzia autorului este că față de fascinația universului magic al mediului televizual și virtual, Ortodoxia propune bucuria și lumina comuniunii dintre persoane printr-o dăruire reciprocă și curată.