Guvernatorul BNR: Avem de învăţat nouă lecţii din actuala criză economică

▲ Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susţine că nivelul scăzut al inflaţiei nu înseamnă neapărat o stabilitate financiară pe termen lung ▲ Isărescu mai atrage atenţia că în UE lipsesc unele instituţii care să asigure redresarea economică şi stabilitatea financiară ▲ În cazul stimulentelor salariale, patronatul nu ţine de multe ori cont de risc ▲

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ţinut recent un discurs la Academia Română, cu ocazia dezbaterii „Ce putem învăţa din actuala criză economică?“, organizată de Secţia de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologie a Academiei Române, împreună cu Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“ şi Comitetul Naţional Român „Grupul de reflecţie ESEN“. Potrivit guvernatorului BNR, din actuala criză economică avem de învăţat nouă lecţii:

Lecţia 1. Nivel scăzut al inflaţiei nu reprezintă o condiţie suficientă pentru asigurarea stabilităţii financiare pe termen lung. Experienţele anterioare păreau să confirme viziunea că inflaţia este principala sursă de instabilitate financiară. De obicei, perioadele caracterizate de inflaţia înaltă au fost şi cele cu instabilitate financiară severă şi crize la nivelul sectorului bancar sau au fost urmate de recesiune în urma adoptării de către autorităţi a unor măsuri inadecvate de temperare a inflaţiei. Criza financiară mondială actuală a apărut după aproape două decenii de inflaţie relativ scăzută şi stabilă. O serie de factori au făcut ca inflaţia scăzută să coexiste cu lichiditatea abundentă. Aceasta din urmă şi suprasaturarea cu economii au menţinut ratele dobânzii şi volatilitatea la niveluri joase. Toate acestea au dus la crearea unei texturi financiare noi, în care modelul de intermediere bancară s-a schimbat de la „originate and hold“ la „originate and distribute“. Noile produse şi instituţii care au modificat materialul din care era făcut până acum 30 de ani sistemul financiar au dus la apariţia crizei financiare actuale. Criza financiară a fost declanşată de criza subprime din SUA, aşa cum am menţionat. La rândul ei, aceasta a apărut datorită faptului că Fed a fost nevoit, în condiţiile descrise mai sus să crească ratele dobânzii pentru a apăra inflaţia. Dar cu noua textură economică, creşterea ratelor dobânzii a dus la criza financiară. Concluzia mea este că lichiditatea abundentă a schimbat sistemul financiar până la limite la care politica monetară a ajuns în capcană. Inacţiunea ar fi dus la creşterea inflaţiei. Acţiunea a dus la instabilitate financiară.

2. La anumite perioade, reglementarea şi supravegherea rămân în urma pieţelor. Pieţele găsesc întotdeauna calea spre a inova pentru că permanent agenţii economici sunt în competiţie pentru a satisface nevoi reale. Inovaţiile cresc eficienţa cu care nevoile sunt satisfăcute şi din acest motiv procesul de inovare nu va înceta niciodată. Chiar dacă se pun bariere administrative, pieţele tot găsesc soluţii pentru a satisface cererea.

Acest proces de inovare poate fi atât de dinamic şi de sofisticat încât cei care reglementează sau supraveghează pieţele pot rămâne în urmă. Este relevantă, în acest sens, o frază din declaraţia din 2 aprilie a liderilor G20, pe care o citez aici: „Reglementatorii şi supraveghetorii trebuie să (...) sprijine competiţia şi dinamismul şi să ţină pasul cu inovaţiile pieţei“. Un consilier al meu a spus că această frază este o recunoaştere a faptului că actuala criză financiară nu este un eşec al pieţelor, ci mai degrabă a incapacităţii instituţiilor de reglementare şi supraveghere de a se adapta la realităţile pieţei. Eu aş vrea să spun că este, în acelaşi timp, şi o ghidare despre modul în care trebuie să se ţină pasul cu inovaţiile pieţei.

Lipsesc unele instituţii în Uniunea Europeană

3. În UE ne lipsesc unele instituţii. Acest lucru este evidenţiat foarte clar în Raportul de Larosiere. În capitolul dedicat măsurilor reparatorii în domeniul supravegherii financiare din UE se propune o reformă structurală care are în vedere două domenii: supravegherea macroprudenţială şi supravegherea microprudenţială. Raportul consideră justificată înfiinţarea Consiliului European de Risc Sistemic (CERS). Acesta ar trebui să colecteze informaţii despre riscurile şi vulnerabilităţile macroprudenţiale din toate sectoarele financiare din UE. Consiliul va emite avertizări despre riscuri şi va adopta recomandări de politică economică. O altă instituţie propusă de Raport este Sistemul European al Supravegherii Financiare, în cadrul căreia comitetele de nivel 3 (CEBS, CEIOPS, CESR) vor fi transferate în trei noi autorităţi europene: Autoritatea Europeană Bancară, Autoritatea Europeană a Valorilor Mobiliare şi Autoritatea Europeană a Asigurărilor. Aceste trei autorităţi vor avea puteri sporite în ceea ce priveşte supravegherea şi autorizarea unor instituţii specifice la scara UE, dar eu vreau să subliniez rolul coordonator puternic pe care îl va avea SESF.

Stimulentele salariale trebuie corelate cu gestionarea riscului

4. Stimulentele de natură salariale în companiile private nu sunt adecvat corelate cu gestionarea riscului. Legătura dintre stimulentele managerilor şi gestionarea riscului nu este întotdeauna evidentă. În ultimii ani inovaţiile financiare, produse şi instituţii inadecvat reglementate şi supravegheate, au făcut posibilă acumularea de profituri mari pe termen scurt concomitent cu asumarea de riscuri foarte mari. Nu au existat stimulente care să lege remuneraţia şi premiile de obţinerea de profituri pe termen mediu lung. Aceasta a fost un stimulent pentru manageri să îşi asume riscuri pe care fie nu le-au înţeles fie le-au neglijat pentru a mări profitabilitatea de care erau legate premiile. Astăzi s-a înţeles mai bine că politicile de remunerare şi de gestiune internă a riscului pot fi decorelate.

5. Oamenii uită de apariţia crizelor în perioadele de prosperitate şi neglijează conceperea de mecanisme de gestiune a crizei. Tensiunile financiare semnificative şi cu atât mai mult crizele financiare sunt evenimente rare. Suntem norocoşi că este aşa, dar raritatea evenimentelor nedorite are şi un cost. Mecanismele de gestionare a crizei existente la data apariţiei evenimentului pot fi inadecvate. Pot exista prevederi legislative care împiedică acţiunea rapidă sau se poate ca setul de instrumente şi proceduri dintr-o ţară să fie diferite faţă de o altă ţară, ceea ce împiedică cooperarea etc. Cred că lecţia care apare este că trebuie să existe un proces periodic de actualizare a mecanismelor de gestionare a crizei. În mod particular pentru UE, cred că este benefică crearea unui cadru unic clar şi transparent pentru a gestiona o criză, pornind de la recomandările Raportului de Larosiere.

FMI a devenit tot mai important

6. FMI a căpătat un rol sporit după ce a fost criticat că nu a prevăzut criza asiatică. În urmă cu câţiva ani mulţi prevedeau un declin masiv al rolului FMI în actualul context economic. Dar criza de astăzi pare să redescopere rolul FMI-ului pe această planetă. Fondurile sale au fost crescute recent pentru a putea face faţă la solicitările care vin de la diverse ţări pentru ajutor financiar şi asistenţă tehnică. Din declaraţia liderilor G20 rezultă că FMI va evalua cu regularitate acţiunile iniţiate şi acţiunile globale necesar a fi iniţiate. Mai mult, se prevede o strânsă cooperare între FMI şi Financial Stability Board (FSB), care va include toate ţările G20, membrii Financial Stability Forum, Spania şi Comisia Europeană. Împreună, FMI şi FSB vor furniza avertizare timpurie despre riscurile macroeconomice şi financiare şi vor indica acţiunile necesare pentru adresarea lor. Cred că actuala criză financiară scoate în evidenţă faptul că în momente dificile este nevoie de o instituţie care să aibă o imagine despre fiecare economie în context global. FMI are o experienţă de cel puţin 5 decenii în analiza economiilor membre, astăzi 185 de ţări, şi această capacitate nu este uşor de construit.

7. Măsurile expansioniste trebuie acompaniate de la început de strategii de ieşire. Istoria ne-a arătat că măsurile expansioniste de ieşire din crize economice nu rămân fără efecte adverse în termenii inflaţiei. Lecţia anilor â70 este aceea că politicile expansioniste prelungite au produs inflaţie şi datorii publice mari, a căror reducere a necesitat politici restrictive, care au făcut ca media creşterii economice să rămână relativ scăzută. Lecţia acelor ani şi a altor perioade similare în abordare este aceea că măsurile anticriză trebuie concepute pornind de la obiectivul asigurării sustenabilităţii fiscale şi a preţurilor pe termen mediu-lung. În termeni practici, aceasta înseamnă că lansarea măsurilor anticriză trebuie acompaniată de crearea de strategii credibile de ieşire din măsurile care sunt necesare acum pentru sprijinirea sectorului financiar şi a relansării cererii globale.

8. Este importantă evitarea dezechilibrelor macroeconomice şi urmărirea unei pante de creştere sustenabile sprijinită de un grad substanţial de reforme structurale. Această lecţie este valabilă în mod special pentru economiile emergente. Am subliniat în mai multe prezentări făcute în ultimii ani că principala provocare pentru România o constituie convergenţa cu UE, concomitent cu menţinerea stabilităţii macroeconomice.

În ultimii ani, creşterea economică accelerată a fost posibilă datorită utilizării economisirii externe.

Adoptarea euro nu rezolvă neapărat problemele economice

9. Adoptarea euro nu se poate substitui politicilor de ajustare. Această lecţie a devenit mai evidentă odată cu instalarea crizei economice în economiile emergente. Atât timp cât leul s-a apreciat, până în vara lui 2007, problema adoptării euro nu era pe agenda curentă a agenţilor economici.

Criza a făcut evident însă faptul că leul era supraapreciat şi piaţa a făcut corecţia necesară. Într-o perioadă relativ scurtă de timp - din iulie 2007 şi până în prezent - leul s-a depreciat cu aproximativ 35 procente. În aceeaşi perioadă, perspectivele creşterii economice s-au schimbat dramatic: de la o creştere de aproape 9.4 procente în trimestrul III 2008 la o scădere, probabil semnificativă, în trimestrul I 2009.