Ideologiile omului recent

Dacă vorbim în termeni programatici, secularismul are originea în Occident, acum mai bine de 200 ­de ani. Promovând un umanism seducător, fără raportare la Dumnezeu, curentul a fost îmbrățișat rapid de multe state europene și nu doar de ele. Biserica a fost tot mai mult izolată și marginali­zată. Consecințele au apărut în timp, iar ele nu au fost deloc fericite. Pentru că, „atunci când Dumnezeu nu există, totul este permis”. De aici până la ororile secolului trecut, comunismul și fascismul, nu a fost decât un pas. Ceea ce trăim acum nu ne îndreptățește să credem că viitorul sună bine.

Secularismul nu inspiră bunătate, altruism, dragoste. Din ce în ce mai mult observăm că acest curent este la originea numeroaselor crize actuale: sociale, ideologice, educaționale, economice, psihologice sau culturale. În educaţie, criza secularismului se poate observa cel mai bine în relațiile dintre generaţii, dintre profesori şi elevi sau părinţi şi şcoală. Ruperea relaţiilor şi crearea unei mentalităţi în care pentru a-mi realiza scopurile o să calc și pe cadavre sunt specifice ideologiei neomarxiste. Un obstacol în calea înfăptuirii ideologiei neomarxiste este religia, iar dacă vorbim despre spațiul european, ne referim direct la creștinism, la Biserica lui Hristos. Individualismul secularist ne spune că trebuie să ne bucurăm de toate plăcerile din lume şi să ducem o existenţă strict trupească, biologică, fiindcă Dumnezeu nu are nici o legătură cu lumea aceasta în care trăim noi. Mesajul creștinismului e unul care vorbește despre suflet, despre viața veșnică, despre eternitate, fără a neglija desigur complexa condiție umană care implică și ceea ce ține de existența fizică.

Cine neagă un dat natural e împotriva firii și a lui Dumnezeu

Individualismul secularist ­neomarxist ne spune că putem să ne schimbăm identitatea de gen în funcţie de dorințele și nevoile pe care le avem. Premisa fundamentală a ideologiei de gen este că natura umană nu e un dat genetic, ci o plăsmuire culturală. Aceasta poate fi modificată după gustul epocii. Iar modificarea poate merge de la felul cum gândim până la felul cum suntem alcătuiți. Asemenea idei fac obiectul educației în spiritul neomarxist. Absurdul la care se ajunge atunci când gândim ideologic e surprins în ceea ce scrie Alain Cavaille, un gânditor francez contemporan: „M-am născut alb, ceea ce mă face rasist. Nu votez extrema stângă, ceea ce mă face fascist. Sunt heterosexual, ceea ce mă face homofob. Sunt căsătorit cu aceeași femeie de mai bine de 40 de ani, ceea ce mă face un depășit de vremuri. Dețin casa mea, ceea ce mă face un proprietar bogat. Ador pateul de gâscă și mielul, ceea ce mă face un susținător al abuzului contra animalelor. Sunt creștin, ceea ce mă face un câine infidel în ochii milioanelor de musulmani. Am peste 65 de ani și sunt pensionar, ceea ce mă face un idiot bătrân. Gândesc cu capul meu, fără a înghiți tot ce îmi servește presa, ceea ce mă face un reacționar. Îmi place să privesc femei foarte frumoase, ceea ce mă face un pornograf. Îmi pun în valoare identitatea franceză și cultura mea occidentală, ceea ce mă face un xenofob. Aș dori să trăiesc în siguranță și să-i văd pe infractori în închisoare, ceea ce mă face un gestapovist. Conduc o mașină pe motorină, ceea ce mă face un poluator. Cred că toată lumea ar trebui să fie răsplătită pentru meritele ei, ceea ce mă face un liberal antisocial. Am fost educat sever și sunt recunoscător părinților mei pentru acest lucru, ceea ce mă face un torționar de copii opus dezvoltării lor armonioase. Cred că apărarea unei țări trebuie să fie preocuparea tuturor cetățenilor, ceea ce mă face un militarist. Îmi place să fac efort și să mă autodepășesc, ceea ce mă face un retardat social. Așa că le mulțumesc tuturor prietenilor care încă îndrăznesc să rămână alături de mine în ciuda acestor numeroase defecte”.

Absurdul ideologiei de gen

Dacă ne referim strict la edu­cație, nu cred că există atâta lipsă de ataşament față de poporul acesta, încât cei care sunt la cârma învățământului românesc să fie de acord cu mutilarea minţilor copiilor şi a noilor generații. Marota conform căreia dacă nu adoptăm asemenea idei nu putem emite pretenții pentru o societate modernă a întunecat minţile „elitei” românești. Şcoala astăzi nu mai face educație, ci induce obsesii printre care cea mai toxică este ideea de a fi cu orice chip bogat material, ignorând cu bună știinţă cultivarea laturii spirituale din copil.

Se pare că timpul întunericului nu mai are răbdare. Ideologia identității de gen este un curent de gândire contrar naturii umane. Golul spiritual al modernității se umple astfel de ideologii ­seculare. Printr-o manipulare mai mult sau mai puțin subtilă, minciunile noii ideologii sunt ino­culate în minţile fragede ale copiilor. Din nefericire, în sufletele lor se duce un război crunt, trecându-se peste toate principiile și legile dezvoltării psihologice, toate principiile pedagogice. Oare ştim cu adevărat ce este în sufletul unui copil care este infestat cu această boală a relativismului? Oare ce spune mama unui copil când acesta venind de la școală îi zice că-și dorește să fie fată sau băiat în funcție de imaginația sau fantasmele ideologiei iden­tității de gen? Sunt realități cu care ne vom confrunta şi nu cred că suntem pregătiți pentru aceste situaţii.

Studiile de gen păcălesc opinia publică inducând, prin diferite tertipuri statistice sau „studii știinţifice”, idei cu caracter de generalitate şi științificitate. Întregul discurs al identității de gen ca şi cel de rasă este „revolu­ționar” cu intenţia de a desființa legislativ și relativiza o situație de fapt, normalitatea, invocând drepturile unor minorități. În SUA, problematica identității de gen a luat-o razna de tot. Sub administrația trecută, şcolile ­publice erau obligate să implementeze teoria de gen, cu conse­cințe foarte grave, iar recenta admi­nistrație a corectat această devianţă educațională. Astfel, băieții, dacă susţineau că se simt fete, nu puteau fi discri­minați și trebuiau să fie lăsaţi a folosi duşurile fetelor. În plus, pretindeau să fie lăsați să participe la compe­tițiile dedicate fetelor, pe care bineînțeles le câștigau, stârnind nemulțumirea participantelor ­care considerau că nu aveau parte de reguli egale, luptând sau concurând cu niște băieți în fapt. Asemenea aberații promovate în numele unor principii care la prima vedere par oneste și vrednice de implementat distrug perso­nalitățile copiilor.

Noţiunea „gender”, în sensul actual (acceptată în literatura română), pentru prima dată a fost utilizată de psihologul britanic Robert Stoller în 1968‚ fiind preluată de ideologii mişcării feministe pentru a explica diferenţele socio-culturale dintre masculinitate şi feminitate. Din acel moment, noțiu­nea de sex a primit conotații diferite de noțiunea de gen. Construită socio-cultural, noțiunea de gen înglobează atât dimensiunea biologică, psihologică și sociologică a conceptului de eu. Conform studiilor de genetică‚ diferenţierea genurilor se poate verifica biologic, chimic și mental. Astfel, structura corpului masculin diferă de cea feminină la nivel de hormoni, creier, comportament. Studiile de genetică, dar şi de psihologia dezvoltării au folosit diferite cercetări pentru a demonstra putinţa schim­bării sau modificării iden­tității de gen. E posibilă modificarea identității de gen? Adică să te crezi băiat și să fii fată? Conştiința identităţii sexuale are loc în ontogeneză timpurie: la 2-3 ani, copilul distinge fetiţele de ­băieţei fiind conștient de apartenenţa sa sexuală. La 4-5 ani copilul posedă capacitatea de a identifica sexul altor persoane. Însă cercetările experimentale au demon­strat că‚ la această vârstă, copiii mai au convingerea că sexul poate fi schimbat‚ dacă își doresc acest lucru. Până la 6-7 ani, copiii nu au un mod de cogniție invariabil, considerând că totul poate fi modificat. Proiectarea unei dezvoltări cognitive prin validare știinţifică infirmă noile teorii ale identităţii sexuale. Bulversarea identității sociale va induce un mecanism subversiv de gândire în sensul că, dacă nu este nici o limită în afirmarea eului, totul este posibil.