Iisus Hristos - „Sfântul Sfinților”

Șaptezeci de săptămâni de ani ne-ar trebui ca să contemplăm cum se cuvine expresia profetică, biblică și teologică „Sfântul Sfinților”, pentru a o înțelege deplin, întrucât genitivul arată superlativul. Înaintea rugului aprins ascuns în acest sfânt text biblic, ar trebui să ne descălțăm încălțămintea din picioarele minții noastre, precum Moise în Sinai (cf. Exod 3, 5).

„Şi pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară. Şi a venit şi mi-a grăit zicând: «Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea. Când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată şi eu am venit ca să-ţi vestesc, căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt şi înţelege vedenia! Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi prorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor. Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns-Cel-Vestit - sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război - prăpădul cel hotărât. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pus­tiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii»” (Daniel 9, 21-27; Matei 24, 15; Marcu 13, 14; Luca 13, 35; 21, 20).

Pe lângă strălucitoarea numire taborică a lui Mesia Hristos ca ­fiind „Soarele Dreptății” ­(Maleahi 3, 20), în cartea Sfântului proroc Daniel întâlnim, prin urmare, una dintre cele mai frumoase numiri și denumiri ale Fiului lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, din întreg Vechiul Testament; și anume aceasta de „Sfântul Sfinților” (Daniel 9, 24), expresie biblică care nu este lipsită de legătură cu „Sfânta Sfintelor” din cortul sfânt din pustie și de la Șilo și din templul sfânt, din Ierusalim. Iisus Hristos - „Sfântul Sfinților” este precum soarele și razele sale; precum soarele și stelele pe cer și precum Sfântul Agneț și miridele de pe Sfântul Disc. „Sfânta Sfintelor” din cortul sfânt și de la templul sfânt a așteptat, începând de la Moise și Solomon, pe „Sfântul Sfinților”, vestit de către Sfântul Arhanghel Gavriil Sfântului proroc Daniel, în Babilon și peste câteva veacuri, Sfintei Fecioare Maria, în Nazaret, la Buna Vestire. Mai înainte de Buna Vestire din Nazaret, am putea spune că avem o Bună Vestire în Babilon, mijlocită prin același Sfânt și dumnezeiesc Arhanghel, trimis de Dumnezeu în viața „bărbatului doririlor”. ­Iisus Hristos - „Sfântul Sfinților”, vine în templul sfânt din Ierusalim la Întâmpinare (Luca 2, 22-38); la vârsta de doisprezece ani (Luca 2, 42-50); apoi pentru a pune mâna pe bici și a-i alunga pe vânzătorii din templu (Ioan 2, 13-25) și, nu în ultimul rând, pentru a primi, a lăuda și a vesti darul văduvei, prin ultimii ei doi bănuți (Luca 21, 1-4).

„Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu”

În Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie de la Marcu citim că duhul necurat care îl chinuia și îl muncea pe un om care se afla în sinagogă a strigat tare, la un moment dat, zicând: „Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știm cine ești: Sfântul lui Dumnezeu” (Marcu 1, 23-27). Prin urmare, dacă demonii Îl recunosc și Îl mărturisesc pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind „Sfântul lui Dumnezeu”, iar Sfântul Arhanghel Gavriil, prin prorocul Daniel, Îl numește „Sfântul Sfinților”, cu atât mai mult ar trebui să credem și să mărturisim și noi, pământenii!

„Visând însă Iosif un vis, l-a spus fraţilor săi, zicându-le: «Ascultaţi visul ce am visat: parcă legam snopi în ţarină şi snopul meu parcă s-a sculat şi stătea drept, iar snopii voştri s-au strâns roată şi s-au închinat snopului meu»” (Facere 37, 5-7). După cum snopii fraților lui Iosif din țarina visului său profetic s-au adunat și s-au închinat înaintea snopului său, tot așa și toți sfinții se adună și se închină neîncetat înaintea „Snopului” lui Iisus Hristos - „Sfântul Sfinților”; respectiv toți sfinții Vechiului și Noului Testament; toți sfinții din viața și istoria Bisericii lui Iisus Hristos și toți sfinții din Calendar și Sinaxar. Iisus Hristos este „Sfântul Sfinților” patriarhi; Iisus Hristos este „Sfântul Sfinților” proroci; Iisus Hristos este „Sfântul Sfinților” apostoli; Iisus Hristos este „Sfântul Sfinților” mucenici; „Sfântul Sfinților” Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi; Iisus Hristos este „Sfântul Sfinților” cuvioși și cuvioase; Iisus Hristos este „Sfântul Sfinților” mărturisitori; și nu în ultimul rând, Iisus Hristos este „Sfântul Sfinților” îngeri, arhangheli și al tuturor puterilor cerești.

La Buna Vestire din Nazaret, Sfântul Arhanghel Gavriil îi va spune Maicii Domnului: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). Prin Întrupare și Nașterea din Fecioară, Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, ca „Sfânt al Sfinților”, poartă pe veci pe frunte, precum arhiereii de dinaintea Sa, tăblița de aur poruncită de Dumnezeu prin Moise: „Să faci după aceea o tăbliță șlefuită, de aur curat, și să sapi pe ea, cum se sapă pe pecete, cuvintele: «Sfințenia Domnului»” (Exod 28, 36); de aceea, Sfinții și dumne­zeieștii Apostoli, prigoniți fiind, se roagă curând după Cincizecime: „Căci asupra Sfântului Tău Fiu, Iisus, pe Care Tu L-ai uns, s-au adunat laolaltă, cu adevărat, în cetatea aceasta, și Irod și Pontius Pilat cu păgânii și cu popoarele lui Israel” (Faptele Apostolilor 4, 27).

Suma și cununa sfințeniei tuturor sfinților

Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, este numit pe veci „Sfântul Sfinților” (Daniel 9, 24), întrucât El reprezintă, prin Jertfa și Învierea Sa, izvorul, suma și cununa sfințeniei tuturor sfinților lui Dumnezeu, din toate timpurile, locurile și veacurile; de aceea, la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie preotul sau arhiereul rostind, după rugăciunea „Tatăl nostru”: „Sfintele sfinților!”, strana, corul sau comunitatea credin­cioșilor prezenți răspund cântând, precum serafimii din templu: „Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin” - afirmând, proclamând și subliniind, de către întreaga Biserică, unicitatea sfințeniei Fiului lui Dumnezeu Întrupat, întru toți sfinții Săi, ca și consecință a unirii ipostatice și a îndumnezeirii firii omenești în Hristos, premisă și condiție a mântuirii și îndumnezeirii omului și a lumii prin împreună lucrarea Preasfintei Treimi.

Iisus Hristos este „Sfântul Sfinților”, atât al celor din Biserica biruitoare, din cer, cât și al celor din Biserica luptătoare, de pe pământ. Toți sfinții gravitează înspre El și în jurul Lui și se regăsesc și se odihnesc în El, după cuvintele Lui evanghelice: „Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine” (Ioan 12, 32); pentru că toți sfinții au călcat și calcă neabătut pe urmele Celui ce este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). „Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evrei 13, 8) - „Sfântul Sfinților” (Daniel 9, 24).