Ordin de restricţie pentru soţii bătăuşi

▲ A fost denumită generic „violenţă domestică“, însă cele mai multe dintre femei cred că acest lucru implică doar agresarea fizică ▲ Litera legii spune însă foarte clar că violenţa în familie presupune „orice act vătămător, fizic sau emoţional, care are loc între membrii unei familii“ ▲ Victimă poate fi şi un bărbat, însă aproape în totalitate, femeile sunt cele abuzate ▲ Foarte puţine dintre acestea caută însă ajutorul autorităţilor şi îşi părăsesc soţul violent pentru a locui într-unul dintre adăposturile pentru femei abuzate ▲ Anul trecut, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a înfiinţat câteva zeci de astfel de centre de primire însă, după cum recunoştea pe atunci ministrul, foarte puţine dintre acestea le dă posibilitatea femeilor să locuiască împreună cu copiii în condiţii decente ▲ Un astfel de centru de primire a victimelor violenţei domestice este centrul Comunitar de servicii Sociale „Patriarh Justinian Marina“, de pe lângă Patriarhia Română ▲

Campanii de conştientizare a opiniei publice care au şi menirea de a da „curaj“ victimelor pentru a-şi părăsi soţul bătăuş pentru protecţia sa şi a copiilor, unde este cazul, se derulează de câţiva ani, cu o frecvenţă tot mai bună şi în România.

Legislaţia românească a fost modificată tot mai mult, astfel ca victimele să primească tot sprijinul din partea autorităţilor competente. Cea mai nouă modificare legislativă la legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie se referă la instituirea unui ordin de restricţie pentru agresori.

Senatorii nu au menţionat însă în text care ar putea fi distanţa minimă de la care le este interzis să se apropie de victimă, susţinând că e foarte greu de măsurat o distanţă. Iniţiatorii acestei modificări sunt de părere că, dacă nu se fixează o anume distanţă, restricţia nu ar fi deloc eficientă. „Organele de poliţie care ar avea sarcina să supravegheze aplicarea ordinului de restricţie pot să-i pună foarte serios în vedere agresorului că trebuie să păstreze această distanţă şi pot verifica acest lucru, deci asta se poate. În al doilea rând, dacă nu facem altceva decât să spunem că trebuie să se păstreze distanţa pur şi simplu, nu am făcut nimic. Din punct de vedere practic, în opinia mea, se anulează însăşi esenţa acestei prevederi a ordinului restricţiei“, a declarat pentru BBC preşedinta comisiei de egalitate de şanse, deputatul Minodora Cliveti.

Restricţia se referă la interzicerea oricărui contact cu victima - atât telefonic, cât şi prin corespondenţă, dar şi păstrarea unei distanţe minime de 200 de metri faţă de persoana agresată, domiciliul sau locul de muncă al acesteia.

Însă această ultimă prevedere, care stabileşte distanţa de minimum 200 de metri, a fost exclusă de senatori, motivând că e greu de măsurat această distanţă.

Necesitatea măsurii restrictive este susţinută şi de organizaţiile nonguvernamentale care activează în domeniul prevenirii violenţei domestice.

Impunerea unui ordin de restricţie de către un judecător în cazul persoanelor agresate, a căror viaţă poate fi pusă în pericol, este o practică frecventă şi eficientă în alte ţări.

În România se discută de ani de zile introducerea acestei măsuri, în condiţiile în care violenţa în familie este un fenomen care afectează mii de femei în fiecare an.

Patriarhia are centru de primire a victimelor violenţei domestice

Pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, mai multe ministere ar trebui să conlucreze - Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale (MMFSS), Ministerul Justiţiei şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

MMFSS, prin Agenţia pentru Protecţia Familiei, a dispus anul trecut înfiinţarea a 36 de adăposturi pentru victimele violenţei, o parte dintre acestea în parteneriat privat, la care se adaugă alte 54 de centre de consiliere.

Cu toate acestea, starea în care se găsesc adăposturile lasă de dorit, iar femeile nu pot fi cazate mai mult de o jumătate de an, realitate recunoscută de ministrul Paul Păcuraru. Ministerul justiţiei propune măsuri de viitor şi, deşi foarte multe victime renunţă de teamă la plângerile penale, procurorii susţin că o modificare a legii, astfel încât anchetele penale să curgă şi fără acordul victimelor, nu e foarte sigură.

În prezent, pentru actele de violenţă în familie, pedepsele merg de la şase luni la un an, maximum doi - dacă acestea nu se soldează cu moartea victimei.

Un centru de ocrotire a victimelor violenţe domestice este şi Centrul Comunitar de Servicii „Patriarh Justinian Marina“, al Patriarhiei Române, dat în folosinţă în 2003. Serviciile sociale oferite sunt de protecţie, asistenţă şi consiliere (psihologică, socială, juridică, medicală şi religioasă) pentru mame şi copii victime ale violenţe domestice şi de supraveghere, îngrijire şi educare pe parcursul zilei a copiilor proveniţi din familii monoparentale sau sărace. Capacitatea centrului pentru victimele abuzurilor familiale este de 40 de mame şi 85 de copii în fiecare an.

Bătăi mai multe la oraş, decât la ţară

Nevoia copiilor de dragoste, de siguranţă şi de sănătate fizică ar trebui să determine victima, femeia sau bărbatul, să ceară ajutor.

Dacă aţi fost victima unei violenţe, este bine să ştiţi că există anumite organizaţii care vă pot acorda sprijin. Refugiile oferă protecţie în caz de urgenţă şi adăpost temporar, sfaturi, informaţii şi o serie de alte servicii pentru femeile şi copiii care fug de violenţă, iar serviciile sunt confidenţiale şi complet gratuite.

De asemenea, violenţa domestică reprezintă un domeniu care este considerat de poliţie ca fiind o problemă foarte gravă, oamenii în uniformă având o bază legală pentru a acţiona în sprijinul victimei, respectiv Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Orice act de violenţă în familie poate fi semnalat la numerele de telefon 021/983 şi 112.

În Europa, 1 din 5 femei a fost cel puţin o dată în viaţă subiectul violenţei fizice. Dacă la nivelul ţărilor europene, femeile de peste 16 ani sunt confruntate cu violenţa domestică în proporţie de 12%-15%, în România, statisticile înregistrate la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei sunt îngrijorătoare şi pentru faptul că multe dintre aceste abuzuri nu sunt reclamate. În anul 2004, au fost înregistrate 8.104 cazuri de violenţă în familie, din care 84 au fost urmate de decese, iar în anul 2005, au fost înregistrate 9.537, urmate de 169 de decese. În 2006, au fost înregistrate 9.372 de cazuri de violenţă, urmate de 151 de decese, iar anul trecut, până la sfârşitul trimestrului trei, au fost comise 6.717 acte de violenţă în familie, care au avut drept consecinţă 103 decese.

56% dintre victime provin din mediul urban şi 44% din mediul rural, iar 25% sunt de gen masculin şi 75% de sex feminin.

Adăposturi şi organizaţii care luptă împotriva violenţei domestice

Pornind de la această realitate, în ţară există 49 de adăposturi destinate victimelor violenţei în familie, cu o capacitate de 400 de locuri, 37 de centre de consiliere şi 4 centre destinate agresorilor.

Adăposturi:

Titan - Tel. 983

Centrul de Criză Împotriva Violenţei Domestice Buftea - Aleea Şcolii, nr. 2-4, Tel. 021/225.52.81

Fundaţia Sensiblu, Tel. 405.60.01., 405.60.02

Organizaţii Neguvernamentale cu care Poliţia colaborează în domeniu:

Centrul de Resurse Juridice - Bucureşti

Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară - Iaşi

Asociaţia Scop - Timişoara

Artemis - Cluj-Napoca

Betania - Bacău

Fundaţia Comunitară - Constanţa

Parteneri pentru Egalitate - Bucureşti

Salvaţi Copii - Bucureşti.

▲ Copiii, victimele directe şi indirecte ale violenţei în familie

Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi are consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor. Într-o familie bântuită de violenţă, copiii vor creşte într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate, mama victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale.

Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Ei prezintă probleme fizice, boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă, dar şi probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte. La acestea, se adaugă probleme de ordin psihologic: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a colegilor, dar şi probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu somnul, enurezie, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri şi alcool, comportament defensiv cu minciuna.

În ultimii doi ani, s-au înregistrat peste 27 de mii de victime şi peste 400 de decese.

▲ Definiţia violenţei domestice: şi bărbaţii pot fi victime

Potrivit legii, se numeşte „violenţă în familie“ orice act vătămător, fizic sau emoţional, care are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua mai multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care, în unele cazuri, pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Deşi până de curând s-a presupus că femeia este cel mai adesea victima violenţei în familie, în urma unor cercetări, s-a descoperit că de fapt numărul bărbaţilor agresaţi este destul de mare. Violenţa este un fenomen mult mai răspândit decât arată sondajele, aceasta pentru că unele fapte nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor.

De cele mai multe ori, soţul violent nu doreşte ca soţia lui să întreţină relaţii sociale în cadrul cărora să-şi poată mărturisi suferinţa şi, eventual, să poată primi un sprijin.

Pe de altă parte, bărbaţii violenţi au drept caracteristici de personalitate lipsa abilităţilor şi a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violenţi, a comunica, în mediul intim al căminului, devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe celălalt, în vreme ce, la locul de muncă, rămâne o rutină de relaţionare superficială cu ceilalţi, un rol jucat în limitele orelor de serviciu.

„Ziarul Lumina“ utilizează informaţii furnizate de Agenţia Naţională de Presă Rompres şi de Mediafax