Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Analiză Presa bună, ca un kit de supraviețuire

Presa bună, ca un kit de supraviețuire

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 09 Feb, 2020

Ori de câte ori mă gândesc la cei 30 de ani de gazetărie neîngrădită, care au trecut de la Revoluție încoace, îmi vine în minte imaginea căsuței umblătoare, ridicată în sus de o mulțime de baloane multicolore, din celebra animație „Up” („Deasupra tuturor”). Pe scurt, în filmul cu pricina, un bătrân vânzător de baloane e cât pe ce să fie evacuat din propria casă, hărțuit de constructorii care-i înconjoară locuința cu zgârie-nori. Deznădăjduit, după câteva zile de reflecție, decide că cea mai bună soluție ar fi să dispară. Umflă sute de baloane de care-și agață casa, desprinzând-o de pământ. Așa călătorește apoi spre înălțimi, salvându-și spiritul, încrederea în sine, libertatea. 

Sfârșitul anului 1989 a adus României o incredibilă foame de informație, fenomen pe deplin explicabil, după cei 50 de ani de jurnalism de propagandă și de cenzură. Așa că prima jumătate a anilor ‘90 a fost o perioadă de mare influență a presei scrise. Au apărut multe publicații, unele peste noapte, s-a șlefuit stilul gazetarilor, care s-au debarasat, treptat, de vechile metehne ale jurnalismului obedient față de regim, exersat până la absurd în anii ceaușismului. Odată cu înființarea primelor posturi private de televiziune (Antena 1, Pro TV), paradigma a început să se schimbe. Forța presei scrise s-a atenuat, publicul a devenit un tot mai avid consumator de televiziune.

Începutul celui de-al doilea deceniu a fost marcat de dura guvernare Năstase. Presa s-a simțit iar îngrădită, în unele redacții s-a manifestat, fățiș sau pe ocolite, cenzura. S-a cristalizat dualismul presă de putere - presă de opoziție. Audiovizualul a cunoscut o explozie; televiziunile au monopolizat agenda publică. Proiectele editoriale au început a nu mai fi dictate de interesul public, de faptul de presă, ci de rapoartele de audiență. Consecințele sunt vizibile azi, în inflația de canale de știri (prea multe în raport cu publicul pe care îl deservesc și cu teritoriul de acoperit, comparativ cu alte state europene, precum Franța sau Germania).

Dominată de televiziuni partizane diverselor interese, dar și de creșterea accelerată a in­fluenței presei online, piața media a slăbit constant în segmentul de presă tipărită. De pildă, dacă în 2001 „Evenimentul Zilei” vindea circa 100.000 exemplare per ediție, în 2010 ajunsese să vândă de cinci ori mai puțin. „România Liberă” a înregistrat, în aceeași perioadă, un decalaj important: de la 70.000 de exemplare vândute în 2002 la 40.000 în 2010.

Ultimul deceniu ne-a oferit un peisaj destul de original, marcat puternic de tăvălugul internetului. Deși fenomenul este prezent peste tot în lume, în spațiul românesc online-ul a făcut salturi spectaculoase. „Renunțarea la print a fost pripită și timpurie”, sublinia recent, într-un articol de opinie, jurnalista Brîndușa Armanca. Mirajul costurilor minime a pervertit comportamentul consumatorului de presă, dar și pe cel al furnizorilor de informație. Apetența ridicată pentru „știrile” livrate „gratis”, din online, și pentru rețelele de socializare, posibilitățile de susținere a ziarelor - tot mai modeste, televiziunile care și-au abandonat rolul de informare, devenind instrumente de influență, sunt cauze care au dezechilibrat structura jurnalismului clasic, cel care în alte state europene sau în state de pe alte continente a avut la dispoziție epoci îndelungate să se consolideze.

Astăzi, tabloul este destul de descuranjant și pentru cei care fac jurnalism, și pentru cei care-l consumă. Presa locală și regională, indiferent că vorbim despre tipar sau audiovizual, e suficient de slab reprezentată pentru a nu fi considerată relevantă. Televiziunile își reglează produsul editorial în funcție de interesele politice și economice ale momentului, programele quality sau buletinele de știri profesionist făcute fiind rara avis. Online-ul oferă un hățiș informațional în care publicul nu are un minim ghidaj.

„Ziarul Lumina”, printre puținele publicații care mai au ediție print

Parte a fenomenului presei românești este, de 15 ani, și „Ziarul Lumina”. Fondat la Iași, pe 7 februarie 2005, ca ziar local, a ajuns în scurtă vreme la o distribuție regională, în câteva județe ale Moldovei, iar din 2008 a devenit cotidian național. A trecut prin diverse formate (ediție națională, apoi ediție națională plus ediții regionale), a experimentat formule de presă (de la ziar cu caracter generalist până la publicaţie înscrisă în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române), dinamici ale tirajului (de la 8.000 de exemplare lunar, în 2007, la aproape 22.000 de exemplare lunar, constant, în ultimii ani), dar a încercat să-și așeze mereu conținutul, în acord cu nevoile publicului său. Deși din 2010 are și o ediție digitală, iar tentația mutării conținutului în online ar fi putut fi mare, ziarul nu a renunțat, asumându-și nu puține riscuri, la ediția tipărită. A rămas astfel fidel unui segment important al publicului său - cel din mediul rural, mereu neglijat, cu acces mai restrâns la noile tehnologii, dar și fidel unui anume tip formativ de a face presă - mai așezată, supunând reflecției subiecte din zona religioasă, dar și din întreg spectrul vieții sociale, racordate la valorile morale și la tradiția creștină. Astăzi, la un deceniu și jumătate de apariție neîntreruptă, alături de suplimentul săptămânal - „Lumina de Duminică” - se numără printre foarte puținele cotidiene românești care încă se mai tipăresc.

Puțina presă tipărită existentă duce acum o luptă epuizantă pentru supraviețuire. Școlile de jurnalism au suferit și ele, tarate de un sistem de educație aflat sub veșnicul spectru al reformării. Au dispărut redacții și breasla jurnaliștilor a devenit tot mai fragilă. O lume în care mutații s-au produs în ritm accelerat, în care transformările au diluat ceea ce, cândva, știam că se cheamă responsabilitate în meserie.

Discursul public din ultimii ani atinge, sistematic, problematica degradării nivelului presei. Și pe bună dreptate. Dar presa e oglinda societății. E o relație cu dublu sens, în care vinovățiile se împart echitabil.

Responsabilitatea este, însă, un atribut fără de care meseria asta nu are sens. Și-n toții anii ăștia de presă am văzut aproape în slow motion cum acest atribut își pierde din substanță. Azi, lipsa de responsabilitate a devenit aproape o virtute. O vedem peste tot - de la nivelul managementului până jos, în talpa redacțiilor. Libertatea editorială mai clipește palid, doar pe ici, pe colo. Discernământul jurnalistului, la fel.

E o perioadă grea, o bulă din care va fi dificil să ieșim, atâta vreme cât și societatea, al cărei produs suntem, se izbește năucă de pereții aceleiași bule.

Dar jurnaliștii au puterea să spargă bula asta, întotdeauna au avut-o. Și puterea lor stă în felul în care înțeleg să-și facă meseria. În tot acest tablou haotic, jurnalismul de bună calitate, deși periferic în audiențe și tiraje, rezistă, se regenerează și va supra­viețui, levitând, asemeni căsuței bătrânului vânzător de baloane, „deasupra tuturor” „zgârie-norilor” care parazitează, vremelnic, lumea presei.

Citeşte mai multe despre:   ziarul lumina