Teologul contemporan şi asumarea ştiinţelor moderne

Panayotis Nellas este unul dintre cei mai cunoscuţi teologi greci ai secolului al XX-lea. Cu toate că a trăit doar 50 de ani, părăsind prematur această lume, Nellas a oferit o contribuţie teologică solidă, care a culminat cu scrierea Omul -animal îndumnezeit (1979). Apreciat de colegii săi de generaţie, precum Ioannis Romanidis sau Christos Yannaras, dar şi de teologul român Dumitru Stăniloae, Panayotis Nellas a reprezentat o personalitate în lumea ortodoxă. El a încercat întotdeauna să păstreze echilibrul necesar unei vieţi duhovniceşti, îmbinându-l armonios cu o cultură solidă utilă demersului academic.

Viaţa lui Panayotis Nellas a stat sub egida a două elemente importante: Muntele Athos şi activitatea teologică din lume. Nu a fost căsătorit niciodată şi nici nu a intrat în monahism. Dacă ar fi să utilizăm pentru el o exprimare teologică devenită deja clasică, aceasta ar fi doar aceea de monah în lume. A trăit asemenea unui ascet în mijlocul cetăţii, depăşind dificultăţile inerente unei astfel de vieţuiri. Pentru Nellas există un singur exemplu istoric similar, pe care l-a apreciat şi a încercat să îl urmeze: Sfântul Nicolae Cabasila. Asemenea acestuia, Nellas a desfăşurat o bogată activitate teologică, păstrând în acelaşi timp relaţii strânse cu stareţii athoniţi, dar fără a alege povara căsătoriei, şi nevoinţele monahale. Născut în anul 1936, în satul Makrakomi, Panayotis şi-a pierdut tatăl la vârsta de 10 ani. Peste doi ani a decis să vină la Atena, unde va intra destul de repede în frăţia "Zoi". La Atena îşi va lua licenţa în teologie şi, între 1964 şi 1967, va pleca să studieze în Franţa, la facultăţile din Lille şi Paris. Începând cu anul 1968 şi până la moartea sa, petrecută în 1986, Panayotis Nellas va desfăşura o amplă activitate teologică, publicând numeroase studii, iniţiind colecţii patristice şi militând pentru o mai bună cunoaştere a Ortodoxiei actuale. Datorită efortului intens, se va stinge din viaţă la doar 50 de ani, pe data de 6 aprilie 1986. Studiile sale dedicate contribuţiei Sfântului Nicolae Cabasila, precum şi minunatul tratat de antropologie creştină intitulat Omul - animal îndumnezeit l-au făcut cunoscut în toată lumea, iar această notorietate urma să fie imitată de exemplul colegilor săi de generaţie, precum Yannaras sau Romanidis.

O încreştinare a umanismului

Nellas a fost întotdeauna conştient de faptul că Biserica trebuie să evite două extreme periculoase: reforma dictată de împrejurările timpului şi rigidizarea inerentă păstrării regulilor stricte. Pentru a evita atât capcana osificării, cât şi pe cea a anarhismului, Nellas a propus o sinteză ortodoxă care să cuprindă bogata moştenire a Tradiţiei creştine, dar care să ţină cont totodată de descoperirile moderne utile. El a rămas fidel exemplului ales încă din tinereţe, al Sfântului Nicolae Cabasila, care a fost un reprezentant al umanismului creştin. În introducerea sa la traducerea cărţii Omul - animal îndumnezeit, părintele diacon Ioan I. Ică jr oferă precizări importante cu privire la poziţia adoptată de Panayotis Nellas în vederea realizării acestei sinteze, care pare imposibilă la prima vedere pentru ochii tradiţionalişti: "E imperios necesar, pledează Nellas în eseurile şi publicistica sa teologică, un enorm efort întreprins de întreg trupul Bisericii - deci nu numai şi nu în primul rând de clerici şi teologi, ci mai ales de laici responsabili (filosofi, politicieni, medici, economişti, artişti) - pe linia unei ample decantări critice şi dezvoltări transfiguratoare divino-umane creatoare a evoluţiilor actuale ale ştiinţelor, artelor, culturii, societăţii şi politicii. Acest efort trebuie să le smulgă tentaţiei autonomizării, demonizării lor distructive, ispitei simplei supravieţuiri, deschizându-le spre Dumnezeu şi făcându-le să reveleze transparent prezenţa divină în lume".

Autonomia distructivă

Sursa efectelor negative ale acţiunilor lumii moderne constă, din punctul de vedere al lui Nellas, în tendinţa acesteia de a se autonomiza faţă de Dumnezeu în toate actele sale. Rolul Bisericii constă în eliminarea acestei autonomizări printr-o atitudine radicală şi critică faţă de orice manifestare de acest fel. În acelaşi timp însă, Biserica trebuie să înţeleagă faptul că noile descoperiri tehnologice sau, în general, ale oricărei ştiinţe moderne nu trebuie considerate drept rele în ele însele. De aceea, Nellas îndeamnă la o poziţie critică, dar cât se poate de deschisă: "Ar fi realmente foarte util ca teologia ortodoxă contemporană să reflecteze cum şi ce anume poate asuma teologia Dumnezeu-omului din filosofia contemporană (filosofia materiei, a ideii, a vieţii, a esenţei, a existenţei, a fiinţei), cum şi ce anume din concluziile preţioase ale ştiinţei psihologiei poate integra experienţa vieţii sacramentale şi ascetice în sinteza ei, cum şi ce anume din curentele sociologice contemporane poate valorifica dimensiunea eclesială a antropologiei ortodoxe etc.". Cum poate fi realizat acest demers, atât de dificil şi periculos în opinia lui Nellas?

Deosebirea duhurilor

Păstrând drept reper experienţa spirituală patristică şi actuală (prin intermediul stareţilor athoniţi), Nellas consideră că lucrurile utile care au fost descoperite de ştiinţele moderne pot fi identificate prin metoda deosebirii duhurilor. Ar trebui, dacă avem o experienţă spirituală minimă, să sesizăm într-un mod preponderent intuitiv, dar cu o tentă raţională totodată, ce am putea folosi în scopuri bune în cadrul Bisericii din lucrurile noi pe care ştiinţele moderne le anunţă neîncetat. De asemenea, pentru ajungerea la acest stadiu sunt necesare două elemente esenţiale: pocăinţa şi asceza. Observăm că Nellas pune pocăinţa alături de asceză, şi nu o include în categoria celei din urmă. Probabil că motivaţia principală pentru această decizie este aceea că pocăinţa poate prin ea însăşi să depăşească orice nevoinţă ascetică, fără a distruge însă sensul ascezei creştine în general. Pocăinţa şi asceza ne aduc la virtutea discernământului, considerată de Sfinţii Părinţi drept cea mai importantă dintre toate. Pe lângă cele două elemente precizate aici, Nellas aduce şi experienţa liturgică, atât de necesară pentru înfrumuseţarea omului interior. Concluzionând, el afirmă că "această metodă liturgică, ascetică şi euharistică au aplicat-o Părinţii Bisericii şi au salvat

astfel marile creaţii ale civilizaţiei epocii lor. Prin această metodă a fost botezată şi încreştinată, de exemplu, gândirea greacă antică şi a fost transfigurată într-o expresie a Adevărului divin transcendent şi inaccesibil. Termenii admirabili ai filosofiei antice au fost transfiguraţi fără a fi schimbaţi - expresiile au rămas aceleaşi: Logos, Eikon, Archetypon, Trias - şi au constituit veşmântul creat al Adevărului necreat. Ceea ce înseamnă că au devenit incoruptibili într-un asemenea grad, încât Biserica noastră crede că dogmele sunt neschimbabile, ca şi trupurile sfinţilor". Valorificarea operelor filosofice, artistice sau sociale trebuie făcută de Biserică şi se impune ca un lucru imperios în momentul de faţă. Întoarcerea la izvoarele patristice este un început eficient, dar pentru rezolvarea noilor probleme psihologice şi sociale cu care se confruntă oamenii în zilele noastre trebuie să apelăm la rezultatele ştiinţei moderne. Sfinţii Părinţi nu au neglijat descoperirile ştiinţei din perioada lor. Exemplele Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Fotie cel Mare sau Nicolae Cabasila stau mărturie în acest sens. Cât despre exemplul lui Panayotis Nellas, acesta rămâne demn de luat în seamă şi urmat de teologii de astăzi...