Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Bunul simţ, între „tehnici sociale“ şi mântuire

Bunul simţ, între „tehnici sociale“ şi mântuire

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dumitru Manolache - 04 Iul, 2010

Omul contemporan a pierdut justa măsură a lucrurilor, definită simplu "bun simţ", dar mai ales a pierdut modul în care trebuie să se comporte faţă de aproapele. În societatea românească, astăzi, bunătatea, de cele mai multe ori, este confundată mai degrabă cu prostia. De aceea, nesimţirea, opusul bunului simţ, a devenit la mulţi conaţionali o realitate firească. A existat un "ieri" al bunului simţ, diferit de un "astăzi" al aceluiaşi concept? Iată o problemă care, până la urmă, trebuie dezbătută, căci altfel riscăm să nu mai înţelegem adevărata valoare a lucrurilor.

Zilnic, suntem martorii unor situaţii care, prin repetiţie şi nesancţionate de sistem, sfârşesc prin a deveni fireşti: traversarea nestingherită şi nesancţionată pe culoarea roşie a semaforului, aruncarea restului de ţigară pe asfalt, în goana autoturismului sau pe refugiile de pietoni, în staţii, deşi coşul de gunoi se află la câţiva paşi, mâncatul seminţelor şi scuiparea cojilor pe jos, consumul de băuturi şi abandonarea aiurea a sticlelor sau a resturilor în locurile de campare, aruncarea gunoaielor de la etaj, deşi ghena se află doar la câţiva paşi de uşa apartamentelor noastre etc. Iată de ce este normal să ne întrebăm: mai are bunul simţ, la români, vreun sens limpede?

Vinovaţi de nesimţire, cu legea pe masă

Trebuie să recunoaştem că, de cele mai multe ori, nesimţirea are "actori" cu date de identificare. Iar reziduurile nesimţirii (chiştoacele, hârtiile aruncate pe jos, flegmele scuipate pe trotuare, guma de mestecat lipită pe mânerele scaunelor din autobuz sau de la teatru etc.) pot fi sancţionate, pentru că există lege în acest sens. Este vorba despre Legea 61 din 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, care face referire la săvârşirea în public a unor fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă, apelare la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau mijloc de transport cu obiecte de orice fel, scrierea sau desenarea pe pereţii clădirilor sau gardurilor, servirea şi comercializarea băuturilor alcoolice în locurilor publice, tulburarea liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote sau orice aparat sau obiect, ori strigăte sau larmă între orele 22:00- 8:00 etc., completată câteva luni mai târziu şi cu sancţiuni pentru cei care organizează nunţi sau petreceri private în spaţiul dintre blocuri. Vinovaţi, în aceste situaţii, suntem, din păcate, noi, concetăţenii, şi autorităţile care nu aplică legea.

Mântuirea, ca gust al restauraţiei umane

De ce trebuie să discutăm, referitor la bunul simţ, despre un "ieri" şi un "astăzi"? Pentru că există o evidentă diferenţă valorică între cele două realităţi temporare. Bunul simţ îl ai sau nu îl ai, spun unii. Până la urmă, bunul simţ este moştenirea unor norme de la cei care te-au zămislit, care, la rândul lor, au fost instruiţi să le respecte. De aceea, s-ar putea spune că bunul simţ se regăseşte într-un cod nescris al bunei cuviinţe pe care îl moştenim descoperindu-l permanent în înţelepciunea înaintaşilor sub forma maximelor, cugetărilor, citatelor celebre din operele învăţaţilor, filosofilor, oamenilor de ştiinţă, teologilor etc.

Este evident însă că anumite perioade din istoria noastră au marcat negativ conţinutul conceptului. "Din punctul de vedere al tradiţiei, bunul simţ înseamnă să respecţi un număr de reguli care controlează relaţia dintre individ şi grupul social. În cazul României, din cauza celor cinci decenii de comunism, s-a produs o nesiguranţă în aprecierea principiilor care guvernează relaţia dintre individ şi grupul social, respectiv, individ şi societate. Atunci au apărut tulburările de bun simţ identificate astăzi", ne spune doamna Magda Manoliu, pensionară, fost profesor universitar la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Catedra de limbi moderne.

Dar ce este, până la urmă, bunul simţ astăzi? Unii cred că el nu există în lumea modernă şi că tot ce a mai rămas din el "sunt tehnici sociale folosite în momentul dictat de o tactică socială menită să atingă un aume obiectiv care se poate măsura în bani sau faimă, alte relaţii, contracte, ceva din care să rezulte bani". Alexandru Paleologu definea astfel conceptul: "Bunul simţ nu e, cum crede lumea, o formă primară a inteligenţei, un succedaneu inferior al acesteia. Există (şi cât de adesea) inteligenţă fără bun simţ, dar bun simţ fără inteligenţă, nu. Se confundă mai totdeauna bunul simţ cu simţul comun; e adevărat că merg o bună parte de drum împreună, pornind de la constatări elementare. Dar simţul comun cade repede în aporii (probleme greu de rezolvat, n.n.) sau platitudini, în vreme ce bunul simţ îşi urmează drumul, ajungând la descoperiri senzaţionale..."

"Bunul simţ este o treaptă esenţială a mânturii umane. Păcatul se cuibăreşte cu uşurinţă în firea umană nemulţumitoare atunci când omul nu are curajul de a afirma adevărul. Dumnezeu, Adevărul Absolut, poate fi perceput astfel doar de oamenii de bun simţ. Bunul simţ este o condiţie esenţială pentru cei care vor să devină buni creştini. Redeşteptând bunul simţ în credinţa umană, prin propria sa Înviere, dar şi a altor persoane, aşa cum a fost, spre exemplu, cazul fiicei lui Iair (Luca 8, 41-56), Mântuitorul nostru Iisus Hristos a căutat să stârnească semenilor Săi gustul pentru restaurarea fiinţei umane. Or, restaurarea înseamnă înviere, iar învierea în Hristos înseamnă îndumnezeire", ne-a oferit o viziune teologică asupra problemei în discuţie părintele dr. Bogdan Teleanu, de la Biserica "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti.

Să încercăm, aşadar, să ne mântuim îndumnezeindu-ne, pentru a deveni buni creştini, adică oameni simţiţi, ca să nu strigăm ca nesimţitul din Filocalie, "Fac răul", stăruind cu râvnă chiar în a-l face!

Procentele bunului simţ al românilor, astăzi

Studiile, puţine, care au fost făcute în ultimii ani pe acest subiect (GjK Custom Research Worldwide din 2006, Metro Media Transilvania, din 2007), arată că numai 6% dintre români sunt siguri de buna lor creştere şi că aproape 60% dintre minori indică televizorul ca fiind lucrul cel mai de preţ pe o scară a indispensabilului, cărţile ajungând doar la un procent de 7%.

În istorie însă, personalităţi marcante ale lumii au dat o importanţă deosebită bunului simţ şi definiţii pe măsură. Iată câteva: Hesiot: "Suferinţa îi redă prostului bunul simţ"; Descartes: "Bunul simţ este însuşirea, puterea de a judeca şi a distinge ce-i adevărat de ce este fals"; Goethe: "Bunul simţ e geniul umanităţii"; C.E. Stowe: "Bunul simţ înseamnă talentul de a vedea lucrurile aşa cum sunt şi de a face lucrurile aşa cum ar trebui făcute".

"Bunul simţ e geniul umanităţii" Goethe