Ideea de bază care străbate asemenea unui fir roşu de la prima până la ultima pagină "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie" este originea divină a puterii domneşti, putere care nu emană de la oameni, ci de la Dumnezeu. Domnitorul este "unsul lui Dumnezeu", Care l-a aşezat peste oameni pentru a-i conduce cu dreptate şi cu blândeţe.
Începutul învăţăturilor bunului credincios Io"an" Neagoe, Voevodul Ţării Ungrovlahiei, carele au învăţat pre fiiu-său Theodosie Vodă" este pus sub semnul cinstirii lui Dumnezeu în toată vremea: "Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditoriul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul".
"Prima carte de religie cunoscută în istoria culturii universale"
Neagoe Basarab îşi începe opera cu scrierile Sfintei Scripturi, prezentându-i tânărului Theodosie drept pildă istoria poporului ales al lui Dumnezeu din Pentateuh şi Cărţile Regilor. Dan Zamfirescu descrie acest procedeu literar astfel: "Modul în care Neagoe Basarab s-a folosit de textul Sfintei Scripturi pentru cartea sa dovedeşte deopotrivă cunoaşterea lui şi capacitatea de a-l rezuma, când a fost cazul, şi de a alcătui cu versete extrase din mai multe locuri pasaje unitare menite a servi de învăţătură lui Theodosie. Practic, domnul român alcătuieşte în primul pătrar al secolului al XVI-lea prima carte de religie cunoscută în istoria culturii universale, destinată educării unui tânăr fiu de domn. Pentru aceasta, el prelucrează, rezumă sau reproduce ample pasaje din textele biblice, cu o măiestrie literară şi pedagogică demonstrată de analiza aprofundată a textului". Criticul Şerban Cioculescu considera opera domnitorului român doar o compilaţie de texte scripturistice şi patristice, lipsită de originalitate, motivând că "numai factura unei mari personalităţi ar îndreptăţi paradoxul axiologic de ordinul transformismului, şi anume de a preschimba într-o operă originală un mozaic de citate din toate rafturile literaturii teologice". Iată că Neagoe Basarab se dovedeşte a fi tocmai acea "mare personalitate", pentru că în "Învăţături", "departe de a ne pune în faţa unui amestec haotic de extrase întâmplătoare, avem un fir epic, ţesut cu multă ingeniozitate, prin alternarea textelor extrase cu relatarea pe scurt a conţinutului altora, totul urmat de învăţăturile adăugate de domn pe marginea celor relatate pentru fiul său" (Dan Zamfirescu).
Modele de urmat, greşeli de evitat
Textelor scripturistice despre crearea omului le adaugă un comentariu al Sfântului Ioan Gură de Aur din "Omilia la Psalmul VIII", un adevărat elogiu adus omului şi prilej de laudă pentru Creatorul său. În continuare, sunt descrise personaje reprezentative ale istoriei poporului evreu, fiecare, în felul său, pildă pentru Theodosie: regii Saul, David şi Solomon. Din viaţa fiecăruia, autorul extrage ce este pedagogic şi util scopului scrierii sale. Modelele bune sunt pildă de urmat, iar din greşelile personajelor negative poţi învăţa, pentru a nu le repeta: "Deci să ascultaţi şi să înţelegeţi de viaţa lor şi vă veţi lua aminte cu socoteală întru plecăciune inimilor şi sufletelor voastre. Şi vă feriţi fieştecarile den voi de cele rele, iar în lucrurile cele bune neîncetat să vă nevoiţi a face bine. Dreptu aceia, ia aminte de vezi şi să ştii cum le-au fost începutul împărăţiii lor şi cum le-au fost împărăţiile şi cum le-au fost şi sfârşitul".
Povăţuirile domnitorului Neagoe Basarab pentru tânărul Theodosie capătă valoare de testament: "Iar de nu mă vei asculta, o, iubitul meu fiiu, şi de învăţăturile lui Dumnezeu nu vei griji, şi nu vei face voia şi dreptăţile lui Dumnezeu, care ne-au învăţat şi le auzim noi din Sfintele Scripturi, ce vei începe a face împotriva învăţăturilor lui Dumnezeu şi cele ce nu să cad, şi vei mâniia pre Duhul Sfânt, cu carele ne-am semnat în ziua aceia ce ne-am curăţit de păcatul strămoşului nostru, omul cel ce fu zidit dintâi de mâinile lui Dumnezeu, şi vei batjocori lucrurile lui Dumnezeu cu niscare lucrure spurcate şi scârnave ce vei face, pentru nechibzuiala şi neînţelepciunea ta să ştii că va lua Dumnezeu domniia de la tine şi o va da altuia, carele va face voia şi poruncile lui Dumnezeu. Iar zilele tale le va împuţina şi le va scurta". Ulterior, întăreşte acest cuvânt prin prezentarea domniei zbuciumate a lui Saul în contrast cu domnia înţeleaptă şi îndelungată a lui Solomon: "Vezi, fătul mieu, că înmulţeşte Dumnezeu zilele celuia ce face voia Lui şi poruncile Lui? Iar ale celuia ce nu păzeşte legea şi poruncile lui, le împuţinează şi le scurtează".
"Să împărăţiţi cu dânsul şi să vieţuiţi" în "împărăţie şi domnie cerească"
Domnia însăşi se primeşte în dar de la Dumnezeu, iar cârmuirea trebuie făcută prin conlucrarea împăratului lumesc cu Împăratul ceresc ("să împărăţiţi cu dânsul şi să vieţuiţi" în "împărăţie şi domnie cerească"): "Toate suntu ale lui Dumnezeu şi de la Dumnezeu suntu dăruite oamenilor, ca să-i mulţumească cu frică şi cu cutremur, măcar de ar fi împăratu, măcar domnu, măcar boiariu. Măcar sărac, măcar mişel, cu multă mulţumire să laude pre Dumnezeu în toată vremea, de toate de ce ne-au dat, pentru că suntem datori să plătim lui Dumnezeu pentru ce ne-au dat şi ne-au dăruit. Deci, vă păziţi şi vă nevoiţi ca să îngăduiţi bine lui Dumnezeu şi să împărăţiţi cu dânsul şi să vieţuiţi". "Că împărăţia şi domniia a împăraţilor şi domnilor, care iaste pre împăraţii şi domnii cei credincioşi şi drepţi, aceia iaste împărăţie şi domnie cerească. Şi Domnul, Fiiul lui Dumnezeu, va fi lor împărat şi va judeca lumea pre dreptate".
Procedeul literar de prezentare a istoriei veterotestamentare este unul unitar, prezentat după un şablon pedagogic. Autorul citează un text scripturistic, după care îl rezumă prin captarea atenţiei cititorului ("vezi, iubitul mieu fiiu...", "iată...", "auzişi că zise Domnul...", "vezi, fătul mieu...", "văzuşi...") şi prezintă învăţătura ce reiese din text prin sintagma "Drept aceia…", urmată de un conjunctiv ("se cuvine să...").
Babilonieni vs iudei - turci vs creştini
Greşeala regelui Iezechia de a arăta solilor împăratului Babilonului toate bogăţiile casei sale ("Ascultând Iezechia pe trimişi, le-a arătat cămările sale, argintul, aurul, aromatele, mirurile cele scumpe şi toată casa sa de arme şi tot ce se afla în vistieriile sale; şi nu a rămas nici un lucru din casa sa şi din toată stăpânirea sa pe care să nu-l fi arătat lor Iezechia" - IV Regi 20, 13) a dus la robia babilonică a poporului Israel. Pe fiul său, Neagoe îl învaţă să cumpăteze relaţia sa cu turcii, în special, pe care-i numeşte "păgâni": "Iată, ia aminte şi aceasta, fătul mieu,
că poruncescu Dumnezeieştile Scripturi să te lepezi de eritici, să nu faci taină cu dânşii, nici să vorbeşti multu cu ei; dar încă cu cât mai multu să cade să te fereşti de păgâni, de care nu ştiu ce iaste Dumnezeu, nici să botează, măcar de ţe-ar fi şi frate şi să te fii născut cu dânsul dintr-o mumă, tot încă mai multu şi mai tare să te păzeşti şi să nu faci cu dânsul den adâncul şi din ascunsul inimii tale nici un sfat. Că aceştia suntu vrăjmaşi crucii Domnului nostru Iisus Hristos, şi numele lui Dumnezeu cel sfântu ei îl hulescu. Deci de vom iubi pre unii ca aceştia, iar dragostea lui Dumnezeu să va lua de la noi".
Din domnia regelui Iezechia, Neagoe Basarab rezumă două evenimente utile pastoraţiei fiului său: izbânda minunată asupra oştirii covârşitoare ca număr şi putere a Asirienilor, datorită rugăciunii şi ajutorului lui Dumnezeu şi greşeala de a arăta bogăţiile sale străinilor. Raportul lui Ezechia faţă de împăratul Asiriei sau cel al Babilonului devine model pentru situaţia pe care o avea Ţara Românească în faţa Imperiului Otoman.
