Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Cum ne raportăm la legile societăţii

Cum ne raportăm la legile societăţii

Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dumitru Manolache - 03 Iun, 2011

De când sunt ele, legile sunt respectate de unii, negate, ignorate sau nerespectate de alţii. Noi, românii, avem însă o "relaţie" socială aparte cu legile şi lucrul acesta se poate observa fie din ritmul furibund al avizării şi promovării legilor, fie din numărul mare al acelora dintre noi care le eludează, le ignoră, le uită voit sau nu, dar mai ales le încalcă, deşi legea fundamentală a ţării, Constituţia, stipulează clar, chiar în primul său articol: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

De mai bine de două decenii, în ţara noastră, emiterea legilor a devenit o adevărată industrie în sine, ce depăşeşte de departe ce se petrece în domeniu pe la vecini sau prin statele europene mai cu ştaif. În aceeaşi proporţie însă progresează şi fenomenul încălcării lor, în timp ce nivelul de trai, gradul de civilizaţie etc., pe care corpusul legislativ le vizează, evoluează în sens invers.

În numai două decenii, începând din 1990, Parlamentul României a adoptat 6.797 de legi, cu o medie de 323,6 legi pe an, adică aproape o lege pe zi. Iar dacă luăm în calcul doar perioada 2001-2009, media celor 4.776 de legi date ajunge la o lege şi ceva pe zi! Dacă acestora adăugăm şi celelalte acte normative publicate în "Monitorul Oficial", cifrele devin astronomice, cum spunea cineva: 22.158 în intervalul 1990-2000, şi 61.115 în intervalul 2001-2009, în timp ce în Ungaria, în acelaşi interval de timp, au fost adoptate 2.054 de legi, cu medie anuală de 21,5 legi. Ca să nu mai vorbim de Franţa, unde din 2007 până în 2009 au fost adoptate numai 86 de legi.

Industria legislativă românească şi efectele ei

Ca să înţelegem întrucâtva ce efect are această uriaşă productivitate legislativă asupra cetăţeanului, trebuie să mai spunem câteva cuvinte despre legi. Şi avem în vedere, în primul rând, diagnosticul fenomenului legislativ românesc, pus cu precizie de chirurg de prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Comentând adoptarea Legii educaţiei, acesta spunea: " La noi, legile au un defect originar şi se respectă din întâmplare. Defectul originar constă în aceea că legile sunt considerate greşit doar instrumente de promovare a intereselor de grup, sau chiar a intereselor persoanelor care scriu legea. Concepţia instrumentalistă asupra legii este cancerul sistemului juridic românesc actual". Apoi: "Pe de altă parte, legile sunt modificate, în fapt, de metodologii şi instrucţiunile de aplicare. Bunăoară, Legea educaţiei recent adoptată are nevoie de 50 de metodologii care, desigur, o modifică şi o fac întâmplătoare".

Care sunt efectele acestei inflaţii legislative? Multe dintre legi pier de la bun început, fiind abrogate, modificate, neaplicate, nemainteresând pe nimeni. Adică sunt uitate şi, paradoxal, printre primii care le uită sau nu le aplică se numără chiar instituţiile statului, iniţiatorii, parlamentarii, cu atât mai mult cetăţenii de rând.

Grav este că situaţia a creat o mentalitate, atât la nivelul decidenţilor, cât şi la nivelul executanţilor, cum că orice problemă apărută, obligatoriu, are o soluţie de rezolvare doar legislativă.

Aşa ajung legile, cum spunea profesorul Marga, "întâmplătoare", iar guvernul, un fel de angajat preocupat în mare parte doar de încropirea unor proiecte legislative sau acte normative. Situaţie care l-a făcut pe un comentator al fenomenului să spună ironic că produsele legislative româneşti sunt "multe, inutile, proaste, precum chinezismele care se vând ieftin în Complexul Europa". Iar pe cetăţeanul care trebuie să respecte legile, pe cale de consecinţă, să le ignore, să le fenteze, să le "şmecherească", să le încalce sau pur şi simplu să creadă că societatea ar funcţiona mai bine fără ele, sau cu ele, ca şi când n-ar fi.

Lipsa legilor scrise sau nescrise duce la anarhie

Chestiunea ridică totuşi unele întrebări grave: putem trăi în afara unui cadru reglementat? Sunt legile o necesitate sau o povară?

Aristotel spunea (în "Politica", III, 16, 1287a, 15) că, în orice condiţii, "ar fi mai de dorit domnia legii decât a unuia dintre cetăţeni". Nu toţi oamenii sunt însă de acord cu Aristotel, iar unii chiar cred că, de fapt, în istorie, progresul, fie el politic, social sau de altă natură,

s-a datorat... încălcării legilor! Şi exemple în acest sens, să recunoaştem, sunt destule. Ca să nu mai vorbim de ideea apetisantă, dar anarhistă totuşi, a filosofului spaniol contemporan Fernando Savater, care se întreba, în lucrarea "Politica pentru fiul meu": "N-ar fi mai bine ca nimeni să nu comande, spre a nu căuta motive pentru a ne supune şi nici a găsi motive pentru a ne revolta?".

Între limitele unor asemenea întrebări, paradoxuri, dezbateri, opinii, idei, răspunsuri, omul trebuie să conştientizeze atât legea naturală, care este nescrisă, dar există şi se manifestă ca atare, indiferent de ce spunem sau credem noi, cât şi legea socială, relativă, care ţine de interesele altor oameni. S-ar putea spune însă că discuţia nu este dacă avem nevoie de legi, ci de ce fel de legi avem nevoie. Pentru că lipsa legilor, scrise sau nescrise, conduce automat la anarhie. Lipsa legilor ar fi ca şi cum, de mâine, ar trebui să mergem cu spatele, ca să-l citez pe un pasionat internaut.

Un exerciţiu păgubos, corupt şi nefericit

Din nefericire, pentru alarmant de mulţi români, din motivele pomenite mai sus, dar şi din alte cauze, mai adânci sau mai superficiale, respectarea legilor este mai degrabă un fel de exerciţiu de mers cu spatele în faţă. O dovedesc cele peste 28.115 persoane care anul trecut se aflau private de libertate, alte câteva zeci de mii care se află cu dosare penale în curs de soluţionare şi mult mai multe, cunoscute sau nu, care încalcă legile, cu bună ştiinţă, pentru că pot s-o facă fără a fi pedepsite, din toate păturile sociale, fără excepţie.

Este regretabil că astăzi societatea românească a ajuns să se încadreze perfect în dictonul lui Cicero, care spunea: "Cu cât sunt mai multe legi, cu atât e mai puţină dreptate". Sau în cel al lui Tacitus: "Cu cât este mai corupt statul, cu atât legiferează mai mult". Sau în observaţia lui Winston Churchill: "Dacă ai zece mii de reguli, distrugi orice respect pentru lege", dându-i, din nefericire, dreptate şi lui Lao Tsu, când spunea: "Cu cât sunt mai multe legi şi restricţii, cu atât devine populaţia mai săracă".

Abaterea din drumul comuniunii cu Dumnezeu

Legile sunt norme de convieţuire socială. Respectarea lor este o datorie, deşi tentaţia de a le ocoli nu poate fi oprită. Este din ce în ce mai evident că multe dintre legile noastre se abat din drumul comuniunii cu Dumnezeu. Că ele nu mai urmăresc rânduiala vieţii împreună, a dragostei frăţeşti şi respectului pentru semeni. Ca să ajungem la cele din urmă, românul are nevoie de o schimbare de mentalitate, de respect şi, mai ales, să-şi dorească lucrul acesta. Să reintre în Legea lui Dumnezeu. Să respecte Biserica şi societatea, din care face parte şi statul, deşi sunt realităţi distincte: Biserica se ocupă în mod direct de mântuirea credincioşilor în veşnicie, în vreme ce statul se ocupă de viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, finalitatea acestuia reducându-se doar la veacul acesta.

"Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu", este răspunsul lui Iisus în momentul în care fariseii se hotărâseră să-l prindă cu vorbe.

Acest fundament creştin al respectării legii impune credinciosului datoria faţă de autorităţi, dar îi subliniază libertatea spirituală de a-şi pune speranţele doar în Dumnezeu.

De aceea, Biserica Ortodoxă Română nu îndeamnă la nerespectarea legii, dar ia atitudine împotriva acelor manifestări care prejudiciază grav sănătatea morală a societăţii, uneori incapabilă să ia de la sine măsuri împotriva lor. Discursul Bisericii nu numai condamnă actele de nerespectare a legii, ci şi oferă alternative de dragoste frăţească, prin programele sale sociale, educative, filantropice etc., operă atât de vie şi ziditoare în Patriarhia Română.