Suntem în plină globalizare. Simţim asta zi de zi. Totul în jur pare că este conectat la viaţa întregii planete, devenită un fel de mare oraş în care totul este interconectat. Însă, parcă lipseşte ceva: intercomuniunea. Şi asta ne dezavantajează enorm.
Globalizarea, ca fenomen, a început odată cu progresul tehnologic, care a permis trecerea peste obstacolele specifice marilor distanţe fizice. Ţinta globalizării a fost însă căderea graniţelor în calea comerţului şi a finanţelor, cu promisiunea realizării bunăstării materiale pentru întreaga umanitate. Toate au părut bune şi frumoase, promisiuni şi viitor aparent strălucite, dar a devenit mai mult decât clar că asistăm la bunăstarea unora şi sărăcirea altora. Mai mult decât atât, lumea în care trăim parcă duce lipsă de ceva, motiv pentru care zi de zi avem un disconfort de a trăi "globalizat". Să încercăm un răspuns şi o posibilă rezolvare.
Realitatea crudă a demagogiei globale
Uitându-ne atent la "satul global" observăm că acesta este unit şi străbătut de un fir parcă invizibil, dar puternic: comerţul. El este, practic, motorul întregii globalizări, astfel că tehnologiile s-au dezvoltat nu din spirit de comuniune şi altruism faţă de aproapele, ci doar din dorinţa unora de a face profit. Interconectivitatea globalizantă a membrilor societăţii a permis numai obţinerea de foloase materiale de la celălalt, aşa că, practic, globalizarea este puternic definită actualmente de doi termeni: comerţ şi finanţe (capital). De aici începe şi ridicarea, dar mai ales, căderea societăţii, prin materialism exacerbat şi secularizare. Mai departe, acestea au dus la afectarea diferitelor aspecte ale vieţii umane, sociale şi, mai ales, personale. Avem de-a face cu efecte majore ale globalizării care sunt sugestive prin prisma câtorva date statistice, în diferite domenii de activitate: tehnic, prin apariţia infrastructurii de comunicaţii: internet, sateliţi de comunicaţii, cabluri submarine şi telefoane mobile; informaţional, prin acoperirea globală a fluxurilor de informaţii şi apariţia corporaţiilor media planetare. În 2010, cel mai mare conglomerat media era alcătuit de grupul The Walt Disney Company, urmat de News Corporation, Time Warner şi Viacom; industrial, prin larga circulaţie a bunurilor materiale. Comerţul internaţional cu bunuri fabricate a crescut de mai mult de 100 de ori (de la 95 miliarde dolari la 12 bilioane dolari) din anul 1955; financiar, prin circulaţia internaţională a capitalului (sumelor de bani). În prima parte a secolului al XXI-lea s-au tranzacţionat zilnic mai mult de 1.500 miliarde dolari; economic, prin apariţia şi expansiunea pieţelor internaţionale şi a companiilor multinaţionale, dar şi prin migraţia forţei de muncă; politic, prin apariţia unor organisme suprastatale, în contextul scăderii puterii naţionale de decizie şi chiar a suveranităţii. Fenomenul este similar şi în domeniul juridic. La nivel lingvistic, efectele globalizării se fac simţite prin apariţia şi extinderea limbii engleze ca limbă internaţională. 40% din mesajele mediatice şi 35% din mesajele informatice sunt în engleză. De asemenea, limba cea mai vorbită de pe planetă este limba chineză, cu un număr de 845 milioane de vorbitori. În alimentaţie, efectele s-au înregistrat prin apariţia producători lor şi distribuitorilor multinaţionali de alimente, dar şi prin globalizarea tehnologiilor agricole de producţie, odată cu creşterea consumului. Din 1961 până în 2000, consumul zilnic de calorii, per om, în medie, aproape că s-a dublat, de la 1.800 la 2.800 kcal. Amintim de asemenea globalizarea transporturilor, prin posibilitatea deplasărilor oriunde pe glob în perioade de timp de ordinul orelor; a mediului, prin apariţia problemelor legate de poluare masivă cauzate de emisii de gaze cu efect de seră, defrişări şi exploatări masive ale resurselor minerale; a sănătăţii, prin răspândirea bolilor, dar şi prin apariţia turismului medical; a culturii, prin popularizarea internaţională a unor valori culturale naţionale. În mod surprinzător, chiar şi în domeniul religios, globalizarea îşi face simţită prezenţa prin apariţia sincretismului religios.
Cu toate acestea, mirajul bunăstării generalizate este risipit de mult, statisticile demonstrând cruda realitate a inegalităţilor dintre lumea bogată (de primă importanţă în satul global) şi lumea săracă, adeseori socotită pe nedrept "a treia". Astfel, Raportul Dezvoltării Umane din 1992 al ONU arăta că 20% din cei mai bogaţi oameni ai planetei deţin 80% din PIB-ul mondial. Şi, de atunci, cifrele au mai evoluat. Din nefericire.
Accesul la resurse şi pericolul apostaziei
Scriptura atrage atenţia că spiritul comerţului, dorinţa de profit adică, poate deveni unul periculos, atunci când el devine motorul şi liantul societăţii. Isus Sirah spune că "între vânzare şi cumpărare se va strânge păcatul". Însuşi Mântuitorul atrage atenţia că Împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, care este dominată de "stăpânitorul aceste lumi", probabil responsabil şi cu alergătura pentru obţinere de capital. Aceasta, la rândul ei, generează un întreg lanţ de patimi, care destabilizează spiritual, mai întâi pe fiecare individ, iar apoi mase întregi de oameni. Mai departe, Apocalipsa vede în constrângerea economică prilej de apostazie, în celebra scenă a pecetluirii cu "semnul fiarei" fără de care nu mai există acces la resursele necesare traiului. Astfel că, aşa cum titra "Ziarul Lumina" în altă ediţie, asistăm practic la o globalizare a păcatului. Iar de aici până la criză (sau mai bine zis, crize) nu este decât un pas.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea că actuala criză financiară şi economică este în mare parte rezultatul lăcomiei, al câştigului nedrept, al speculei financiare, al evaziunii fiscale la nivel mondial. Specialistul în economie Nouriel Roubini vede clar consecinţele păcatelor economice: capitalismul se autodistruge, apare neosclavagismul, mascat ca "vindere a forţei de muncă", amplificarea nemulţumirilor sociale, în vreme ce, remarcă amar, exact ca în pilda evanghelică, bogaţii stau pe munţi de bani. Şi nu se gândesc decât la modul în care să-i înmulţească.
Cum ieşim din această stare?
Numai prin revenirea la valorile şi spiritul creştinismului. Faptele Apostolilor descriu cu exactitate sistemul socio-economic perfect, fără de care niciodată nu vom ajunge nicăieri, denumit simplu "viaţa de obşte": împărţirea echitabilă a resurselor materiale, de către o administraţie care practică iubirea de Dumnezeu şi aproapele. Aşa ceva trebuie neapărat globalizat, pentru o vindecare temeinică a inegalităţilor: un sistem economic creştin, bazat pe intercomuniunea dragostei.
Caracterizând acest sistem în câteva puncte esenţiale, menţionăm: părăsirea sistemului economic bazat pe profit şi plus-valoare, deoarece plus-valoarea nu poate merge la infinit. Mai mult, obţinerea unui surplus financiar la fiecare tranzacţie nu duce la înlăturarea discrepanţelor, ci la adâncirea lor. Problemele reale ale lumii sărace se pot rezolva rapid prin jertfa milostivă şi plină de dragoste a celor bogaţi; înlăturarea falsităţii şi minciunii din spiritul comerţului. Plecând de la principiul creştin că dacă se împarte fiecăruia după nevoile reale, şi nu cele închipuite, se va ajunge la idealul biblic "nimeni nu era între ei lipsit" (Fapte 4, 34), adică o veritabilă lipsă a lipsurilor. Din nefericire, comerţul actual se bazează mai mult pe exploatarea slăbiciunilor, descrise magistral de Evanghelistul Ioan: "pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii" (1 Ioan 2, 16); practicarea economiei sociale, care permite grupurilor vulnerabile social obţinerea resurselor de trai şi incluziunea socială. În acest fel, "purtăm slăbiciunile celor neputincioşi" (Romani 15, 1) şi le redăm demnitatea umană, de fraţi ai noştri întru Hristos şi chipuri vii ale aceluiaşi Tată Ceresc.
Vedem astfel posibilitatea cristalizării unui sistem economic bazat nu pe interconectivitatea profitului, ci pe intercomuniunea dragostei. Cu toţii ştim asta, cu toţii ne-o dorim. Problema este una singură: cine începe?
