„Fumătorul trebuie să accepte că nu poate renunţa de unul singur“

Aşa cum aminteam în articolul de sâmbătă, în cadrul "Centrului de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri" al Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" funcţionează un grup de terapie pentru persoanele dependente de tutun, singurul grup de acest gen din ţară. Cu o experienţă de şase ani în recuperarea alcoolicilor, specialiştii centrului au obţinut rezultate notabile şi în cazul celor care au dependenţă de nicotină, utilizând pentru terapie, ca şi în cazul altor dependenţe, modelul Minnesota, cunoscut în literatura de specialitate şi ca "Modelul celor 12 paşi".

Grupul de psihoterapie pentru dependenţii de nicotină a luat fiinţă în primăvara anului 2009, din dorinţa de a veni în sprijinul acelor persoane care spun că nu pot renunţa la fumat. Iniţiativa, singulară chiar la nivel naţional a dat roadele aşteptate, mai ales că autorităţile abilitate nu au programe destinate recuperării fumătorilor. Dependenţa de nicotină, deşi la fel de periculoasă ca cea de heroină, este atât de răspândită, încât este privită aproape ca un lucru firesc. Din păcate, această nepăsare, prezentă atât în rândul oamenilor obişnuiţi, cât şi la nivelul instituţiilor statului, ne costă, în fiecare an, sume colosale, boli grele şi, mai grav, nenumărate vieţi omeneşti.

Conform Ghidului Societăţii Române de Pneumologie, fumatul este o boală şi nu un obicei. Un fumător este dependent, atât psihic, cât şi fizic, iar efectele dăunătoare ale fumatului se produc pe termen lung.

Cercetările ştiinţifice arată că dacă nicotina din trei sau patru ţigări (aproximativ 60 mg) ar fi absorbită în întregime de organism ar putea ucide un adult. Ţigările şi fumul conţin aproximativ 4.000 de substanţe chimice, 43 dintre acestea fiind cauzatoare de cancer.

Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în privinţa deceselor cauzate de fumat sunt sumbre. La nivel global, 5 milioane de decese sunt înregistrate anual din cauza consumului de tutun. În aceste condiţii, doar măsurile de prevenire a consumului de tutun nu par a fi suficiente. Tocmai de aceea, terapia şi recuperarea dependenţilor de tutun, număr ce creşte constant de la un an la altul, ar trebui să constituie priorităţi în politicile de sănătate publică.

Astăzi, în întreaga lume este marcată Ziua mondială fără tutun, prilej cu care va fi tras încă un semnal de alarmă asupra consecinţelor fumatului asupra sănătăţii.

Psihoterapia într-un grup de suport

Potrivit psihologului Nicoleta Bujoreanu, cea care face consiliere cu participanţii la acest grup de terapie, printre obiectivele cele mai importante ale psihoterapiei pentru dependenţii de tutun se numără: acceptarea de către participantul la grupul de terapie că dependenţa de drog este o boală, înlăturarea negării, sprijinirea persoanei dependente de a deveni conştientă de emoţiile sale şi de a le identifica în mod corect, creşterea motivaţiei pentru schimbare, acceptarea de către dependent a defectelor sale de personalitate şi încurajarea acestuia către schimbare, sprijinirea persoanei de a-şi schimba modul de viaţă şi de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi, susţinerea persoanei în a-şi menţine abstinenţa.

"Majoritatea participanţilor la grupul de terapie pentru recuperarea din dependenţa de tutun au evidenţiat în mărturiile lor, făcute în timpul sau la finalul terapiei, că încrederea în puterea grupului şi în procesul de recuperare i-a ajutat să renunţe la fumat şi să-şi menţină abstinenţa. Principiile creştin-ortodoxe de recuperare care stau la baza terapiei interpersonale de grup sunt cele care dau consistenţă demersului terapeutic şi ajută la repunerea în legătură a persoanei dependente cu Dumnezeu sau întăresc relaţia persoanei cu Dumnezeu", explică psihologul Nicoleta Bujoreanu.

▲ Cei 12 paşi ai recuperării

Modelul celor 12 paşi, consideră părintele Negru, este unul foarte eficient în recuperarea unui dependent, deoarece doar în primii trei paşi vorbeşti despre problema ta şi o recunoşti, următorii paşi constituind soluţii concrete.

Paşii reprezintă, de fapt, "recuperarea prin pocăinţă", iar din acest punct de vedere modelul se pliază perfect pe principiile terapeutice ale Ortodoxiei. Iar eficienţa acestei metode se datorează, în principal, faptului că are şi componenta spirituală, pe care foarte multe metode clasice de tratament nu o au.

"Cei 12 paşi funcţionează pentru că sunt croiţi după sufletul omenesc; sunt foarte naturali. Dependentul trebuie să accepte că nu poate renunţa de unul singur. Asta putem s-o asimilăm cumva cu recunoaşterea patimii, a păcatului. Dacă nu faci, deci, acest pas, în care să-ţi admiţi neputinţa, nici n-ai de ce să încerci să schimbi ceva.

Al doilea pas spune că dacă tu nu poţi, altcineva poate şi aici intervine recunoaşterea puterii lui Dumnezeu. Iar al treilea pas cere ca tu să-ţi laşi puterea şi voinţa ta bolnavă (dependenţa este o boală a voinţei) în grija lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegi. Pasul acesta, al treilea, este pasul cel mai greu pe care îl fac dependenţii. Eu sunt chemat întotdeauna, în cadrul grupurilor de suport, la acest pas trei. Dependenţii nu ştiu cum să-l facă. Cum să-şi dea voinţa şi viaţa în grija lui Dumnezeu? Nici nu-i uşor de înţeles; e o luptă de zi cu zi. Cei care nu fac aceşti trei paşi bine, recidivează, mai devreme sau mai târziu. Vor trebui să reia primii trei paşi şi să iasă din negare. Numai aşa vor reuşi.

Urmează apoi o serie de paşi de menţinere, care cer o pregătire pentru o mărturisire şi o mărturisire efectivă. În cazul acestor paşi de mentenanţă, rolul preotului este foarte important. Apoi, ultimul pas, pasul 12, este fundamental. Acesta spune că după ce tu ţi-ai adus o schimbare şi ai ajuns la o trezire spirituală, ca rezultat al celorlalţi paşi, ai transmis acest mesaj şi altor persoane dependente. Deci, cumva se pune în practică principiul "ajutând pe alţii, te ajuţi pe tine", explică părintele Iulian Negru, coordonatorul centrului.

▲ "Am crezut şi am reuşit"

Câteva dintre mărturiile celor care au reuşit să-şi învingă dependenţa spun totul despre eficienţa terapiei de grup: "După câteva şedinţe aveam să mă las de fumat. Nici acum nu îmi vine să cred că am reuşit, că pot fi învingătorul când vine vorba de fumat." (F.M, 42 de ani).

"În cadrul grupului de terapie mi-am dat seama care este cauza principală pentru care fumez; am meditat, am fost ajutat şi am reuşit ceea ce mi se părea imposibil. M-au ajutat enorm poveştile colegilor de suferinţă, impresiile, sfaturile şi experienţa împărtăşită". (A.R., 25 de ani).

"Aşa am aflat că, printre multiplele domenii ale spiritualităţii, există unul de o importanţă covârşitoare, cel al credinţei în Dumnezeu, credinţă ale cărei precepte am început să le asimilez şi să mi le însuşesc. Ca urmare, astăzi pot spune tuturor că am o abstinenţă senină şi trăiri nesperate alături de cei apropiaţi. Am crezut şi am reuşit". (C.Z., 65 de ani).