Sărăcia a devenit o situaţie aproape firească în România, iar a vorbi despre acest fenomen pare deja clişeu. Pentru a conştientiza cu adevărat dimensiunile sărăciei, vă invităm astăzi într-o localitate a Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, cunoscută ca una dintre cele mai sărace zone ale Uniunii Europene: Glăvăneşti, judeţul Iaşi. Sătenilor de aici doar preotul din sat le-a întins o mână de ajutor. "Îi iubesc pe oamenii de aici, pentru că sunt nişte luptători. Eu am încercat doar să-i informez, iar apoi să-i responsabilizez. Până acum au făcut cursuri pentru fermieri, în 2007, apoi cele de asistent social, 2008-2009, cele de tractorist, în 2009. Mulţumirea mea este că acum sunt deja 5 tineri care au accesat bani pe Măsura 141", ne explică părintele Radu Pavel.
Raportul Comisiei Prezidenţiale Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, intitulat "Riscuri şi inechităţi sociale în România", publicat în septembrie 2009, arată că, în România, "categoriile sociale cele mai expuse riscului de sărăcie sunt copiii, vârstnicii singuri, agricultorii, şomerii şi pensionarii agricultori. Riscul de sărăcie este mai ridicat la populaţia din mediul rural şi populaţia din regiunile Nord-Est, Sud-Est şi Sud-Vest". De altfel, potrivit aceluiaşi raport, în România măsurile de protecţie socială nu se adresează categoriilor cu adevărat defavorizate, respectiv copiilor şi familiilor cu copii. Statisticile arată că, spre exemplu, în 2007, 25% dintre copiii din grupa de vârstă de 0-15 ani trăiau în gospodării sărace, procentele arătând astfel că în România se înregistrează cea mai înaltă rată de sărăcie în rândul copiilor, comparativ cu cea estimată în celelalte ţări din Uniunea Europeană (UE). Criza economică a adâncit şi mai mult acest procent, ultimele date ale World Vision România arătând că numărul copiilor săraci a ajuns la 350.000, iar rata abandonului şcolar s-a triplat, circa 40.000 de copii, majoritatea din mediul rural, renunţând în fiecare an să mai meargă la şcoală. Conform Raportului Comisiei Prezidenţiale, 31% dintre părinţii singuri şi 40% dintre familiile cu mai mulţi copii în întreţinere locuiesc în gospodării sărace. Date fiind aceste cifre, precum şi situaţia dezastruoasă în care se află întreaga ţară, în contextul recesiunii economice, previziunile autorităţilor cu privire la reducerea numărului persoanelor aflate în sărăcie, la recomandarea Comisiei Europene (CE), anunţate săptămâna trecută, nu par decât nişte vorbe aruncate în vânt. În cadrul Strategiei "Europa 2020", România s-a angajat la reducerea cu 500.000-600.000 a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie, însă CE a recomandat Guvernului român să îşi propună o ţintă mai "ambiţioasă", respectiv reducerea cu un milion a persoanelor ameninţate de sărăcie.
România drumurilor de pământ
Drumuri pline de noroaie, şcoli şubrede, izolare, şomaj mascat. Acesta este tabloul sumbru al majorităţii satelor României, ţară cu drepturi depline a Uniunii Europene, în 2010. Căci, dacă vorbim despre sărăcie în mediul rural, nu trebuie să avem în vedere doar starea deplorabilă a drumurilor, lipsa canalizării, a apei curente, a unor condiţii decente de instruire în şcoli, a lipsei asistenţei medicale, ci şi faptul că în statisticile privind rata şomajului ar trebui introduse şi persoanele care locuiesc în mediul rural, fără un loc de muncă şi care nu obţin venituri din agricultură. Dacă ar cuprinde şi această componentă, cifrele reale ale ratei şomajului ne-ar înspăimânta cu adevărat.
Satul Glăvăneşti se află la 60 km de Iaşi şi la aproape aceeaşi distanţă de Botoşani, aşa că, după cum spun sătenii cu un umor amar, "fondurile se pierd pe drum, până aici". Uitat la graniţa dintre două judeţe, pedepsit, an de an, de revărsările Jijiei, care aduc după sine inundarea culturilor agricole, distrugerea podeţelor şi noroaie cu toptanul, satul Glăvăneşti pare rupt de lumea reală. De altfel, drumul de pământ care străbate satul mai are doar ceva resturi de piatră rămase din anii din urmă şi devine aproape impracticabil în toamnele ploioase sau în iernile cu multă zăpadă. Şi, de parcă n-ar fi destul, drumul dinspre Vlădeni şi Andrieşeni, cel pe care ar trebui să circule ca să ajungă în Iaşi, oraşul reşedinţă de judeţ, arată ca după război, cu gropile una lângă alta, încât şi mersul cu căruţa devine un adevărat act de eroism.
Asta e una dintre greutăţile majore pe care le întâmpină sătenii. "Dac-ar veni unul din Kandahar, ar crede că aici au fost bombardamente. Să scoată de tot asfaltul, măcar, că ar fi mai bun", crede Petru Aanei, un pensionar de 69 de ani.
"Suntem comună de periferie şi, la insistenţa părintelui, abia s-a băgat anul trecut oleacă de piatră şi acuma se poate ajunge c-o maşină măcar până în comună, la Andrieşeni. Până anul trecut, dacă ploua, nu se putea ajunge la Glăvăneşti", ne explică supărat şi moş Petru Boca (75 de ani). "Şanţurile erau până la genunchi. Nu se putea circula deloc cu maşina. Numai cu tractorul puteai trece", completează şi Liviu Moraru (39 de ani).
Drumul nu e, însă, singura problemă de infrastructură a sătenilor de la Glăvăneşti. De ani buni, legătura cu satul vecin, de peste Jijia, este distrusă. Desele revărsări ale râului rup regulat podul de tuburi şi, de câţiva ani, nu s-a reuşit repararea lui, deşi suma totală investită e de peste un miliard de lei vechi. Mai mult decât atât, din lipsa fondurilor, totul este abandonat, iar oamenii trec râul peste mormane de pământ şi noroaie.
Drama ţăranului: laptele dat la porci
În Glăvăneşti trăiesc 260 de familii, uitate de autorităţile judeţene şi de cele locale. Cu toate acestea, oamenii sunt nişte luptători. Nimeni din sat nu primeşte ajutor social, că fonduri la Primărie nu mai sunt. Nici înainte nu primeau foarte mulţi, căci, culmea, oamenii n-aşteaptă pomana statului. Fiecare munceşte pe rupte în gospodăria proprie, ca să aibă ce pune pe masă pentru familia sa. Agricultura şi creşterea animalelor sunt principalele ocupaţii ale sătenilor. Activităţi cu un potenţial deosebit de dezvoltare a comunităţii, dacă ar exista drumuri bune de acces, puncte de colectare a laptelui, spre exemplu, sau pieţe de desfacere a legumelor. Situată în apropierea Jijiei, localitatea ar putea produce cantităţi mari de legume ecologice. "Laptele merge la porci, tot. N-avem unde-l da. Şi ca să baţi drumul până la Iaşi nu-ţi scoţi nici cheltuiala pe motorină. Iarna mai mergem la piaţă, că preţul e mai bun, dar vara n-avem ce face cu el", ne spune, amărât, Teodor Bojoc, de 36 de ani, un sătean care a muncit peste tot în ţară pentru a-şi întreţine familia. Acum creşte 7 vaci în gospodărie şi lucrează pământul, însă nu are unde-şi desface produsele.
"Părintele este cel care ne-a spus despre anumite fonduri europene"
Toate aceste probleme ale comunităţii nu l-au lăsat indiferent pe preotul din localitate, cel care a reuşit să coaguleze toate energiile din micul sătuc ieşean. Ca un adevărat gospodar al locului, preotul a luat în calcul toate nevoile comunităţii şi a încercat să-i sprijine şi să-i ajute. Măcar el, dacă autorităţile nu.
A început în 2000, înfiinţând o bibliotecă pentru copiii, tinerii şi adulţii care, pentru a citi sau a se informa în diverse domenii, trebuiau să bată 6 km dus-întors, prin noroaie, până în reşedinţa de comună. "Am adus şi eu două rafturi de volume, de la comună, iar părintele, din diverse donaţii, a adus peste 800 de cărţi şi un calculator. Ne-a găzduit în casa parohială, iar copiii sunt cei mai încântaţi. Vin aici în fiecare sâmbătă. N-avem nici căldură iarna, dar aşa venim", povesteşte bibliotecara Ana Teşu.
Bătăiosul preot nu s-a oprit însă numai la atât. A alergat peste tot, pe la judeţ, informându-se despre cum ar putea să se dezvolte comunitatea pe care o păstoreşte, având în vedere mijloacele limitate care îi stau la dispoziţie. Încet, cu tact şi răbdare, i-a convins pe tinerii din sat să urmeze cursuri de specializare, pentru ca mai apoi, având actele şi pregătirea necesară, să poată accesa fonduri europene.
"Ceea ce lipseşte într-o comunitate este coeziunea socială. Eu îi iubesc pe oamenii de aici, pentru că sunt nişte luptători. Eu am încercat doar să-i informez, iar apoi să-i responsabilizez. Până acum au făcut cursuri pentru fermieri, în 2007, apoi cele de asistent social, 2008-2009, cele de tractorist, în 2009. Mulţumirea mea este că acum sunt deja 5 tineri care au accesat bani pe Măsura 141, destinată sprijinirii fermelor agricole de semi-subzistenţă. Nu e mult, e vorba despre 1.500 de euro şi nu se opresc la măsura asta, dar aceasta îi ordonează şi le impune o regulă a jocului", ne explică părintele Radu Pavel.
Pentru sătenii de la Glăvăneşti, părintele Radu este motorul care porneşte lucrurile din loc. "Părintele este cel care ne-a spus despre anumite programe şi, aşa, tinerii noştri le-au accesat. A fost un început şi s-au mobilizat apoi. A fost suficient să facă unul dintre ei cursuri, pentru ca pe urmă ceilalţi să preia modelul", consideră moş Petru Aanei.
