160 de ani de la „primăvara popoarelor“

În aceste zile, aniversăm 160 de ani de la ceea ce a intrat în istorie sub numele de „primăvara popoarelor“, altfel spus, Revoluţia de la 1848. Moment fundamental în destinul Europei, dar şi al românilor, anul 1848 a marcat intrarea noastră într-un nou ritm şi o nouă fază a evoluţiei istorice pe calea modernizării şi democratizării. Flacăra revoluţionară care a cuprins cea mai mare parte a Europei - cu notabilele excepţii ale Marii Britanii şi Imperiului ţarist - s-a plămădit în creuzetul efervescent al ideilor liberale şi democratice adânc împletite cu aspiraţiile naţionale, stimulate de formularea principiului naţionalităţilor încă din siajul Revoluţiei franceze.

Societatea românească şi, mai cu seamă, elitele ei au fost permeabile, în bună măsură, faţă de noile idei şi noul spirit care a cuprins continentul în prima parte a secolului al XIX-lea, regăsindu-se, astfel, în spiritul şi realitatea europeană a epocii. Romantismul a învăluit şi a dat culoare şi specificitate multora dintre gândurile şi faptele unei glorioase generaţii intrate în conştiinţa colectivă sub numele de „generaţia paşoptistă“.

Despre paşoptism s-a scris mult şi cu temei. Unii au făcut-o cu admiraţie nedisimulată, alţii cu ironie şi suficienţă, mulţi au încercat să reconstituie o epocă remarcabilă cu fidelitate şi acribie. În fine, o serie de specialişti au plasat, în conul lor de interes, personajele importante ale acelor vremi, încercând să proiecteze o nouă lumină pe scena atât de agitată a istoriei acelor clipe. Explicaţia pentru o asemenea diversitate de opinii şi abordări rezidă în poziţionarea ideologică a celor care au produs astfel de scrieri, precum şi în complicata şi complexa ţesătură a faptelor şi evenimentelor care nu s-au lăsat devoalate cu uşurinţă. În cele ce urmează, vom încerca să readucem în memoria cititorilor începutul revoluţiei române de la 1848, care se leagă, indubitabil, de oraşul Iaşi, pe atunci capitală şi centru urban notabil în această parte a sud-estului european.

Forme de manifestare a mişcării reformatoare

Ca în mai toate colţurile Europei, şi în spaţiul românesc revoluţia paşoptistă a fost anunţată şi precedată de o stare de tensiune şi efervescenţă care s-a suprapus unei stări generale de nemulţumire faţă de ordinea internă a statului şi faţă de situaţia lui în context internaţional. Tendinţele înnoitoare fuseseră sesizabile încă din vremea „zaverei“ lui Tudor de la 1821 şi au continuat, cu sporită vigoare, în cele două decenii care au premers izbucnirea din primăvara anului 1848. Mişcarea reformatoare, animată de elita cu idei liberale şi naţionale deopotrivă, a devenit tot mai vocală şi s-a manifestat în varii forme. Proiecte de constituţie, memorii privind necesitatea reformelor, conjuraţii, asociaţii şi mişcări diverse, forme asociaţioniste secrete şi/sau discrete, publicaţii şi broşuri, ziare şi jurnale, poezii şi cântece ş.a.m.d., toate au contribuit la augmentarea noului spirit aducător de libertate şi emancipare socială şi naţională. Această stare de lucruri era împărtăşită în multe zări ale Europei. Romantismul propunea redeşteptarea şi renaşterea naţională. Curentul Sturm und Drang reabilita cultul vieţii, adorarea geniului, respingea cosmopolitismul specific epocii Luminilor. Exaltarea tradiţiei şi redescoperirea figurilor eroice ale istoriei naţionale era preferată dreptului natural şi astfel Volksgeist-ul (sufletul naţiunii) era preferat contractului (viziunea naţiunii civile). Redescoperirea în spirit patriotic a istoriei naţionale şi a valorilor şi frumuseţii limbilor vernaculare a înaripat spirite precum cele ale românilor Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri etc., ale ungurilor Otvös, Petöfi sau Kossuth, ale cehului Palacky sau croatului Gaj. Schubert, Liszt, Chopin, Verdi au scris pagini muzicale celebre în care au glorificat geniul popular al propriilor naţiuni. Spiritul naţional conjugat cu cel liberal au creat o „muniţie“ ce avea să fie pusă în operă în cursul marilor mişcări revoluţionare ale anului 1848.

Revoluţia de la 1848 începe la Iaşi

Anul 1848 a debutat în capitala Moldovei cu întâlniri şi întruniri politice la care participa elita vremii, cu exprimarea clară a voinţei de înnoire, de „emancipare a ţării“ şi de „reformare radicală a instituţiilor“, aşa cum se nota în epocă. Diverse apeluri şi documente solicitau abolirea privilegiilor, instaurarea sistemului de libertăţi moderne şi reforme profunde. Într-un manifest răspândit la Iaşi se solicita: „Adunaţi-vă cu înţelepciune, fără tulburare şi cerând alegere de domn patriot. Luaţi pildă de la neamurile luminate ce-şi rostesc cugetarea în slobozenie“. Nemulţumirile boierilor au fost catalizate şi de grosolana manipulare a alegerilor pentru Obşteasca Adunare din vara anului precedent, alegeri orchestrate şi manipulate direct de către domnitorul Mihail Sturdza şi fidelii săi. Între nemulţumiţi, vom întâlni pe mulţi dintre cei care se vor aduna la hotelul Petersburg din Iaşi, la 27 martie 1848, pentru a protesta şi a semna petiţia adresată domnitorului regulamentar.

Tensiunile acumulate în societatea moldoveană şi, mai ales, faptul că nemulţumirea făţişă faţă de domnitorul Mihail Sturdza şi regimul său bazat pe Regulamentul Organic erau evidente în rândul unei bune părţi a elitei politice şi economice a vremii a determinat pe „capul statului“ să provoace un deznodământ mai rapid. Astfel, la solicitarea sa, conducătorii opoziţiei faţă de regim, Vasile Alecsandri, Costache Rolla, Alexandru Ioan Cuza, Petrachi Cazimir ş.a. au convocat o adunare la 27 martie/8 aprilie 1848 la hotelul Petersburg din Iaşi, pentru a formula o petiţie care să conţină principalele revendicări ce urmau a fi adresate domnitorului. Menţionăm că o serie importantă a liderilor opoziţiei faţă de domnitor era încă în Franţa, la Paris, unde revoluţia izbucnise în februarie, sau se aflau chiar pe drumul reîntoarcerii în ţară (cazul lui Costache Negri şi Vasile Mălinescu). Practic, adunarea de la hotelul Petersburg din Iaşi marchează începutul Revoluţiei române de la 1848.

Petiţia-proclamaţiune a boierilor şi notabililor Moldovei

Această adunare, transformată după expresia contemporanilor într-un „club revoluţionar“, a reunit aproximativ 1.000 de persoane din toate colţurile Moldovei, având deci o largă reprezentativitate şi, pe de altă parte, o legitimitate izvorâtă din aspectul de reprezentanţă naţională pe care l-a dobândit. O sursă a vremii preciza, uşor exagerat, că la ea au participat persoane „din toate clasele, de toate opiniunile, de toate naţiile, din toate provinciile Moldovei“. Încă de la început, regimul regulamentar al domnitorului Mihail Sturdza a fost vehement criticat, deopotrivă cu manifestările sale opresive. Luările de cuvânt ale lui Grigore Cuza, Petrachi Cazimir, Lascăr Rosetti ş.a. au fost unanime în a condamna regimul şi starea de lucruri din Moldova acelor vremi. Adunarea a desemnat o comisie formată, printre alţii, de Costache Rolla, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Vasile Ghica, fraţii Moruzi şi fraţii Rosetti (Răducanu, Lascăr şi Dimitrie), pentru a formula programul de revendicări intitulat Petiţia-proclamaţiune a boierilor şi notabililor Moldovei. Un rol de seamă în redactarea documentului l-a avut poetul Vasile Alecsandri. Petiţia a fost redactată în 35 de puncte, solicitând, în principal, instituirea unui regim politic reprezentativ mai larg şi reforme cu caracter modernizator în varii aspecte ale vieţii juridice, sociale şi culturale. Cum încă la mijlocul lunii martie (16/28 martie) cancelarul rus Nesselrode făcuse cunoscută, printr-o notă adresată consulilor ruşi din Moldova şi Ţara Românească, poziţia ţarului faţă de agitaţiile revoluţionare şi posibila slăbire a legăturilor de dependenţă dintre principate şi puterea suzerană (Imperiul otoman) şi cea protectoare (Imperiul ţarist), situaţie apreciată ca fiind intolerabilă, revoluţionarii moldoveni au formulat primul punct al petiţiei, menţionând „sfânta păzire a Regulamentului, în litera lui, fără nici o răstălmăcire“. Era, astfel, înlăturat pretextul unei posibile intervenţii armate ruseşti, operaţie militară mai mult decât previzibilă în contextul schimbării ordinii politice din Moldova. Celelalte puncte ale petiţiei solicitau Habeas Corpus (elemente şi drepturi care să asigure libertatea şi siguranţa individuală), eliberarea deţinuţilor politici, răspunderea ministerială, o reformă a educaţiei pe temelie naţională, înfiinţarea unei bănci naţionale, desfiinţarea taxelor de export pentru cereale şi altele asemenea. Miezul solicitărilor boierilor şi notabililor Moldovei viza însă desfiinţarea cenzurii şi libertatea presei, înfiinţarea unei gărzi (armate) naţionale şi constituirea unei noi Adunări Obşteşti (parlament) cu adevărat reprezentative. Aceste revendicări nu aveau cum să nu altereze ordinea internă şi să nu diminueze poziţia de putere a suzeranului şi respectiv protectorului, contravenind implicit ordinii regulamentare. În legătură cu „chestiunea agrară“ (situaţia ţăranilor clăcaşi care reprezentau o bună parte a societăţii), era formulată, ambiguu, dorinţa unei reforme sub formula imprecisă a unei „grabnice îmbunătăţiri a stării ţăranilor“. Din cele expuse mai sus, reiese clar moderaţia programului, ca şi abilitatea unei tactici care urmărea evitarea unei posibile intervenţii în forţă a autorităţilor, dar mai ales a puterii protectoare. Se încerca, de asemenea, păstrarea unui aer legalist al mişcării şi revendicărilor astfel formulate.

Arestarea liderilor revoluţionari

Înaintată domnitorului Mihail Sturdza, petiţia a fost respinsă în întregime. În faţa dublei ameninţări, pe de o parte, a revoluţionarilor şi pe de cealaltă parte, a puterii protectoare pregătită să intervină militar, domnitorul a acţionat rapid şi energic, însărcinând pe fii săi, Grigore şi Dimitrie, cu arestarea liderilor revoluţionari şi reinstaurarea ordinii. O parte dintre revoluţionari - circa 20 de persoane -, refugiaţi în casa Mavrocordat, printre care Manolache Costache Epureanu, Grigore Romalo, Alexandru Ioan Cuza, Nicu Catargi, Alexandru Moruzi ş.a., a opus rezistenţă forţelor de represiune. Acesta este episodul în care Alexandru Ioan Cuza a fost rănit la picior. Ziarul „Deutsche Zeitung“ relatează, astfel, evenimentul: „Soldaţii au înconjurat imediat casa, după ce, pentru a stârni frică, au tras o salvă în aer. La strigătul «trădare», cei 20 de tineri s-au ridicat, dar la toate intrările au fost întâmpinaţi de un val de baionete … Atunci, cei doi fii ai domnitorului ies în faţă şi invită domnii să-i urmeze la principe, care i-ar aştepta la cazarmă. Cei de faţă s-au decis să-i urmeze, dar după ce au fost ademeniţi să iasă din casă, din toate părţile năvăliră soldaţi şi, în curând, au pus mâna pe tinerii neînarmaţi, le-au pus căluşuri în gură, i-au maltratat în chipul cel mai groaznic şi, cu lovituri date cu patul armei, i-au condus la cazarmă. De acolo, 13 dintre tinerii boieri, educaţi în majoritate în Germania şi Franţa, după ce li s-au furat hainele, ceasurile, banii şi după ce li s-au dat chiar nişte paltoane rupte şi pline de gângănii, cu cătuşe au fost puşi în căruţe şi duşi la Galaţi“.

În numărul viitor, vom urmări peregrinările paşoptiştilor moldoveni şi activitatea lor revoluţionară.