30 martie 1955: Arestarea părintelui Roman Braga

În ziua de 30 martie 1955, monahul Roman Braga de la Mitropolia din Iaşi era ridicat de Securitate, trimis la Galaţi şi preluat de ofiţeri ai Direcţiei Regionale de Securitate pentru cercetări. Părea ciudată o astfel de arestare, când se ştia că regimul adoptase o amnistie şi mulţi deţinuţi fuseseră eliberaţi. România se pregătea să intre în ONU. La puţin timp după sosirea în arestul Securităţii din Galaţi, părintelui i se făcea o percheziţie corporală, era fotografiat faţă-profil şi i se luau amprente digitale. I se întocmea dosarul de penitenciar. Mai trecuse printr-o astfel de încercare din partea autorităţilor comuniste. În vara lui 1948, alături de mai mulţi studenţi teologi bucureşteni, fusese arestat, anchetat în condiţii extreme şi condamnat la cinci ani temniţă grea. În iulie 1953 a fost eliberat, pentru ca, după câteva luni, să intre în monahism la mănăstirea ieşeană Cetăţuia, iar mai apoi hirotonit ierodiacon pe seama Catedralei mitropolitane din Iaşi. Şi totuşi, ce-l putea incrimina acum, mai ales că intrase în ancheta Securităţii din Galaţi. Regimul viza parcurgerea unei prime etape de persecuţie la adresa monahismului. O mare problemă pentru regim devenise Mănăstirea Vladimireşti. Amploarea pelerinajelor distrăgea atenţia multora de la construcţia socialismului. Pe de altă parte, Vladimireştii reprezentau o problemă de ordin canonic, care era de competenţa conducerii bisericeşti. Însă autorităţile comuniste erau hotărâte să anihileze fenomenul de la Vladimireşti şi nu ca o măsură antireligioasă, ci cu acuzaţii politice. Legionarismul era acuzaţia mereu la îndemâna autorităţilor comuniste. Chiar credeau că la Vladimireşti există un focar de legionarism. Acum intră în scenă Roman Braga. După eliberare fusese de câteva ori la Vladimireşti, tot aşa cum făcuseră Cleopa Ilie sau Arsenie Papacioc. Ba mai mult, a cercetat Vladimireştii, ajungând la concluzia că duhovnicul Ioan Iovan şi stareţa Veronica Gurău promovează o serie de practici necanonice, aspecte pe care le-a semnalat lui Arsenie Papacioc, în vizitele sale la Mănăstirea Slatina. În vremea aceea, părinţii de la Slatina, Sihăstria şi Rarău întocmeau o scrisoare către vieţuitorii din mănăstirile româneşti în care atenţionau despre greşelile de la Vladimireşti. Aducerea scrisorii de către Arsenie Papacioc la 14 octombrie 1954 la Mitropolia din Iaşi a prilejuit o altă întâlnire cu duhovnicul slătinean, suspectat de legionarism. Aceste elemente erau considerate de ofiţerii anchetatori drept o continuare a activităţii legionare iniţiată de Roman Braga în vremea studenţiei de la Bucureşti şi în timpul detenţiei de la Canal. Aşa se face că în desele anchete de la Galaţi, Braga a fost interogat asupra activităţii sale legionare, mai ales sub masca monahismului. Braga a negat o astfel de acuzaţie, conform consemnării anchetatorului din 4 aprilie: „Deşi eu eram condamnat pentru activitate legionară, în sinea mea nu mă simţeam ataşat acestei organizaţii politice, deoarece erau contradicţii între morala creştină şi doctrina acestei organizaţii. Această contradicţie a apărut în special datorită faptului că eu urmasem teologia şi, deci, cunoşteam principiile moralei creştine. Bazat pe aceste contradicţii, cât şi pe structura mea psihică, eu m-am hotărât să mă călugăresc. Am avut discuţii cu Ernest Bernea, deoarece citisem o carte a lui, anume «Îndemn la simplitate», în care trata o problemă creştină. În plus, ştiindu-l şi legionar am fost curios să văd cum rezolvă el contradicţiile între morala creştină şi doctrina acestei organizaţii politice. Întrucât în ambele părţi erau principii din Scriptură, în discuţia cu mine, el a căutat să nu se contrazică şi mi-a confirmat că între morala creştină şi activitatea politică există aceste contradicţii de neînlăturat, adică, sau duci o viaţă creştină conformă cu principiile moralei creştine, sau desfăşori activitate politică. Cele de mai sus nu au fost, de altfel, decât concluziile la care ajunsesem personal“. Deci Braga nu „a recunoscut“, dar nici Securitatea nu l-a mai anchetat, după două luni eliberându-l. Acesta era un prim semnal al autorităţilor că sunt hotărâte să pornească o persecuţie împotriva monahismului, sub acuzaţia de legionarism. Deja începuse prin arestările efectuate la Mănăstirea Vladimireşti, iar trei ani mai târziu erau vizaţi cei din Rugul Aprins, printre care şi părintele Roman Braga.