În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
8 noiembrie 1945 pe Dealul Mitropoliei
Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril era o sărbătoare aparte în România de după 1940. Era praznic bisericesc şi onomastica suveranului. Se obişnuia ca după slujba de la Catedrala patriarhală din Bucureşti să fie un Te Deum pentru monarh, iar la ieşirea din biserică, în prezenţa acestuia, să fie trecută în revistă garda de onoare. Însă nu aşa s-a petrecut în 1945. 8 noiembrie fusese declarat de autorităţi ca o zi obişnuită, de lucru, iar Regele Mihai se afla, încă din august 1945, în grevă faţă de guvernul Petru Groza de inspiraţie moscovită, astfel neparticipând la evenimentele publice. Totodată, în Piaţa Palatului Regal se consumaseră deja mai multe incidente între susţinătorii regelui şi comuniştii aduşi cu camioanele. Era o situaţie tensionată. La 8 noiembrie 1945, alături de patriarhul Nicodim şi arhiereii vicari, la Catedrala patriarhală au participat numai unii membri ai guvernului în frunte cu viceprim-ministrul Gheorghe Tătărescu, şi miniştrii Gheorghiu-Dej şi Lucreţiu Pătrăşcanu, după cum se poate vedea în fotografiile de epocă. Era primul praznic al Sfinţilor Arhangheli sub umbra politicii comuniste.