Apostolul Andrei, misionarul din ținuturile scitice

Poporul român s-a născut creştin. Această simplă afirmaţie vine să arate modul cum formarea poporului român şi a limbii române este strâns legată de încreştinarea noastră. Propovăduirea credinței în Hristos pe o parte a teritoriului românesc de către Sfântul Apostol Andrei dovedeşte vechimea creştinismului la români. Predicarea lui în Scythia Minor de către Sfântul Apostol Andrei „este o valoroasă şi vrednică de luat în seamă probă a continuităţii daco-romane, şi apoi române, a poporului ro­mân pe colţul de pământ întotdeauna românesc al Dobrogei, la Dunărea de Jos şi pe întreg teritoriul României de azi”.

Creştinismul a constituit fermentul care a menţinut unitatea şi continuitatea populaţiei romanizate în Dacia, fiind singurul element de legătură şi stabilitate care a determinat comunităţile acestei populaţii să reziste valurilor migratoare păgâne. Făcând referire la primirea creştinismului de către populaţia daco-romană din Dacia, istoricul Radu Vulpe spunea: „...dacă poporul nostru n-ar fi român, ci ar fi fost orice altceva, ar fi devenit totuşi creştin, ca şi neamurile străine din vecinătatea sa, dar dacă n-ar fi fost creştin atunci, în acel moment de răscruce, este îndoielnic că ar mai fi rămas român”.

Apostolul cu darul vindecărilor, pe care toţi îl aveau de sfânt şi de mare ocrotitor

Prezenţa Sfântului Andrei în Dobrogea este atestată de Sfântul Ipolit, care spune că acesta „a vestit (cuvântul Evangheliei) sciţilor şi tracilor”. De asemenea, renumitul istoric Eusebiu de Cezareea, în cartea sa Istoria bisericească, susţinea că Sfântul Andrei a propovăduit şi în Dacia Pontică, viitoarea provincie Scythia Minor. Sinaxarul constantinopolitan, în Pătimirea Sfântului Andrei, vorbeşte despre faptul că Sfântul Andrei a predicat în „regiunea Bitiniei şi Pontului, în provinciile romane Tracia şi Sciţia”. În Doctrina syriacă a Apostolilor sunt prezentate teritoriile evanghelizate de Sfântul Andrei: „Niceea, Nicomidia, Bithinia şi... Gothia”. În accepţiunea istoricilor contemporani, Gothia este „regiunea de est a Daciei Carpatice”.

Alături de aceste mărturii ale părinţilor şi scriitorilor creştini din primele veacuri creştine, misiunea de evanghelizare a sciţilor de către Sfântul Andrei este consemnată şi de alţi scriitori bisericeşti de mai târziu. Astfel, monahul Epifanie, din secolul al VIII-lea, face referire la faptul că sciţii au fost încreştinaţi de Sfântul Andrei. Istoricul bizantin Nichifor Calist (sec. al XIV-lea) adaugă că Apostolul Andrei a predicat în „pustiurile scitice”, adică şi în ţinutul Dobrogei. Lucrarea misionară a Sfântului Andrei în Dobrogea îşi găseşte confirmarea şi în tradiţia populară, folclorul şi toponimia teritoriului dobrogean: peştera Sfântului Andrei, pârâul Sfântului Andrei, colindul Sfântului Andrei. Tradiţia populară locală, din Dobrogea, vorbeşte despre trecerea Apostolului Andrei cu un toiag în mână pe aici. O astfel de istorisire se regăseşte în localitatea Ion Corvin, din judeţul Constanţa. „Sfântu’ (Andrei) când a vinit, ci c-a vinit pă jos c-un băţ în mână. El n-a stat mult, fo două zile, dac-a stat şi, când a plecat, a plecat fără băţ. Spune că i-a fost seti, ş-a fost dat cu băţu-n stâncă ş-a ieşit apă. A tot chicurat pân-a stat. Bătrânii aşa spune”.

O altă tradiţie, păstrată până acum, relatează cum Sfântul Andrei, atunci când a ajuns în Dobrogea, „lumea era foarte tulburată de haitele de lupi ce mişunau în tufişurile de lângă Dunăre şi Bărăganul nostru. Şi Apostolul, având darul vindecărilor şi, mai ales, al minunilor, a vindecat rănile multora şi prin rugăciuni lega gura lupilor, apărând pe oameni şi vitele lor şi toţi îl aveau de sfânt şi de mare ocrotitor”. Mai mult decât atât, într-una din creaţiile folclorice sunt amintiţi Decebal şi Traian, conducătorii strămoşilor noştri, care au venit să-l vadă pe marele Apostol (Colindul Sfântul Andrei).

Obiceiuri la români de Sânt Andrei

Ziua de 30 noiembrie este ziua de pomenire a marelui Apostol. Fiind în preajma sărbătorilor de iarnă, prilej de felicitare pentru Noul An, Biserica a preluat şi încreştinat practicile păgâne ale vremii. Astfel, în ziua de Sfântul Andrei există obiceiul de a se aşeza ramuri de copac într-un vas cu apă şi de a se păstra până la Anul Nou. Cu aceste ramuri vor umbla cu pluguşorul tinerii din comunitate. Alt obicei din Dobrogea, legat de ramurile păstrate în apă, este acela că „în ziua de Sfântul Andrei se pun într-o sticlă cu apă ramuri de măr sau de vişin ori cireş, câte una pentru fiecare membru al familiei, şi se ţin până la Anul Nou şi care dintre ramuri va înflori, acela a cui este, se crede că-i va merge bine în anul ce urmează”.

Toate obiceiurile dobrogene vorbesc despre trecerea Sfântului Andrei prin aceste locuri, exprimând credinţa vie a strămoşilor noştri că el este cel care a adus creştinismul în acest colţ de lume. „Datinile şi practicile religioase despre Apostolul Andrei sunt proprii românilor, dovedind vechimea şi dezvoltarea creştinismului la strămoşii noştri, precum şi apostolicitatea Bisericii Ortodoxe Române”.

În iconografia creştină, Sfântul Apostol Andrei este pictat însoţit de crucea în formă de „X”, lucru care aminteşte de moartea sa prin răstignire pe o astfel de cruce. De aceea, această cruce este denumită în mod simbolic „Crucea Sfântului Andrei”.

Românii constituie unul dintre cele mai vechi popoare creștine europene

Alături de Sfântul Apostol Andrei ar fi predicat în Dobrogea şi Sfântul Apostol Filip. Acest lucru apare într-o lucrare din secolul al V-lea, denumită Istoria nevoinţelor apostolice în zece cărţi. Asemenea Sfântului Andrei, Apostolul Filip se va implica în propovăduirea Evangheliei şi în convertirea păgânilor din Scythia. „Datorită predicii acestor Apostoli, ca şi a ucenicilor lor, creştinismul românesc este preroman şi preoccidental, iar românii reprezintă unul dintre cele mai vechi popoare creştine din Europa şi din întreaga lume.”

Prin strădania Sfinţilor Apostoli Andrei şi Filip, în Dobrogea sunt întemeiate primele comunităţi creştine străromâne, unde sunt hirotoniţi clerici şi sunt ridicate biserici. Dovada acestei organizări bisericeşti o constituie prezenţa episcopilor tomitani la sinoadele ecumenice, începând cu Sinodul de la Niceea (325).

Mărturii referitoare la răspândirea timpurie a creştinismului pe teritoriul românesc se regăsesc în însăşi limba română, în latinitatea cuvintelor ce exprimă noţiunile fundamentale ale credinţei. Vechimea acestei terminologii este confirmată şi de săpăturile arheologice. În acelaşi timp, existenţa unui număr însemnat de martiri creştini la Dunărea de Jos, aşa cum reiese din izvoarele hagiografice, constituie încă o dovadă a răspândirii timpurii a creştinismului în aceste teritorii şi a intensităţii vieţii bisericeşti aici.

Sfântul Apostol Andrei este considerat a fi „un apostol al daco-romanilor” sau „un apostol al românilor”. Predica Sfântului Apostol Andrei în Scythia Minor sau Dobrogea demonstrează vechimea şi autenticitatea creştinismului nostru românesc.