August 1941, în Chişinăul eliberat de sub stăpânirea bolşevică

La nici o lună de la declanşarea operaţiunilor româno-germane pe frontul de est la 22 iunie 1941, cele două provincii româneşti Basarabia şi Bucovina erau eliberate de sub stăpânirea bolşevică. Într-un an de ocupaţie, autorităţile sovietice începuseră instituirea proprietăţii socialiste, transformaseră multe lăcaşuri de cult în cluburi, depozite sau le închiseseră, deportaseră mulţi români înspre Siberia, altfel spus instalaseră teroarea bolşevică. Mai mult, Armata Roşie, aflată în retragere, devastase ce mai rămăsese bun în Basarabia, după cum putem vedea în fotografiile ce reprezintă catedrala şi Casa Mitropoliei din Chişinău. Toate acestea erau constatate de trupele eliberatoare, dar mai ales de basarabenii refugiaţi care îşi vedeau agoniseala pierdută sau rudele dispărute în întinsul rusesc. Unul dintre aceştia a fost părintele cărturar Paul Mihail, care ne-a lăsat o frescă a atmosferei la întoarcerea în capitala Basarabiei: "Luni, 11 august, am intrat în Chişinău, mult emoţionat de cele văzute de ieri de când am plecat de la Ungheni, unde cu şpreotulţ Sergiu Roşca ne-am jurat muncă pentru Basarabia. Oraş distrus, ars şi prădat. Ruine fumegânde şi umbre de oameni pe străzi. Pare că viaţa s-a oprit. La şlocuinţa dinţ Mihai Viteazul 3 am căutat cărţile, documentele şi manuscrisele mele, care toate au fost ridicate, arse şi furate. Au fost atâţia care s-au interesat de ele. Cea mai mare lovitură din viaţa mea, după moartea mamei. Zece ani de muncă, jertfă şi mucenicie. Am străbătut străzile pustii şi arse până la Soborul Vechi, unde am găsit biserica întreagă, o bombă sub prestol, scoasă mai târziu, casă parohială distrusă şi ceva lucruri furate din inventarul bisericii. La 15 august am slujit după 13 luni în biserică, în faţa numeroşilor credincioşi. Făcut-am slujba în cântare cu lacrimi şi ce înălţător a fost să slujesc în această frumoasă biserică. Am trecut pe la casele multor parohieni, i-am mângâiat şi încurajat... Lipsa apei, a pâinii, a celor necesare e mare. Am intrat într-o cameră din casa parohială. Am început alergările pentru localul şcoalei, intervenţiile, adunarea băncilor şi mobilierului etc. Întâlnirea cu preoţimea rămasă pe loc e dramatică. Atâtea decăderi au fost şi atâta pustiire duhovnicească. Încep şi eu un nou capitol al vieţii".