Benedict al XVI-lea, „pelerin la Fatima“, cheamă Biserica la pocăinţă

Frédéric Mounier este cel care ne face cunoscute câteva detalii din vizita Papei în Portugalia, efectuată pe 11 mai, într-un articol apărut în cotidianul francez "La Croix", chiar în ziua sosirii Papei la Lisabona. Acesta precizează că Papa Benedict al XVI-lea a plasat în centrul primei sale zile în Portugalia misiunea Bisericii într-o societate pluralistă, în calitate de purtător al unei "propuneri de înţelepciune şi misiune".

Pentru început, Frédéric Mounier mărturiseşte că, în drum spre Lisabona, Papa a consacrat un lung sfert de oră întrebărilor jurnaliştilor. În câteva cuvinte precise, acesta a afirmat: "Astăzi, atacurile împotriva Papei şi a Bisericii şi suferinţele Bisericii nu vin numai din afara Bisericii, ci şi din interiorul ei, din păcatul existent în Biserică. Cea mai mare persecuţie împotriva Bisericii", a insistat acesta, "nu vine de la duşmanii ei din exterior, ci din interior. Am constatat acest lucru într-un mod cu adevărat înspăimântător."

Reluând temele cuprinse în scrisoarea sa către catolicii din Irlanda, Papa Benedict al XVI-lea a repetat: "Remediile acestei situaţii trebuie regăsite în pocăinţă, convertire, purificare, rugăciune. Ştim că forţele binelui sunt de asemenea prezente. Dumnezeu este prezent printre noi."

Evocând criza care zguduie astăzi Europa, Papa a continuat cateheza pe care o susţine de obicei, şi anume cea despre doctrina socială a Bisericii: "Această criză are un constituent moral. Astăzi, pozitivismul economic nu poate ignora constituentul uman. Etica nu poate rămâne în exteriorul economiei. Un pragmatism economic care exclude realitatea omului creează probleme de nerezolvat. În raţionalismul economic este nevoie de o etică internă."

"Raţiunea trebuie să fie deschisă transcendenţei"

În momentul în care s-a apropiat de coastele iberice, Papa Benedict al XVI-lea şi-a amintit de "profunda umanitate a poporului portughez, de credinţa catolică curajoasă, inteligentă, creativă, răspândită în lumea întreagă, în Brazilia, în Africa, în Asia."

Întrebat despre provocarea secularizării, acesta a remarcat că nu este o noutate în această ţară: "Secularizarea este un fenomen normal", numai că "trebuie să accepte dialogul cu credinţa." Reluând tema sa preferată, Papa a afirmat că "Raţiunea trebuie să fie deschisă transcendenţei. Misiunea Europei astăzi este de a crea acest dialog, de a integra raţiunea şi credinţa într-o antropologie umană."

Odată ajuns la Lisabona, Papa s-a prezentat, marţi dimineaţă, în special în calitate de "pelerin al fecioarei de la Fatima". Evocând "cerul care s-a deschis în mod literal asupra Portugaliei", Papa a ţinut să precizeze care este propria sa înţelegere a apariţiilor de la Fatima: "O fereastră de speranţă deschisă de Dumnezeu atunci când omul Îi închide uşa, pentru a restabili în sânul familiei umane legăturile solidarităţii fraternale, fondate pe recunoaşterea mutuală a aceluiaşi şi unicului Tată."

Părinţii copiilor luaţi în plasament vor să fie mai bine trataţi

Un studiu al Observatorului Naţional de Acţiuni Sociale, publicat de La Croix, sub semnătura lui Christine Legrand, pe 12 mai, arată anumite efecte negative ale dispozitivelor de semnalare a copiilor aflaţi în pericol.

Povestea familiei Garcia-Soresi seamănă cu un roman urât al lui Zola. Sonia Soressi, 42 de ani, hemiplegică din naştere, mamă a şapte copii (18, 16, 14, 11, 9, 8 şi 7 ani), văduva tatălui celor mai mari şi separată de tatăl copiilor mai mici, locuia într-un apartament cu două camere dintr-un oraş din Garges-lčs-Gonesse (Val-dâOise). Copiii săi fuseseră duşi într-un centru de plasament, pentru prima dată, în 2003, la naşterea ultimului dintre ei; după aceasta, i-a recuperat şi beneficia de atunci de un "ajutor educativ în mediu deschis" (copiii săi mergeau la un educator în fiecare miercuri).

În toamna lui 2009, Sonia a decis să se mute. "Voiam să schimb regiunea", povesteşte ea, "să găsesc o locuinţă mai mare şi să încep o viaţă nouă." A cumpărat o casă în Montbouy şi a găsit un serviciu de cameristă. Sosirea familiei în acest mic sat rural nu a trecut neobservată. "Nici nu m-am instalat bine, că au sărit toţi pe capul meu."

Toţi înseamnă în primul rând şcolile copiilor săi. Unul dintre băieţii săi, în vârstă de 14 ani, a intrat în consiliul de disciplină şi a fost dat afară din şcoală după o lună. Cel mai mic, de şapte ani, înscris la Şcoala primară din La Chapelle-sur-Aveyron, prezenta tulburări de comportament care perturbau clasa: părinţii elevilor s-au mobilizat, ameninţând că-şi vor retrage copiii; presa locală a devenit ecoul acestora. Câteva săptămâni mai târziu, o ordonanţă de plasament pentru ultimii patru copii a fost pronunţată de judecătorul de copii din Pithiviers, bazându-se pe "numeroasele semnalări emise de instituţiile şcolare" şi aducân ca argumente "gravele carenţe educative ale mamei". Ajutorul social pentru copii al departamentului trebuia să aplice rapid decizia, fără să fi avut timpul necesar pentru a efectua o anchetă socială, nici pentru a stabili un dialog cu mama.

"Am impresia că sunt tratată ca o criminală"

"Au venit la mine în februarie trecut", indică Sonia Soresi. "Le-am spus: Nu vă las să intraţi. S-au întors cu escortă de jandarmerie pentru a-i smulge pe cei doi mai mici. Peste câteva săptămâni i-au luat şi pe ceilalţi doi (11 şi 18 ani), de la piscină, ca pe nişte criminali. Şi eu am impresia că sunt tratată ca o criminală."

Mathieu Maillet, avocatul său, care se ocupă de acest caz de şapte ani, se consideră surprins: "În fond, eu nu critic decizia justiţiei. Dar pot spune că executarea acesteia a fost făcută fără nici o pedagogie."

Dificultatea serviciilor sociale de a asigura o statistică globală a familiilor cu o situaţie precară, panica autorităţilor rurale atunci când o astfel de familie se instalează pe teritoriul lor, sentinţa care cade ca un fulger asupra familiei, cu scopul de a "proteja" copiii, fără însă a respecta drepturile părinţilor, proasta coordonare dintre persoanele implicate în aceste cazuri... povestea familiei Soresi relevă tarele sistemului de protecţie a copilului, la fel ca şi complexitatea sarcinii care trebuie realizată.

"Această femeie se luptă de ani de zile pentru a creşte singură şapte copii, într-un apartament cu două camere, fără ca nimeni să încerce să-i găsească unul mai mare, cu o "asistenţă educativă" a cărei utilitate aceasta nu a luat-o în considerare... Se hotărăşte deci să înceapă de la zero, mutându-se la ţară, pentru a evita o înrăutăţire în parcursul copiilor ei - ceea ce este un act curajos din partea sa. Peste câteva luni, copiii îi sunt luaţi într-un mod destul de violent, fără a i se da nici o explicaţie", continuă avocatul său.

Asistenţii sociali sunt şi ei dezorientaţi, supuşi unor dispoziţii din ce în ce mai paradoxale

De cealaltă parte, cadrele care lucrează pentru protecţia copilului sunt şi ele dezorientate. Ele trebuie să înfrunte situaţii de precaritate din ce în ce mai complexe şi sunt supuse unor dispoziţii din ce în ce mai paradoxale. "Sistemul nostru le cere să fie atenţi la informaţiile care pot fi îngrijorătoare, fiind capabili în acelaşi timp de a-i lua pe oameni aşa cum sunt, fără a provoca panică, de a-i însoţi, purtând cu ei un dialog constructiv. Or, din momentul în care aceştia deţin acest tip de informaţii, se concentrează foarte mult pe caz, provocând rapid teamă familiilor cercetate. Lucru face ca relaţionarea să fie dificilă de ambele părţi", afirmă Alain Grevot, consilier în probleme de protecţie a copilului, care a condus un studiu cu tema "Locul părinţilor în protecţia copilului, contribuţie la o îmbunătăţire între practici şi drept", în cadrul Observatorului Naţional de Acţiuni Sociale din Franţa.

Traducerea şi adaptarea: Georgiana BÂRA