Biserica brâncovenească de la Făgăraş în secolul trecut

În contextul ofensivei habsburgice în Balcani şi a contrareformei catolice de la sfârşitul secolului al XVII-lea, domnitorul sfânt Constantin Brâncoveanu a reprezentat o importantă redută a Ortodoxiei în această parte a Europei. Un exemplu în acest sens este ajutorul acordat românilor din oraşul Făgăraş pentru ridicarea unui lăcaş de cult, care să contracareze tocmai acest prozelitism catolic susţinut de forţa militară habsburgică. După ce biserica românească de lemn din preajma cetăţii Făgăraşului dispăruse de peste 40 de ani în urma unui incendiu, românii din această parte a Transilvaniei au cerut sprijin la domnitorul Ţării Româneşti. Potrivit cronicilor, după numai un an de la punerea temeliei, în 1698, românii făgărăşeni primeau o măreaţă biserică de zid, cu hramul „Sfântul Nicolae“. În urma înţelegerii dintre domnitorul muntean şi principele transilvan Mihai Apafy, biserica a fost ridicată „cu ziduri nici prea groase şi nici prea înalte“, se pare cu meşteri din zona Vâlcei, în formă de navă, cu absida altarului poligonală şi decroşată şi clopotniţă deasupra pronaosului, intrarea făcându-se printr-un pridvor deschis format din coloane octogonale. Arhitectura bisericii păstrează stilul specific zonei Ardealului, însă detaliile poartă amprenta brâncovenească aşa cum găsim la ancadramentele de la ferestre sau uşă. De asemenea, pictura din altar şi naos a fost executată în stilul Şcolii de Hurezi sub semnătura lui Preda din Câmpulung şi a fiilor săi, Preda şi Teodosie. Iconostasul păstrează amprenta brâncovenească, fiind executat din lemn de stejar poleit cu aur şi zugrăvit de acelaşi Preda. Biserica nu a rămas prea mult în posesia românilor ortodocşi. La Alba Iulia, Episcopia romano-catolică revenise şi vechea Catedrală mitropolitană ortodoxă a Bălgradului fusese demolată la zidirea noii cetăţi austriece. Cum noua Episcopie greco-catolică se considera moştenitoarea vechii Mitropolii ortodoxe, atunci se punea problema aşezării acesteia în alt loc. Noul episcop greco-catolic Ioan Giurgiu Pataki, fost misionar de rit latin în Făgăraş, a considerat că biserica brâncovenească a românilor ortodocşi va putea fi transformată în Catedrală episcopală, care să fie întreţinută de domeniul Sâmbăta de Jos primit de la stăpânirea austriacă. Astfel, din 1723 şi până în 1737, biserica ortodoxă brâncovenească din Făgăraş a fost Catedrala Episcopiei greco-catolice de Făgăraş şi Alba Iulia. După mutarea sediului greco-catolic la Blaj, biserica nu a fost restituită, astfel încât după 1782 românii ortodocşi din Făgăraş au fost nevoiţi să-şi ridice o altă biserică cu hramul „Sfânta Treime“. Abia la 1948 biserica brâncovenească din Făgăraş a revenit românilor ortodocşi, la iniţiativa fostului preot greco-catolic Aurel Brumboiu. Între 1921 şi 1922, biserica a fost reparată, iar în 1994-1998 restaurată, mai ales la nivelul picturii afectate de arderea lumânărilor.