Biserica hunedoreană din Tomnatecu de Jos de altădată

Ţinutul Hunedoarei deţine un bogat tezaur de spiritualitate românească pe care îl considerăm valorificat numai într-o proporţie infimă. „Ţara Pădurenilor“ ascunde mărturii despre civilizaţia dacică, viaţa creştină a unui popor născut cu aportul Romei imperiale până la tumultuosul Ev Mediu al cruciadelor târzii, începuturile epocii moderne declanşate de venirea austriecilor, opoziţia autohtonilor români prin răscoala condusă de Horea şi până spre perioada contemporană, atunci când spiritul românesc a căpătat dimensiunile culturale fireşti. Hunedoara are o sumă de monumente care din nepăsare se distrug tot mai repede. Un astfel de exemplu este al bisericii de lemn din Tomnatecu de Jos, localitatea Bulzeştii de Sus. Potrivit unei însemnări pe un „Apostol“ tipărit la Blaj în 1814, lăcaşul a fost ridicat între 12 iunie 1839 şi 2 martie 1842, cu hramul „Sfântul Nicolae“, în vremea episcopului „neunit“, adică ortodox, al Ardealului, Vasile Moga, a protopopului Iosif Baţa al comitatului Zarandului şi a preotului Nicolae Toma. Aceleaşi informaţii le găsim pe pisania aşezată pe peretele sudic al altarului, în care mai sunt enunţaţi cei care au sprijinit la ridicarea bisericii, precum Gligorie Costan, din Vidra de Sus, judeţul Alba, şi obştea satului. Lăcaşul a fost construit în formă de navă, cu o absidă decroşată poligonală, în patru laturi, cu o turlă patrulateră cu rol de clopotniţă pe pronaos şi cu un pridvor în dreptul uşilor de acces aflate în apus şi miazănoapte. A fost zugrăvit de „Silaghi din Abrud cu fiii“ şi alţi meşteri din Cluj. Icoanele împărăteşti, vechi din sec. al XVIII-lea, au fost reînnoite în 1858. După zugrăvire, biserica a fost sfinţită la 15 august 1845. Totuşi, acest lăcaş a urmat altei biserici. Potrivit unei inscripţii de pe o cruce aşezată pe un stâlp al cerdacului, în care era săpat „văleat 1784 august 23“ şi „popa Nicolae“, se pare că ar fi vorba de o ctitorie din lemn a obştii satului, renovată în preajma răscoalei lui Horea. De asemenea, biserica veche este menţionată atât în conscripţiile din anii 1733, 1750, 1761-1762 şi 1828-1831, cât şi în harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773). Aceasta se pare că s-a aflat în vecinătatea celei de astăzi. O altă biserică, mai veche, a funcţionat în punctul „Blidariu“, se pare, până în secolele XVIII-XIX. Aflată într-o zonă părăsită, cu un acces extrem de anevoios, Biserica „Sfântul Nicolae“ de la 1845 s-a prăbuşit în anul 2006, după mutarea clopotelor la biserica nouă din Brad şi a uşilor împărăteşti la Muzeul Etnografic din Crişcior. Fotografia-document pe care o prezentăm arată Biserica „Sfântul Nicolae“ din Tomnatecu de Jos aşa cum era în perioada interbelică şi pe care astăzi nu o mai putem admira.