Biserica „Sf. Dumitru“ din Suceava în perioada interbelică

Urmare a îndemnului marelui său înaintaş, Ştefan cel Mare, de a reface cetăţile spirituale ale Moldovei, între 1534 şi 1535, pe locul unei biserici mai vechi aflate în ruină din apropierea curţii domneşti de la Suceava, domnitorul Petru Rareş ridică o frumoasă biserică cu hramul "Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir". Noul lăcaş a fost zidit după modelul Bisericii "Sf. Gheorghe" din Hârlău, în stil ştefanian, cu cele trei încăperi specifice: altar, naos şi pronaos, la care s-a adăugat un pridvor închis, cu o turlă pe naos. A fost pictată în interior, apoi, între 1537 şi 1538, şi în exterior, astăzi păstrându-se câteva fragmente. A fost sfinţită la 30 august 1535 de către ctitor şi mitropolitul Teofan al Moldovei. Biserica a fost afectată de un incendiu la 1809, două decenii mai târziu fiind reparată. La această refacere, după cum se poate vedea în ilustrata de epocă, lăcaşul a primit o altă înfăţişare arhitecturală, acoperişul fiind modificat, cu o turlă poligonală simplă şi un fronton neoclasic în partea apuseană. De asemenea, în interior, a fost desfiinţat zidul care separa naosul de pronaos, astfel dispărând tabloul votiv al domnitorului Petru Rareş cu familia sa. În vecinătatea bisericii, între 1560 şi 1561, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, ginerele lui Petru Rareş, a zidit un turn cu trei etaje cu rol de clopotniţă şi de observator asupra întregului oraş. După incendiul din 1809, turnul a fost refăcut în 1845, când i s-a adăugat o cupolă poligonală. Până la începutul secolului al XX-lea acesta a fost folosit drept foişor de foc pentru pompierii suceveni. În prezent, Biserica domnească "Sf. Dumitru" din Suceava are înfăţişarea iniţială.