Biserica „Sfânta Parascheva“ din Cernăuţiul interbelic

Înainte de 1989 nici nu se vorbea despre Bucovina sau viaţa religioasă din acest ţinut ocupat abuziv de armata sovietică, mai întâi în 1940, apoi în 1944. Era de aşteptat ca după 1990 să ne cunoaştem mai bine ţinuturile ocupate de regimul sovietic. Însă, după două decenii de la căderea comunismului în România, se cunosc prea puţine despre românii supuşi rusificării şi rupţi din trupul Bisericii-mamă. Nu prea cunoaştem despre viaţa religioasă din Bucovina interbelică, cum nici despre puţinele lucrări de istoria Bisericii din această parte de ţară românească, care se editează. Ne propunem aşadar să ne amintim mai mult despre românii din ţinuturile rupte de ţară, despre păstorii şi lăcaşurile lor. Emblematic este desigur Cernăuţiul, care, deşi foarte cosmopolit în perioada interbelică, această capitală de ţinut românesc de la fruntariile României avea mai multe biserici măreţe şi frumoase. Una dintre acestea este "Sfânta Parascheva", ale cărei începuturi coboară până în sec. al XV-lea, probabil legate de cele ale Cernăuţiului. Pe locul actualei biserici era un lăcaş de lemn, care pe la 1768 se numea "a boierului Luca" sau "vămească", deoarece în apropierea acesteia era vama Cernăuţiului. La începutul sec. al XIX-lea, vechiul lăcaş s-a năruit, încât preotul Nicolae Vasilovici, slujitor la Biserica "Sfântul Nicolae", a început ridicarea unui lăcaş de zid. Cu mari greutăţi, timp de un deceniu, preotul Nicolae a ridicat lăcaşul numai până la jumătate. A fost totuşi finalizată în 1862, cu sprijinul financiar provenit de la Fondul bisericesc bucovinean şi după planul arhitectului A. Pawlowski. Biserica este în formă de cruce greacă, cu frontoane în absidele laterale şi altarul rotund, cu o turlă masivă poligonală pe naos şi altele două cu rol de turnuri-clopotniţă deasupra pronaosului. Faţada bisericii este bogat decorată cu ocniţe, coloane corintice şi numeroase decoraţiuni vegetale, aspectul fiind în stil mauro-bizantin, aşa cum s-a adoptat mai târziu la marele palat mitropolitan din acelaşi oraş. Până la ocupaţia sovietică, pe peretele din spatele pronaosului exista chipul preotului ctitor, cu două inscripţii, iar în curtea lăcaşului era o cruce cu o însemnare în limba română. Situată în centrul urban, în timpul ocupaţiei sovietice a fost închisă şi transformată în depozit. În prezent, biserica este restaurată şi serveşte drept catedrală a Bisericii Ortodoxe autocefale ucrainene.