Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Capitală, în perioada interbelică

Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Capitală, în perioada interbelică

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 09 Noiembrie 2010

Începută de domnitorul Antonie Vodă din Popeşti (1669-1672) şi de dragomanul Panaiotis Nikusios, ca metoc al "Sf. Mormânt" din Ierusalim, Biserica Sf. "Gheorghe Nou" din apropierea Curţii domneşti şi dinspre Calea Moşilor şi mahalaua Cavafilor nu a fost finalizată. Lăcaşul a fost terminat de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu, pe care l-a construit, între 1705-1707, după planurile ctitoriei sale de la Hurezi.

Arhitectura noii construcţii, monumentalitatea care domină lăcaşurile Radu Vodă sau mitropolia şi strălucirea care i s-a dat i-au determinat pe mulţi contemporani ai epocii brâncoveneşti să o considere cea mai frumoasă biserică din Bucureşti. A fost sfinţită de praznicul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din 1707, în prezenţa unor ierarhi autohtoni, din Balcani, dar mai ales a patriarhului Hrisant Nottara al Ierusalimului. În jurul bisericii, ctitorul a construit chilii, clopotniţă, un han şi casele egumeneşti şi patriarhale. În 1718, mănăstirea a fost pustiită de un incendiu, dar a fost refăcută de domnitorul Ioan Mavrocordat. La cutremurul din 1802, turlele s-au prăbuşit, iar la marele foc din 1847 biserica şi clopotniţa au fost distruse. În 1851, biserica a fost renovată într-un stil complet diferit de cel brâncovenesc, primind influenţe neoclasice şi neogotice, aproape de nerecunoscut faţă de lăcaşul iniţial. Abia după al Doilea Război Mondial, biserica a cunoscut o refacere în consonanţă cu arhitectura iniţială. În acest lăcaş se găsesc rămăşiţele pământeşti ale domnitorului martir Constantin Brâncoveanu şi mâna dreaptă a Sf. Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, adusă de domnul Mihai Viteazul ctitoriei sale Mihai Vodă din Bucureşti.