Biserica „Sfântul Nicolae“ din Piteşti la mijlocul secolului trecut

Una dintre bisericile reprezentative ale oraşului Piteşti de la mijlocul secolului trecut a fost „Sfântul Nicolae“. În anul 1962 avea să fie demolată în contextul sistematizării urbanistice. Istoricul acestei biserici porneşte de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, când pe uliţa mare s-a construit un prim lăcaş de zid de dimensiuni modeste, 11 x 7 m. În urma cutremurului din 26 octombrie 1802, biserica a fost afectată mult. Ulterior, „cu cheltuiala mahalagiilor şi cu ajutorul altor credincioşi“, la 30 octombrie 1812 a fost deschisă o altă biserică, cu această ocazie probabil adăugându-se cel de-al doilea hram, „Sfântul Pantelimon“, potrivit pisaniei păstrată la Muzeul Judeţean Argeş. În epocă era o biserică importantă, atâta vreme cât în catagrafia Eparhiei Argeşului din 1824 apare cu trei preoţi şi doi diaconi. La 18 august 1848, Biserica „Sfântul Nicolae“ a ars în incendiul care a cuprins oraşul Piteşti. Biserica este refăcută, zugrăvită de Gheorghe Tattarescu şi sfinţită la 30 noiembrie 1867 de către protopopul Nicolae Constantinescu. În continuare este unul dintre lăcaşurile de importanţă ale urbei piteştene, având doi slujitori. În 1873, farmacistul Ştefan Babic donează bisericii un ceas, pentru a fi montat în turnul clopotniţei, cu patru orologii orientate spre cele patru puncte cardinale, de acum numindu-se „Biserica cu ceas“. Deoarece avea turnul-clopotniţă foarte înalt, în 1876 Primăria urbei a cerut slujitorilor acestui lăcaş montarea unui observator pentru incendii. Chiriarhul Argeşului a refuzat pe motiv că ar degrada funcţia spirituală a construcţiei şi ar pune în pericol structura de rezistenţă. La 30 aprilie 1878, în acest lăcaş s-a săvârşit primul Te Deum în prezenţa principelui Carol I cu prilejul trecerii în revistă a trupelor române întoarse din Războiul de Independenţă. În amintirea acestui eveniment, în 1884, regele Carol I va dărui bisericii un policandru din alamă poleit cu 32 de lumini. Aşadar, Biserica „Sfântul Nicolae“ era una dintre cele mai cunoscute şi importante din Piteşti, dar care avea şi o avere care să-i asigure funcţionarea. În urbe avea şapte terenuri cu embatic, după ce alte două fuseseră luate de către Primărie şi mai deţinea patru prăvălii în zona centrală. Probabil situaţia materială a constituit motivul pentru care, în urma adoptării legii bisericeşti din 1893, Biserica „Sfântul Nicolae“ a devenit filie a Parohiei „Sfântul Gheorghe“. Până în 1915, când a redevenit parohie, „Sfântul Nicolae“ din Piteşti a pierdut mult din avere. Mai ales din cauza unei administraţii deficitare, a pierderilor suferite în vremea Primului Război Mondial şi a crizei financiare interbelice, Parohia „Sfântul Nicolae“ a fost nevoită să-şi vândă multe proprietăţi. Totodată, încercările istoriei şi-au spus cuvântul. În vremea Primului Război Mondial, clopotele au fost confiscate de armata germană, iar la 6 mai 1944, orele 11-12, biserica a fost mult afectată de bombardamentul american. Slujitorii altarului s-au îngrijit de reparaţia bisericii, prin intervenţii la autorităţile statului, dar mai ales prin eforturi proprii. În 1921, preotul Dumitru Angelescu arăta într-un memoriu către Ministerul Cultelor şi Artelor că zidul boltei este deteriorat şi acoperişul prezintă „numeroase stricăciuni“, iar în 1936 stranele erau „vechi şi putrede“ şi pictura „pe alocuri ştearsă“. Cu toate acestea, în 1933, generalul Ion Antonescu, comandantul Diviziei a II-a Piteşti, a cerut-o pentru a o transforma în biserică de garnizoană. Însă episcopul Nichita Duma a refuzat categoric. În privinţa dinamicii enoriei, putem spune că în 1864 avea 35 de familii, în 1921 – 129 de familii cu 738 de suflete, iar în 1940 avea 97 de familii cu 281 de suflete. Slujitorii au fost pe măsura lăcaşului, mai ales din secolul XX, toţi licenţiaţi în teologie. În 1901 era numit Dumitru Angelescu, adus de la biserica domnească, cel care va redeschide biserica cu funcţie de parohie. În 1935 i-a succedat Paraschiv Popescu, apoi Florin Sămărescu, cel care după 1959 va cunoaşte universul concentraţionar comunist. De altfel, Florin Sămărescu a fost ultimul slujitor al Bisericii „Sfântul Nicolae“, deoarece în 1962 a fost demolată. Dar această secvenţă este o altă poveste din încărcata istorie a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Piteşti.