În data de 19 noiembrie s-au împlinit 112 ani de la nașterea singurului român laureat Nobel, profesorul și cercetătorul George Emil Palade. Născut la Iași, într-o familie de intelectuali, a urmat
Biserica „Sfântul Nicolae-Vlădica“ în perioada interbelică
La răsărit de Colina Bucuriei din Bucureşti, pe bulevardul Regina Maria, se ridică semeaţă Biserica "Sfântul Nicolae-Vlădica". După nume, ar indica o istorie legată de un vlădică, adică un arhiereu care va fi fost sau ar fi ridicat acest frumos lăcaş de cult. În fapt, pe la 1761, călugărul minorit Blasius Kleiner menţionează despre "biserica Vlădicăi" din ţigănia Mitropoliei. La vremea aceea, întâistătător al Mitropoliei Ungrovlahiei era bogatul, cărturarul şi întreprinzătorul Neofit Cretanul, profesorul lui Alexandru Mavrocordat. Probabil că acest ierarh fusese cel care ridicase lăcaşul de cult pe locul ocupat de actuala biserică. Ulterior, la 1794, protopopul Stoica îi dăruia câteva obiecte de cult, iar pe la 1894-1895 în apropierea acesteia se ridicau casele preoţeşti. Spre sfârşitul sec. al XIX-lea, vechiul lăcaş ajunsese în stare de ruină, în contextul sistematizării urbane iniţiate de regele Carol I, venindu-se cu ideea demolării şi ridicării unei alte biserici. Însă fondurile financiare care necesitau această construcţie au fost găsite de Mitropolie şi Primăria Bucureşti prin strângerea averii pe care îl avea vechiul aşezământ cu cel al fostului Schit "Sfântul Nicolae din Prund", situat odinioară în spatele actualului Palat de Justiţie. La 1 iulie 1902 a fost pusă piatra de temelie, pentru ca la 7 noiembrie 1904 impozanta Biserică "Sfântul Nicolae Vlădica" să fie finalizată. Lăcaşul a fost ridicat după planurile arhitectului belgian Eduard Leboeuf, în formă de cruce, în stil bizantin, cu o masivă turlă pe naos, cu accente ale arhitecturii neo-româneşti şi multiple motive sculpturale pe faţade. Pictura a fost realizată în ulei, de pictorii Eugeniu Voinescu şi Romeo Girolamo, iar mobilierul din lemn de nuc la penitenciarul din fosta Mănăstire Mislea. Înainte de 1948, parohia se întreţinea din veniturile prăvăliilor ce le deţinea pe Lipscani şi din arenda unor proprietăţi funciare, iar slujbele erau acompaniate de corul Seminarului "Nifon Mitropolitul", din apropiere.