Biserica „Sfântul Vasile“ din Ploieşti în secolul trecut

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, marginea de vest a orăşelului Ploieşti era la intersecţia de astăzi a străzii Colinei cu bulevardul Republicii. Cu toate acestea, cei veniţi din localităţile împrejmuitoare Ploieştilor şi aşezaţi mai la vest de limita oraşului, treptat, aveau să întemeieze o altă mahala în mijlocul căreia îşi vor construi o bisericuţă de lemn. Mulţi dintre aceşti nou-aşezaţi la marginea Ploieştilor vor fi cunoscut ciuma adusă de războaiele din 1821 şi 1828-1831. Această boală a secerat micul orăşel ale cărei victime au fost îngropate în cimitirul comun din apropiere. După aceste momente tragice viaţa a revenit la normal, mai ales prin aportul preotului Ioachim Ioachimescu, venit de pe peste munţi, fiul unui alt cleric, Ioachim, care se implicase în răscoala condusă de Horea. Însufleţiţi de acest preot, mahalagiii de la marginea de vest a Ploieştilor au ridicat pe un teren donat de boierul Mihai Mehedinţeanu o biserică de zid, pe care au sfinţit-o la 8 noiembrie 1834, cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi“, mai apoi cunoscută cu numele de „Sfântul Vasile“. Cu această ocazie, noii biserici i-a fost donată o frumoasă Evanghelie tipărită în acelaşi an la Mănăstirea Neamţ de către un „Ghiţă Dascălul“ din Nedelea, localitate situată la nord-vest de Ploieşti. Acest Ghiţă Dascălul slujise între anii 1786-1830 împreună cu tatăl preotului Ioachim Ioachimescu la biserica de la Nedelea. Remarcăm faptul că Biserica „Sfântul Vasile“ fusese zidită, ceea ce dovedeşte potenţa financiară a credincioşilor din noul cartier ploieştean. Lăcaşul a funcţionat timp de două decenii, devenind totuşi neîncăpătoare. La 1857 este ridicat un alt lăcaş de către acelaşi Ioachim Ioachimescu, cu Gheorghe Bădulescu şi cu „ajutorul tuturor mahalagiilor“, apoi sfinţită tot în data de 8 noiembrie. În acelaşi an, preotul Ioachim Ioachimescu a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat lângă biserica căreia i s-a dăruit. La 25 ianuarie 1872, biserica suferă un grav incendiu. În mai puţin de un an de zile, membrii comunităţii o repară în frunte cu preotul Nicolae Ioachimescu, Bănică Rădulescu, Anghel Ioniţă şi dascălul Nae Popescu, încât la 12 decembrie 1872 lăcaşul este din nou sfinţit. Din punct de vedere arhitectonic, biserica are o formă simplă, dar foarte utilă, de navă, cu un naos supralărgit, o absidă a altarului semicirculară şi un turn-clopotniţă patrulater în partea de apus încununat de alte două turle mai mici octogonale cu rol de scări în formă de melc. Biserica are dimensiuni mari: o lungime de peste 36 de metri, 6 metri lăţime, o înălţime de 12 m la cornişă şi de 19 metri la turlă. Catapeteasma datează din 1871-1872, fiind pictată de Gheorghe Pompilian în stil renascentist, autorul zugrăvelilor de la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi“, paraclisul Mănăstirii Antim şi cupola de la „Sfântul Spiridon-Nou“ din Capitală. Interiorul a fost zugrăvit de pictorul R. Vintilescu. Biserica păstrează icoane cu Mântuitorul şi Maica Domnului datate în sec. al XVIII-lea, una cu Iisus Hristos Răstignit din 1817 şi alta cu Izvorul Tămăduirii din 1859. La 1909 aici slujea preotul Anghel Burada, absolvent al Seminarului Inferior, numit în 1904, ajutat de G. Popescu-Gornet, licenţiat în teologie, numit în 1906. În această perioadă, Parohia „Sfântul Vasile“ avea 672 de familii, respectiv 3.881 de suflete şi era întreţinută de comuna urbană Ploieşti. În şirul preoţilor parohi trebuie menţionat părintele Constantin Galeriu, care a slujit aici începând cu anul 1947 şi a îndrumat sufletele păstoriţilor săi vreme de câteva decenii. După cutremurul din 1977 lăcaşul a cunoscut o refacere semnificativă.