În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Biserica ştefaniană de la Borzeşti - Bacău
Pe drumul ce urcă din dreptul Adjudului spre Dărmăneşti şi mai departe ce duce în Ardeal, la intrare în localitatea Oneşti, pe partea stângă, pe un deal semeţ, se înalţă biserica zidită de binecredinciosul voievod moldav Ştefan cel Mare. Elevii de şcoală primară din România ştiu despre legenda lui Ştefan şi a prietenului său din copilărie Mitruţ, unde, în aceste locuri băcăuane, viitorul voievod avea o moşie moştenită de la înaintaşii săi. Legenda spune că ridicarea bisericii se datorează de la un joc nevinovat din copilăria lui Ştefan, care alături de copiii de răzeşi se juca de-a moldovenii şi tătarii în jurul unui stejar falnic. Tânărul Ştefan era conducătorul moldovenilor, în timp ce prietenul său, Mitruţ, era cel al tătarilor. Evident că, în acest joc, Ştefan a câştigat lupta, apoi l-a judecat pe conducătorul tătarilor, condamnându-l la moarte prin spânzurare. Mitruţ a fost ridicat de o creangă a stejarului, văzând atunci că, de fapt, adevăraţii tătari se apropiau de locul lor de joacă. Copiii s-au panicat şi au fugit, lăsându-l pe Mitruţ agăţat în stejar. A fost răpus de săgeţile năvălitorilor. După acest moment, Ştefăniţă a jurat în acel loc că, dacă hanul va mai trăi, îl va aduce şi îl va pedepsi chiar în dreptul stejarului. Anii au trecut, Ştefan a urcat pe tronul înaintaşilor săi şi a reuşit să-şi îndeplinească dorinţa de a face dreptate prietenului său din copilărie. Mai mult, din lemnul stejarului a fost făcută Sfânta Masă a bisericii pe care voievodul Ştefan, împreună cu fiul său Alexandru, a ridicat-o în memoria lui Mitruţ. Lăcaşul a fost zidit între 9 iulie 1493 şi 12 octombrie 1494, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", în formă de navă, în stil moldovenesc, cu o înălţime apreciabilă, cu cele trei încăperi specifice: pronaos, naos şi altar, primele două despărţite de un zid, iar ultima formată de o absidă decroşată. Se pare că lăcaşul nu a fost pictat iniţial, zugrăvirea executându-se câteva secole mai târziu. Biserica a fost restaurată după al Doilea Război Mondial, după cum se poate vedea cum arăta în 1975, după fotografiile făcute de fotograful german Willy Prager.