Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Bisericuţa „Sfântul Nicolae“ din Bejan-Hunedoara

Bisericuţa „Sfântul Nicolae“ din Bejan-Hunedoara

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 24 Septembrie 2013

Continuăm seria prezentării lăcaşurilor de cult istorice hunedorene, care astăzi fie sunt dispărute, fie mutate din situl iniţial, cu bisericuţa de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“ din satul Bejan, localitatea Şoimuş, judeţul Hunedoara. Aceasta a devenit celebră mai ales pentru faptul că, în 1992, a fost mutată în curtea Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, după ce, cu un an înainte, fusese cumpărată în vederea restaurării. În acest lăcaş de cult nu se mai slujea din 1947, deoarece localnicii frecventau biserica de zid ridicată în perioada interbelică. Bisericuţa are un trecut necunoscut. Este considerată un bun religios, ridicat fie în secolul al XVII-lea, fie două secole mai târziu. Lăcaşul este construit din bârne de stejar, la o înălţime apreciabilă (5,4 m la coamă), în stilul specific zonei Hunedoarei, în formă de navă, cu cele trei încăperi specifice: pronaos, naos şi altar şi cu un turn-clopotniţă patrulater, cu foişor la intrare şi acoperită cu şiţă de brad. În partea exterioară, în dreptul altarului şi pronaosului, pereţii sunt poligonali. Bârnele sunt îmbinate în tehnica „cununi de bârne“, la capete fiind în forma „cozii de rândunică“. Intrarea se procedează prin partea sudică, tot din pronaos fiind accesul către clopotniţă, printr-o scară de lemn. Pronaosul este separat de naos printr-un perete plin, cu accesul central destinat naosului şi două goluri de-o parte şi de alta cu balustrade. Arhitectura primei încăperi avea un rost liturgic, deoarece era spaţiul în care femeile şi fetele participau la actul sacramental, după cum era numită „tinda femeilor“. Tot un perete de bârne separă naosul de altar. Lumina în interior pătrunde prin două ferestre mici pe peretele sudic, una la vest, una la nord şi trei în spaţiul altarului. Pictura murală este în ulei şi originală, mai puţin păstrată în zona bolţii, din cauza deteriorărilor suportate înainte de 1992. Biserica a fost redată cultului cu ocazia marelui praznic al Sfintelor Paşti din anul 1993, moment în care i-a fost adăugat hramul „Sfântul Mina“. Este un monument în aer liber, care poate fi vizitat oricând. În fotografia pe care o publicăm, probabil din perioada interbelică, avem Bisericuţa „Sfântul Nicolae“ aşa cum arăta pe locul său din satul hunedorean Bejan.