Prezent la Iași, la invitația Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, prof. univ. dr. Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea București, cunoscut
Castelul german care l-a inspirat pe Disney
Una dintre cele mai importante atracţii turistice din Europa, cu aproximativ 1,3 milioane de vizitatori anual, este castelul Neuschwanstein din Germania, situat în sud-estul Bavariei. Datorită formei sale deosebite, a servit ca inspiraţie studiourilor Walt Disney care au modelat după el castelul Frumoasei din Pădurea Adormită ce poate fi admirat în Disneyland, potrivit www-neuschwanstein-de.
Neuschwanstein a fost proiectul de suflet al regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, a fost gândit ca un loc unde acesta să se poată retrage, dar şi ca un tribut adus compozitorului Richard Wagner. Ludwig s-a identificat pe când era încă băiat cu Lohengrin, un cavaler misterios din mitologia germană, căruia Wagner i-a dedicat o operă romantică în 1850. Picturile murale din castel descriu legendele care l-au inspirat pe compozitor precum: viaţa lui Parsifal - în Sala cântăreţilor; Tannhäuser sau Lohengrin - în marele salon.
Ridicarea castelului a început prin 1864, pe ruinele a două castele mai mici, dar piatra de temelie a Neuschwanstein a fost pusă la 5 septembrie 1869. Structura sa este alcătuită din mai multe clădiri întinse de-a lungul a 150 de metri şi ornate cu numeroase turnuri, turnuleţe, balcoane şi sculpturi.
A fost terminat în 1880, iar regele Ludwig al II-lea s-a mutat în 1884 şi a locuit aici câţiva ani. În prezent, castelul este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din regiune, deși în 2017 au început lucrări ample de restaurare a operelor de artă şi a încăperilor şi anexelor. Reabilitările urmează să fie finalizate în primăvara anului 2024.





