Chiar şi după 82 de ani, analizarea evenimentelor premergătoare zilei de 23 august 1944 este un proces dificil pentru că imediat după producerea lor au apărut versiuni diferite de prezentare a acestora. Dincolo de
Catedrala Olteniei la 1900
Atestată documentar la 1645, Biserica "Sfântul Dumitru" din Craiova îşi are începuturile din vremea marelui boier Barbu Craiovescu, adică din secolul al XV-lea. De fapt, aceasta a fost Biserica Băniei, deoarece se afla alături de reşedinţa marelui ban care conducea Oltenia, ca trimis al domnitorului Ţării Româneşti. Ulterior, prin refacerea din porunca domnitorului Matei Basarab, boier din aceeaşi familie a Craioveştilor, biserica a devenit domnească. După 1849, lăcaşul a fost închis, iar în 1889 era în ruină. Deoarece era recunoscută drept simbolul puterii în Oltenia, între 1889 şi 1893, biserica a fost rezidită din temelie de regele Carol I şi regina Elisabeta, după proiectul arhitectului Lecomte de Nouy. După 1939 a devenit Catedrala mitropolitană a Olteniei, adăpostind moaştele Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, ale Sfinţilor martiri Serghie şi Vah şi ale Sfintei muceniţe Tatiana.



.jpg)