Catedrala românească din Sfântul Gheorghe - Covasna

Cum era firesc, după Marea Unire de la 1918, mai-marii Bisericii strămoşeşti au căutat să ridice lăcaşuri care să aducă aminte de jertfa românilor în istorie pentru realizarea marelui ideal, dar şi pentru necesităţile pastoral-misionare care se reclamau tot mai mult. În acest sens, Ardealul şi Banatul au fost cele două provincii istorice în care elementul românesc ortodox devenea proeminent pentru viitorul României. În această logică naţională, statul român interbelic a sprijinit ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult monumentale în principalele oraşe revenite la patria-mamă, unul dintre acestea fiind proiectul Catedralei ortodoxe din Sfântul Gheorghe, judeţul Covasna. Comparativ cu alte construcţii interbelice, în judeţele Covasna, Harghita şi Trei Scaune, astfel de iniţiative s-au concretizat mai târziu, unele nefiind duse până la capăt. Soarta lăcaşului ortodox, cu rol de catedrală, început în 1939 în centrul oraşului Sfântul Gheorghe, a cunoscut neajunsurile provocate de Diktatul de la Viena şi ocuparea nord-vestului Ardealului din anul următor. Deşi fusese ridicată până la nivelul cupolelor, în timpul ocupaţiei horthyste, construcţia a fost abandonată, materialele de construcţie au fost chiar furate, iar subsolul transformat în adăpost antiaerian de către armata maghiară. După 1944, români cu dragoste de credinţa strămoşească au iniţiat demersuri pentru finalizarea lăcaşului, însă de fiecare dată erau refuzaţi de către autorităţile de acum comuniste. Mai mult, în jurul bisericii au fost ridicate blocuri de locuinţe, astfel încât, în cea mai mare parte, autorităţile comuniste au mascat-o. Abia după 1972, ca o continuare parţială a politicii de stat din perioada interbelică, autorităţile comuniste au susţinut finalizarea şi chiar sfinţirea lăcaşului în 1983, care astăzi este cunoscută drept Catedrala ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Sfântul Gheorghe.