Catedralele Ortodoxiei româneşti: Curtea de Argeş

Cine pronunţă numele de Curtea de Argeş se gândeşte în primul rând la vechea capitală a Ţării Româneşti şi la preafrumoasa mănăstire a domnitorului Neagoe Basarab. Numai că istoria preacunoscutei mănăstiri nu începe cu sfântul domnitor, ci, după cum aflăm din legenda Meşterului Manole şi din izvoare istorice, trecutul pare să fie încă din sec. al XV-lea. La 1359, atunci când mai vechea mitropolie bizantină a Vicinei era mutată în cetatea de scaun a Ungrovlahiei, mitropolitul Iachint va fi primit o reşedinţă, probabil în cetatea Argeşului. Ulterior, urmaşii acestuia probabil că au rezidat în incinta mănăstirii ce va fi fost într-o pădure de la marginea oraşului Argeş, ridicată, după opinia unor istorici, după 1437, de către domnitorul Vlad Dracul. Cu trecerea timpului, mănăstirea s-a dărăpănat, o vreme mitropolitul ungrovlah slujind, probabil, din nou, în Biserica "Sfântul Nicolae", care funcţiona în incinta cetăţii domneşti de la Argeş. Din 1514, după legenda Meşterului Manole şi a izvoarelor istorice, mai ales în viaţa Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, scrisă de Gavril Protul, aflăm că marele voievod Neagoe a purces la ridicarea din temelii a unei alte biserici, care trebuia să fie mai frumoasă decât toate cele din Ţara Românească. Din nefericire, astăzi putem admira refacerea de la sfârşitul secolului al XIX-lea a arhitectului francez Auguste Lecomte de Nouy, care se doreşte o copie a ctitoriei lui Neagoe Basarab. După mărturiile multor călători străini prin Ţările Române, precum Pavel de Alep, acest domnitor ridicase "una din minunile lumii". A fost sfinţită cu mare solemnitate la 15 august 1517, cu prilejul hramului "Adormirea Maicii Domnului", de către Patriarhul de Constantinopol şi în pelerinaj cu moaştele Sfântului Nifon. Cu toate acestea, Sfântul domnitor nu a reuşit să o finalizeze, pictura fiind realizată în 1526 de Dobromir zugravul, prin purtarea de grijă a voievodului Radu de la Afumaţi, ginerele ctitorului. De altfel, marea ctitorie de la Argeş a devenit necropolă voievodală a familiei lui Neagoe Basarab, şi mai apoi, în sec. al XX-lea, a Casei Regale de România. De-a lungul timpului, stilul arhitectonic al mănăstirii voievodale de la Argeş a devenit model pentru majoritatea lăcaşurilor de cult ridicate în Ţara Românească. La 1793, ctitoria lui Neagoe a fost ridicată la rangul de "biserică episcopală" a Argeşului, ulterior, în jurul acesteia fiind ridicate o serie de paraclise închinate sfinţilor ale căror moaşte se aflau aici. Este vorba de Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Sfintele Muceniţe Tatiana şi Filofteia, dar şi a Sfinţilor Martiri Serghie şi Vach (7 octombrie). Toate aceste construcţii au fost eliminate la refacerea din sec. al XIX-lea. Rolul de catedrală al bisericii lui Neagoe Basarab a fost până în 1949, când Episcopia Argeşului a fost contopită cu cea a Râmnicului, cu sediul la Râmnicu Vâlcea. După 1990, biserica lui Neagoe, cea refăcută în sec. al XIX-lea, a redevenit una dintre catedralele Ortodoxiei româneşti.