Catedralele Ortodoxiei româneşti: Huşi

Aproape de malul drept al Prutului, într-un ţinut încărcat de istorie, se află oraşul Huşi, care totodată are un centru eparhial cu veche tradiţie bisericească. Începuturile oraşului ar fi de la începuturile Ţării Moldovei, când un boier, Husul, ar fi avut aici întinse proprietăţi şi ai cărui urmaşi s-au numit Huşi. Aşezarea primeşte rangul de târg în vremea voievodului Ştefan cel Mare, care îi construieşte o curte domnească şi îi ridică chiar o biserică, pe la 1495, probabil pe locul vechiului lăcaş al boierului Husul. Importanţa lăcaşului ştefanian, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, este reliefată în 1598 de către Ieremia Movilă. Domnitorul moldav o ridică la rangul de catedrală a Episcopiei Huşilor, care avea ca jurisdicţie o parte din Basarabia de astăzi, ţinuturile Lăpuşna, Orhei şi Soroca, ca o măsură de întărire a autorităţii după ce cetatea Tighinei devenise raia turcească. Cu acest prilej, Ieremia Movilă înzestrează biserica ştefaniană cu privilegii şi multe sate. Un secol mai târziu este afectată de cutremurul din 1692, ambele turle prăbuşindu-se. Urmează nefastul moment datorat înfrângerii armatelor moldo-ruse la Stănileşti, în 1711, când tătarii pradă oraşul Huşi. Câţiva ani mai târziu, domnitorul Nicolae Mavrocordat reface biserica, învelind-o, construindu-i chilii şi o incintă. La 1740, biserica este jefuită din nou de către tătari. La puţin timp, în scopul refacerii, domnitorul Grigore al II-lea Ghica îi acordă o serie de privilegii. Abia două decenii mai târziu, după urcarea în scaunul Huşilor a episcopului Inochentie, biserica catedrală trece printr-un proces de refacere din temelii. Vechea biserică ştefaniană a fost dărâmată şi, cu sprijinul domnitorului Matei Ghica, episcopul Inochentie o reconstruieşte între 1753 şi 1756, încastrând pisania iniţială în zidul noului lăcaş. Succesorul său, episcopul Iacob Stamati, a înzestrat în 1784 noua biserică cu o catapeteasmă, cu un clopot mare, veşminte aduse de la Veneţia şi alte podoabe. Acelaşi chiriarh huşean a oferit catedralei o mână din moaştele „Sf. Chiriachi“, aduse de la muntele Athos şi care se păstrează şi astăzi într-un chivot de argint dăruit de generalul rus Pavel Kiseleff. Ulterior, la 1793, biserica a fost pictată de episcopul Veniamin Costachi. La 1802, catedrala a fost afectată profund de cutremur. În scopul refacerii iniţiate de episcopul Meletie Lefter, biserica a fost demolată până la nivelul ferestrelor şi i s-a redat o singură turlă. În 1849, catapeteasma a fost înlocuită, cea veche fiind montată la Biserica „Sf. Arhangheli“ din Huşi. Între 1890 şi 1891, episcopul Silvestru Bălănescu i-a ridicat a doua turlă şi a dispus zugrăvirea ei de către pictorul Gheorghe Tattarescu. Cu puţin înaintea începerii Războiului de Reîntregire, episcopul Conon Arămescu Donici a construit două veşmântării, de-o parte şi de alta a Sfintei Mese, a mărit proscomidiarul şi a acoperit turlele cu tablă de aramă. O altă refacere a fost din vremea episcopului Nifon Criveanu, care a spălat pictura, a reparat mobilierul, instalaţia electrică şi anumite încăperi ale lăcaşului, iar la intrarea în incintă a ridicat o masivă clopotniţă. La puţin timp, în 1940, biserica catedrală a fost afectată de un alt cutremur. Acum s-a prăbuşit turla ridicată în 1891 şi s-au fisurat pereţii. A fost refăcută de vrednicul de pomenire episcop Grigorie Leu şi sfinţită la 29 iunie 1945. După instalarea comunismului, în februarie 1949, vechea Eparhie a Huşilor a fost desfiinţată, prin comasare cu cea a Romanului. Abia din 1996, Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din Huşi a redevenit Catedrală episcopală şi a fost refăcută complet de episcopul Ioachim Mareş, care i-a redat frumuseţea de altădată.