Clerici şi teologi prahoveni în temniţa comunistă

Cazul asupra căruia ne vom opri astăzi este un alt exemplu de sa­ma­volnicie a autorităţilor comu­nis­te la adresa unor clerici şi teologi or­todocşi, cărora în anii ob­se­dan­tu­lui deceniu poate că doar spe­ran­ţa le mai rămăsese într-o e­ven­tu­ală schimbare de regim politic în România. Iar această speranţă era alimentată de evenimentele care se petrecuseră la Budapesta în anul 1956, cu tot eşecul pro­vo­cat de trupele de ocupaţie so­vie­ti­că. Abuzul autorităţilor comuniste se­ greva pe un scenariu pus la ca­le de partidul conducător şi apli­cat cu exces de zel de braţul înar­mat, adică Securitatea. Pe scurt, scenariul era următorul: după eliberările din 1954-1955, deter­mi­nate în special de intrarea Ro­mâ­niei în ONU pe fondul unei des­tin­deri internaţionale şi a de­nun­ţă­rii parţiale a crimelor staliniste, po­trivit mai-marilor din partidul co­mu­nist, deţinuţii aflaţi acum în li­ber­tate şi oricum mereu sus­pec­taţi de activitate subversivă erau vă­zuţi ca uneltitori la adresa re­gi­mu­lui „democrat-popular“. Iar pen­tru Securitate, această con­spi­ra­ţie, evident legionară, putea fi ini­ţi­ată încă din detenţie, prin orga­ni­za­re şi ridicarea moralului, pentru ca după eliberare, prin ascultarea posturilor de radio străine şi col­por­tarea celor auzite, „duşmanul de clasă“ să activeze. Întâlnirile unor foşti deţinuţi politici, unii din­tre ei prieteni sau colegi de studii, în diverse ocazii, la biserică sau unele petreceri, pentru Securitate însemnau întâlniri conspirative, de reorganizare mai ales a Mişcării Legionare, considerată principalul duşman al partidului comunist. Tot acum, reprezentanţi ai regimu­lui, precum Alexandru Drăghici, mi­nistrul afacerilor interne, consi­de­­rau că a venit momentul de­nun­ţării „conspiraţiei legionare“ care îşi făcuse loc inclusiv în Biserică. Cei din Securitate considerau că Biserica devenise un loc de refu­giu pentru legionarii care încercau să activeze în continuare pe linia Legiunii. În fapt, pentru Securitate era o modalitate facilă de a-i in­cri­mi­na de activitate subversivă pe le­gionarii care abandonaseră lup­ta politică şi se dedicaseră ex­clu­siv vieţii monahale.

Aşa ajungem la dosarul „grupului clandestin legionar din fostul ju­deţ Prahova“, format din foşti le­gio­nari eliberaţi în perioada 1954-1955. Între aceştia figurau Con­stan­­tin Dumitru, viitorul călugăr Mar­cu de la Sihăstria (despre ca­re am vorbit în ediţiile trecute), dar şi alţi clerici şi teologi, pe care îi nominalizăm: Constantin Papuc, preot în Urlaţi; Gheorghe Matees­cu, preot în Gornet-Cricov; Gheor­ghe Diţă, preot în Drăgăneşti; Con­stantin Georgescu, zis „Teo­lo­gu“, Ilie Ţintă şi Constantin Con­stan­ti­nes­cu, ultimii trei absolvenţi de studii te­ologice şi domiciliaţi în Ploieşti. Ce îi lega pe aceştia? În primul rând, toţi fuseseră colegi la Se­mi­na­rul Central şi la Facultatea de Te­ologie din Bucureşti, iar pe fon­dul ascensiunii Mişcării Legio­na­re în perioada interbelică, ei fă­cu­seră parte din acelaşi grup le­gio­nar a cărui activitate ne este ne­clară în documentele Securi­tă­ţii. Mai menţionăm că, alături de aceştia, în cele două şcoli teolo­gi­ce au mai fost şi alte figuri, pre­cum Valeriu Anania, care vor fi men­ţio­nate în ancheta de la Se­cu­ri­ta­te ca legături în aşa-zisa con­spi­ra­ţie legionară de la finele anilor '50. Dar să vedem cine au fost aceş­tia? Constantin Papuc s-a născut la 28 ianuarie 1919, în Urlaţi, jud. Prahova. A urmat Seminarul Cen­tral din Bucureşti (1930-1938) şi Facultatea de Teologie din Bucu­reşti, obţinând licenţa în 1945, du­pă ce aproape trei ani fusese pe front. În 1937 a intrat în mă­nun­­chiul de prieteni „Dacia“ din Seminarul Central, alăturându-se unor colegi precum Valeriu Ana­nia, Constantin Constantinescu, Petre Sultana, Gheorghe Diţă sau Gheorghe Mateescu. În timpul gu­ver­nării naţional-legionare, tânărul Pa­puc a fost angajat la registra­tu­ra sediului legionar bucureştean din str. Gutenberg. În iunie 1945-1951 a slujit la Valea Urloii, apoi la Parohia „Sf. Voievozi“, ambele din Urlaţi. O vreme a fost secre­ta­rul Protoieriei Urlaţi. În 1946 intră în conflict cu autorităţile pentru „in­stigare a ţăranilor“, apoi este con­siderat „chiabur“. Al doilea cle­ric, Gheorghe Mateescu, s-a născut la 20 ianuarie 1919, în Gor­net-Cricov. A absolvit Se­mi­na­rul Central (1939) şi Facultatea de Teologie (1943). În 1942 este arestat pentru „activitate legio­na­ră clandestină“, deferit justiţiei, dar achitat după o detenţie de 6 luni. Pentru a se detaşa total de activitatea legionară, în martie 1943 primeşte hirotonia de preot pe seama Parohiei Săcel, jud. Târ­na­va Mare. Aici slujeşte până la 6 decembrie 1947, când se tran­sfe­ră la Parohia Ţărculeşti, comuna Gornet-Cricov. (Va urma)